Linkuri accesibilitate

La Minsk Mike Pompeo s-a pronunțat pentru atingerea unui „progres real” în relația cu Belarus


Mike Pompeo și Aleksandr Lukașenka, 1 februarie 2020

Secretarul de stat american Mike Pompeo care se află în vizită la Minsk s-a pronunțat pentru atingerea unui „progres real” în relația bilaterală cu Republica Belarus. „Suntem încrezători că împreună putem obține un progres real în toate dimensiunile relației noastre”, a spus Pompeo astăzi, la o conferință de presă comună cu liderul belarus, Aleksandr Lukașenka. La rândul său, Lukașanka i-a spus lui Pompeo că este „foarte bine că a riscat să vină la Minsk după diversele neînțelegeri între Belarus și Statele Unite”. Este prima vizită a unui secretar de stat american la Minsk din 1994, dar un înalt oficial american, fostul consilier pentru securitate națională John Bolton, a vizitat Republica Belarus anul trecut. Astăzi, Lukașenka și-a exprimat speranța că se deschide „un nou capitol” în relația bilaterală. Vizita coincide cu anunțul că Republica Belarus nu va mai fi inclusă după cum s-a crezut în lista de țări tocmai extinsă de președintele Donald Trump ai căror cetățeni au interdicție de călătorie în Statele Unite.

XS
SM
MD
LG