Linkuri accesibilitate

La examenele școlare în anul 1953


La examenul la algebră în clasa a VIII-a a școlii medii din or. Strășeni. „Țăranul sovietic”, 21 mai 1953
La examenul la algebră în clasa a VIII-a a școlii medii din or. Strășeni. „Țăranul sovietic”, 21 mai 1953

Ca peste tot în Uniunea RSS, în școala basarabeană de după cel de-al Doilea Război Mondial se învăța fie șapte, fie zece ani. În 1953, elevii din clasele a IV-a – a IX-a au susținut examene de promovare, iar cei din clasele a VII-a și a X-a – de absolvire.

„Să dăm examenele numai pe „4” și „5”!” se putea citi la intrarea în școala din satul Bardar, iar directorul, T. Ciugut, le ura elevilor îmbrăcați în straie de sărbătoare să treacă cu spor peste această încercare.

La școala nr. 1 din or. Rîbnița elevii din clasa a IX-a aveau mari emoții la „darwinism”. Ei trebuiau să arate cunoștințe temeinice despre învățătura lui Timireazev, teoriile lui Darwin și Wiliams, rotația culturilor, precum și despre lupta materialismului împotriva idealismului. Din 14 școlari apăruți în fața examinatorilor, 11 au fost notați cu „4” și „5”.

La examenul la geografie în clasa a VI-a a școlii nr. 1 de șapte ani din satul Durlești elevul Petrea Bucșan a tras biletul cu tema „Republica Norodnică Chitaiană”. „Amu norodul chitaian cu ajutorul frățesc al Uniunii Sovietice clădește fabrici și zavoade, înalță zidiri mărețe, pășește cu încredere spre un viitor luminos și fericit”, răspundea elevul. Colegul său, Alexei Dima, a povestit despre lupta dârză a poporului din India „pentru a scăpa de imperialiști”.

La examenul la limba și literatura rusă, clasa a VII-a a școlii medii din or. Călărași a avut de scris o compunere despre eroii din romanul lui N. Ostrovski „Cum s-a călit oțelul”.

Picii din clasa a IV-a a școlii medii din or. Strășeni au scris dictare la „limba moldovenească”, iar elevii din clasa a X-a au avut compunere la limba maternă. Ei trebuiau să aleagă una din temele scrise pe tablă: „Chipurile lui V.I. Lenin și I.V. Stalin în literatura sovietică moldovenească”, „Patriotismul sovietic în creația lui Maiakovsky” sau „Pe noi din izbândă în izbândă ne duce slăvitul Partid Comunist”.

  • 16x9 Image

    Gheorghe Cojocaru

    Istoric, directorul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei,  din 1998, comenator politic la radio Europa Liberă. Autorul volumului „Cominternul și originile moldovenismului”(Chișinău, 2009), bazat pe documente inedite despre rădăcinile sovietice ale „moldovenismului”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG