De la Barcelona s-a anunțat astăzi, la orele dimineții, moartea uneia dintre cele mai populare soprane a tuturor timpurilor, Monserrat Caballé, în vîrstă de 85 de ani. Știrea, anunțată de presa spaniolă, s-a răspîndit cu viteza sunetului în toate mediile de informare internaționale, inclusiv în cele românești, acolo unde s-a evocat concertul pe care l-a dat la București, în aprilie 2009, dar mai puțin prezența ei în spectacolul de solidaritate cu poporul român organizat la Opera din Viena la vremea revoluției române.
Născută în 1933, Montserrat Caballé și-a făcut intrarea spectaculoasă pe scena internațională abia în aprilie 1965, atunci cînd a fost angajată să o înlocuiască în urgență pe mezzosoprana Marylin Horne, indisponibilă, într-o versiune de concert a operei Lucrezia Borgia, spectacol organizat de Societatea de Operă Americană la Carnegie Hall.
În necrologul pe care New York Times i l-a dedicat astăzi este citat criticul Raymond Ericson, care scria după concert: „Domnișoara Caballé nu a trebuit să cînte decît romanza ei de început, o arie tipică tulburătoare a lui Donizetti, cu mici înfiorituri vocale, și a devenit vizibil că aici se afla o cîntăreață nu numai cu o voce pură extrem de frumoasă, dar și cu o stăpînire extraordinară a stilului vocal. Așa că nu a fost de mirare că atît de devreme în derularea operei, publicul a oprit spectacolul cu aplauze și urale timp de cinci minute.” În decembrie 1965, Caballé își făcea, în consecință, debutul la Metropolitan, la New York, cîntînd rolul Margaretei în opera lui Gounod, Faust.
Cum se subliniază în cîteva din articolele omagiale ale zilei, Montserrat Caballé nu avusese pînă la acea dată o viață chiar ușoară. Copilul, al cărui talent muzical fusese descoperit la vîrsta de opt ani, își începea curînd studiile la Conservatorul Superior de Musică Liceu la Barcelona, în clasa de pian, iar odată cu adolescența și în cea de canto, o primă profesoară, Eugenia Kemeny, antrenînd-o timp de un an în exerciții vocale și de respirație, înainte de a-i permite să cînte în mod real.
Părinții o retrăgeau din Conservator la vîrsta de 16 ani, în lipsa mijloacelor financiare și se amintește că tînăra a lucrat un an de zile într-o fabrică de textile, înainte de a i se fi oferit sponsoratul unor patroni bogați. Avea să-și încheie studiile cu o medalie de aur pentru voce la vîrsta de 20 de ani.
Tentative ulterioare de a se angaja în companii italiene aveau să eșueze și Monserrat Caballé își încerca norocul în 1956 în Elveția, unde era angajată de Opera din Basel pentru o serie de roluri secundare, de mică amploare. După un succes în opera Boema, în rolul lui Mimi, i se propunea să fie angajată la Viena, dar ca dublură. Soprana refuza și intra apoi în trupa operei din Bremen. Un critic de la Libération cita astăzi o declarație despre aceea perioadă făcută pentru Opera Magazine, în 2008: „Făcusem turul sistemului de trupă. [...] Eram obosită. Imaginați-vă că în șase ani abordasem 42 de roluri! Aveam uneori impresia că merg mai curînd la uîină decît la Operă!”
Din 1965 avea să urmeze succesul și popularitatea imensă, Monserrat Caballé angajîndu-se în operele belcanto-ului și fiind prezentă pe toate marile scene și căutată de marile companii de discuri. Rossini, La Donna del Lago, Norma lui Bellini, cu o celebră arie Casta Diva de mare succes pe scena Teatrului antic de la Orange în Franța, în 1974 - iar pe discul EMI, Pirata - Maria Stuart și Roberto Devereux de Donizetti, au fost cîteva din rolurile ei fetiș în acea perioadă de imens succes.
Soprana mai tînără Natalie Dessay declara fără ezitare pentru cotidianul Libération: „Caballé este chintesența frumuseții... grație splendorii timbrului ei, desigur, dar și calității pe care o avea de a fila sunetele în registru înalt”, fiind „de o perfecțiune absolută în deceniul 1970-1980”. O altă cunoscută soprană franceză, Mireille Delunsch, o omagia în același cotidian spunînd: „Avea o voce care mi-a făcut întotdeauna mai mult decît bine, prin mimetism. Miere care se scurge pe gît.”
La Metropolitan, și nu numai, în perioada sa de glorie, Monserrat Caballé a abordat mai toate rolurile de primă mărime, alături de cele amintite: Desdemona în Otello și Violeta în Traviata, Aida, în operele lui Verdi, Liu, în Turandot și Tosca, operele lui Puccini, Salome și Ariadna din Naxos, ale lui Richard Strauss.
Extrem de populară pe scenă, cu mult temperament și haz, cu o reputație de solistă cu toane, ce anula adesea spectacolele, Caballé declara într-un interviu reamintit astăzi, cu The Chicago Tribune: „Nu anulez din cauza temperamentului. Am avut suferit șapte intervenții chirurgicale de-a lungul vieții. Am avut tumori. Am doi copii născuți cu cezariană; și nu te scoli imediat să cînți în ziua ce urmează unor astfel de evenimente”.
Bolnavă grav în ultimii ani, condamnată cu o sentință suspendată în 2014-2015 pentru fraudarea impozitelor în Spania, popularitatea lui Monserrat Caballé a rămas neschimbată și, cum conchidea astăzi într-un necrolog Margalit Fox de la NYT, în final, vocea transcendentă a sopranei, păstrată pe numeroase discuri, este aceea care va rămîne în memoria iubitorilor de operă.
Între înregistrările ei, criticii recomandă două opere, imortalizate de compania RCA, Lucreția Borgia, avîndu-i parteneri pe Shirley Verret și Alfredo Krauss, dirijată de Jonel Perlea și Salome, împreună cu Sherrill Milnes și Regina Resnik, sub bagheta lui Erich Leinsdorf.
