Linkuri accesibilitate

La Geneva au loc convorbirile Joe Biden-Vladimir Putin


Vladimir Putin și Joe Biden

Președintele Statelor Unite Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin au început întâlnirea lor fața în față la Vila de la Grange din Geneva. La începutul întrevederii a participat și președintele elvețian Guy Parmelin, care i-a salutat pe cei doi lideri și le-a urat un „dialog fructuos”.

La întâlnirea celor doi președinți participă și secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, plus traducătorii. Vor urma apoi la discuții mai cuprinzătoare la care vor participa mai mulți asistenți superiori. Convorbirile se așteaptă să dureze cîteva ore.

Summitul are loc pe fundalul creșterii măsurilor represive din Rusia împotriva opozanților, liderul de la Kremlin consolidându-și dominația asupra sistemului politic, arestând activiștii opoziției și limitind drastic libertățile civile, înainte de alegerile parlamentare din septembrie.

Joe Biden este al 5-lea presedinte american care se întâlnește cu Vladimir Putin, iar o purtătoare de cuvânt a președintelui american a declarat că Casa Albă „nici nu încearcă să restabilească relațiile cu Rusia, nici să le escaladăm”.

De la preluarea mandatului, Joe Biden a impus regimului de la Moscova două runde de sancțiuni economice, dar a fost de acord să extindă tratatul Noul START privind controlul armelor. De asemenea, Biden a refuzat să blocheze prin noi sancțiuni finalizarea conductei Nord Stream 2, care va crește exporturile de gaze rusești către Germania și va reduce taxele de tranzit plătite Ucrainei pentru utilizarea rețelei sale de conducte. Un proiect criticat de unii din aliatii europeni ai Statelor Unite și de politicieni republicani, care susțin că va mări dependență energetică a Europei de Rusia.

Pentru Putin, summitul este privit ca o întâlnire a „Marilor Puteri” - o reflectare a nostalgiei sale pentru puterea sovietică și o modalitate de a arăta publicului său intern că Rusia este un partener egal ca importanță cu Statele Unite în chestiuni de importanță globală.

Joe Biden a ajuns la Geneva marți, iar Putin a venit la Geneva abia astăzi la începutul după-amiezii, venind de la Soci.

Cu câteva ore înainte ca cei doi să se întâlnească, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că discuțiile lui Putin cu Biden „nu vor fi ușoare” sau probabil că vor produce progrese.

„Avem multe întrebări neglijate de multă vreme, care trebuie tratate. De aceea, președintele Putin sosește cu o atitudine de a pune întrebări în mod franc și constructiv și de a încerca să găsească soluții”, a spus Peskov.

Agenda include probleme precum controlul armelor, criminalitatea informatică și spionajul, schimbările climatice și COVID-19.

Putin a semnalat că nu doreste să fie discutate chestiuni legate de drepturile omului și de libertățile civile, inclusiv cazulliderului opoziției Aleksei Navalnîi aflat în detenție.

Președintele Joe Biden a declarat pe 14 iunie, că o eventuală moarte în detenție a lui Aleksei Navalnîi ar fi „un alt indiciu că Rusia nu are deloc intenția de a respecta drepturile fundamentale ale omului”, a spus el. „Ar fi o tragedie, nu ar face altceva decât să dăuneze relațiilor Rusiei cu restul lumii și cu mine”, a spus Joe Biden. Nu este clar dacă Biden va reuși să aducă în discuție cazul lui Navalnîi.

„Puteți evalua sistemul nostru politic în diferite moduri”, a spus Putin editorilor din mai multe agenții internaționale de știri pe 14 iunie. „Dați-ne dreptul, vă rog, să stabilim singuri cum să organizăm această parte a vieții noastre”, a precizat el.

Yuri Ușakov, principalul consilier de politică externă al Kremlinului, a declarat reporterilor la Moscova pe 14 iunie că stabilitatea nucleară, schimbările climatice și securitatea cibernetică se află pe agenda discuțiilor.

Casa Albă consideraă securitatea cibernetică ca fiind o problemă urgentă, după ce serviciile secrete americane au indicat că Serviciul de Informații Externe al Rusiei ar fi principalul răspunzător pentru atacurile recente asupra sistemelor informatice ale guvernului american.

Putin a sugerat că ar lua în considerare predarea hackerilor către Statele Unite, dacă Washingtonul ar face același lucru, deși nu a oferit detalii.

Ușakov a mai spus că soarta cetățenilor americani și ruși aflați în detenție în Rusia și Statele Unite va fi pe ordinea de zi a convorbirilor. Statele Unite au făcut presiuni timp de luni de zile pentru eliberarea a doi cetățeni americani - foștii pușcași marini Paul Whelan și Trevor Reed - închiși în temeiul a ceea ce oficialii americani spun că sunt acuzații nefondate.

Rusia a criticat deja de câțiva ani arestarea unor cetățeni ruși în Statele Unite, dintre care unii au fost reținuți în țări terțe printre care traficantul de arme condamnat Viktor Bout și fostul pilot Konstantin Yaroșenko. O chestiune despre care experții sunt mai optimiști și cu care cei doi lideri ar putea să fie de acord este revenirea ambasadorilor în capitalele lor.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG