Linkuri accesibilitate

La Oslo e programat un serviciu religios dedicat victimelor atacului din noaptea de vineri spre sâmbătă


Oameni îmbrățișați în fața barului London Pub, Oslo, 25 iunie 2022.

În capitala norvegiană Oslo e programat un serviciu religios dedicat victimelor unui atac nocturn despre care autoritățile bănuiesc că e un act de „terorism islamic”.

Doi oameni au fost uciși și alți 21 răniți, după ce un bărbat a deschis focul în noaptea de vineri spre sâmbătă în trei locuri din capitala norvegiană, între care și London Pub, un bar de noapte popular în rândul comunității LGBTQ+. La eveniment vor lua parte Prințul moștenitor Haakon și prințesa moștenitoare Mette-Marit, alături de premierul Jonas Gahr Støre, relatează presa norvegiană de stat.

Incidentul a determinat autoritățile de la Oslo să suspende obișnuita paradă anuală Pride, programată pentru sâmbătă. Suspectul, care a fost arestat imediat după atac, e un norvegian de origine iraniană în vârstă de 42 de ani cunoscut de către serviciile antiteroriste din Norvegia.

Previous Next

XS
SM
MD
LG