La Moscova a încetat din viață, la 91 de ani, Liudmila Alexeeva, o figură proeminentă a opoziției ruse și o celebră apărătoare a drepturilor omului. Dispariția ei, a fost comentată și într-o declarație a șefului Consiliului prezidențial pentru drepturile omului, Mihail Fedotov, care nota că „ea a rămas o activistă pentru drepturile omului pînă în ultimele clipe de viață; și-a trăit cu adevărat viața pentru prieteni. Este o pierdere teribilă pentru întreaga comunitate umană a drepturilor omului.”
Descrisă cîndva, în Moscow Times ca „lidera matriarhală a comunității apărătorilor drepturilor omului, Liudmila Alexeeva s-a implicat în campaniile pe tema acestor drepturi din anii 1960. De formație arheoloagă, Alexeeva a fost curînd dezamăgită de Uniunea Sovietică și a abandonat ceea ce începea să se profileze drept o carieră academică promițătoare.
A făcut campanie în favoarea disidenților ce s-au confruntat cu autoritățile sovietice, între care celebri scriitori Andrei Siniavski și Iuli Daniel, condamnați la închisoare după ce au criticat puterea sovietică în presa străină. A lucrat clandestin ca dactilografă pentru „Cronica evenimentelor curente”, principala publicație samizdat, în care erau inventariate în detaliu toate violările drepturilor omului în Uniunea Sovietică.
În mai 2016, într-un interviu cu Serviciul rus de la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, Alexeeva își amintea cum disidentul Iuri Orlov a a venit primul cu ideea de a crea la Grupul Helsinki de la Moscova. „La începutul lui mai 1976 mi-a dat un telefon și m-a întrebat: 'Liuda, vremea este atît de frumoasă, nu ți-ar face plăcere să ne plimbăm prin Moscova?' Eram prieteni, dar ne întîlneam de obicei numai să lucrăm. Am înțeles că mă invita să vorbim afară, fiindcă discuțiile din casele noastre erau înregistrate.”
Cei doi s-au întîlnit, iar Orlov i-a expus planul lui să constituie o organizație care să monitorizeze respectarea de către Uniunea Sovietică a principiilor Acordurilor de la Helsinki. Acordurile fuseseră semnate în august 1975 de Uniunea Sovietică, Statele Unite, Canada și statele UE, cu excepția Albaniei - semnatară abia în 1991 -, în total 35 de țări, și erau menite să reducă tensiunile dintre blocul comunist și Occident, cu susținerea respectării libertăților fundamentale.
Douăsprezece zile mai tîrziu, la 12 mai 1976, Grupul Helsinki de la Moscova a fost creat, avîndu-i ca membri fondatori pe Orlov, Alexeeva și o duzină de alți dizidenți proeminenți. Autoritățile sovietice au reacționat imediat și numai trei din grupul fondatorilor au scăpat nearestați.
În cele din urmă, în 1977, Alexeeva reușea să se refugieze în Statele Unite, unde a continuat să militeze pentru drepturile omului și a lucrat ca freelance pentru Radio Europa Liberă și Vocea Americii. În 1985 avea să publice prima ei carte, Disidența sovietică, consacrată istoriei mișcării disidente. Cartea a fost urmată de o a doua, Generația înghețului, o autobiografie în care l-a avut drept co-autor pe Paul Goldberg.
Un an mai tîrziu, Uniunea Sovietică se dezagrega, iar în 1993, după șaisprezece ani de exil, Alexeeva și soțul ei erau autorizați să se întoarcă în Rusia. Revenea ca o figură de seamă a mișcării pentru respectarea drepturilor omului și avea să denunțe neobosită abuzurile sub președintele Boris Ielțin. Mai recent, în atenția ei s-a aflat regimul autoritar introdus de președintele Vladimir Putin și atotputernicul său partid, Rusia Unită.
A condus demonstrații și a dat conferințe pretutindeni în lume pentru a face presiuni să fie respectate libertățile și drepturile omului în Rusia. A fost o oratoare de talent, chemată adesea să vorbească la demonstrații, așa cum s-a întîmplat în martie 2011 la Moscova. „Noi nu sîntem cei care decid cine va conduce țara. Cei care sînt la putere decid și, desigur, ei își iau deciziile bazate pe interesele lor. Acest regim instalat de Rusia Unită a demonstrat că nu ține seamă de interesele noastre” - spunea ea.
Cruciada ei în favoarea drepturilor omului i-a adus atât elogii internaționale, inclusiv Premiile Saharov și Havel, și o nominalizare pentru Premiul Nobel pentru Pace, cât și dușmani. În 2006, autoritățile ruse au acuzat-o că ar lucra pentru serviciile de spionaj britanice. Grupările de tineret pro-Kremlin au calificat-o drept nazistă și una din dușmancele cele mai mari ale națiunii.
În martie 2010 a fost atacată într-o stație de metro la Moscova, unde venise să-i omagieze pe cei uciși cu cîteva zile mai devreme într-un atac cu bombă. Alexeeva, într-un moment în care avea deja dificultăți să meargă, a fost arestată la 31 decembrie 2009 în timp ce conducea un protest neautorizat, cu ocazia Anului Nou, îmbrăcată ca Albă ca Zăpada. Arestarea ei a stîrnit proteste în Rusia și în străinătate, cu oficialități de frunte americane și ale Uniunii Europene exprimîndu-și zgomotos dezaprobarea.
A denunțat viguros abuzurile împotriva civililor în Cecenia răvășită de război, iar mai tîrziu a condamnat uciderea ziaristei Ana Politokovskaia și a militantei pentru drepturile omului, Natalia Estemirova. în campania ei, Alexeeva a condamnat pentru moartea celor două activiste, atît Kremlinul cît și pe Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei.
Liudmila Aleexeva a luat poziție împotriva unei serii de inițiative ale Kremlinului, înclusiv deportările în masă ale cetățenilor georgieni în 2006, și introducerea de noi restricții severe împotriva ONG-urilor ce activează în Rusia. A militat și a făcut presiuni pentru o anchetă în cazul morții în detenție a avocatului anti-corupție Serghei Magnițki, iar în iunie 2012 a părăsit în semn de protest Consiliul guvernamental pentru drepturile omului, citînd amestecul Kremlinului în activitatea acestuia.
Și-a petrecut ultimii ani făcînd ce a știu întotdeauna să facă cel mai bine în viață: să avertizeze împotriva deteriorării situației drepturilor omului și a libertăților democratice în Rusia. Determinarea ei i-a cîștigat pînă și o doză de respect din partea unor lideri ca Vladimir Putin, care o felicita la împlinirea a 65 de ani, exprimîndu-și, „profunda și sincera gratitudine” pentru „activitățile ei în educație și pe plan științific”.
