Linkuri accesibilitate

La nicio lună de la aprobarea tarifelor majorate, curentul electric se scumpește din nou


Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat miercuri, 30 noiembrie, noi tarife la energia electrică. Consumatorii finali din centrul și sudul R. Moldova vor achita 5,91 de lei/kWh, în creștere cu 1,14 lei/kWh, iar cei din nordul țării – 5,6 lei/kWh, mai mult cu circa 80 de bani față de tariful actual.

Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Scumpirile vin la nicio lună de la ultima hotărâre a ANRE, din 2 noiembrie, când tariful pentru cei care locuiesc în centrul și sudul țării a crescut de la 3,15 lei/kWh la 4,77 de lei/kWh, iar pentru cei din nord – de la 3,21 de lei per kWh la 4,81 de lei/kWh.

Operatorii de pe piață argumentează necesitatea acestor scumpiri prin faptul că prețurile medii de furnizare a energiei electrice sunt cu mult mai mari decât tarifele actuale, s-au majorat costurile de distribuție și sunt acumulate deficite tarifare.

Atât Premier Energy, cât și FEE-Nord nu au avut obiecții față de hotărârile aprobate de ANRE.

În timpul ședinței, în fața ANRE partidul Șor a organizat un protest împotriva scumpirilor tarifului la energie.

Simpatizanții Partidului Șor se îndreaptă spre clădirea ANRE pentru a participa la protestul împotriva creșterii tarifului la curentul eletric.
Simpatizanții Partidului Șor se îndreaptă spre clădirea ANRE pentru a participa la protestul împotriva creșterii tarifului la curentul eletric.

Compensarea facturilor la energie

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, a anunțat că peste 70% din familiile care au depus cereri pentru compensarea facturilor la energie se încadrează în categoriile de vulnerabilitate ridicată și foarte ridicată.

Astfel, în cazul în care tariful la curent electric este între 5 și 6 lei/kWh, familiile din categoria de vulnerabilitate ridicată vor achita, după compensare, un preț de 4,2 lei/kWh, iar cele din categoria de vulnerabilitate foarte ridicată – de 3,7 lei/kWh.

Energie mai ieftină din România din 1 decembrie

Din 1 decembrie SA Energocom anunță că va procura energie electrică de la compania românească Hidroelectrica – 100 MWh bandă (24 de ore din 24) în perioada 1-11 decembrie și 20 MWh bandă din 12 decembrie până pe 31 decembrie. Prețul de achiziție, conform acestui contract, este de 450 RON/ MWh.

Astfel, din 1 decembrie, volumul de electricitate furnizat din România în baza contractelor bilaterale va crește la 5100 MWh în zile de lucru și 5800 MWh în week-end din necesarul zilnic de aproximativ 10000 MWh.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG