Linkuri accesibilitate

La Tiraspol, un al doilea concurent s-a înscris în cursa pentru șefia administrației separatiste


Autoritatea electorală din regiunea transnistreană a înregistrat un al doilea candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale care vor avea loc pe 12 decembrie. Serghei Pînzari este un locuitor al orașului Hârtop din raionul Grigoriopol și este o persoană necunoscută publicului larg din stânga Nistrului. În dosarul depus la comisia electorală de la Tiraspol se spune că acesta este ales local în consiliul orășenesc Grigoriopol.

În cursă a fost admis acum câteva săptămâni și actualul lider al regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, care are la îndemână toată resursa administrativă și este masiv promovat în toată mass media din stânga Nistrului.

Rezultatul așa-numitelor alegeri este astfel previzibil și cunoscut. Partidul Obnovlenie, al cărui reprezentant politic este Vadim Krasnoselski, controlat de holdingul Sheriff, a monopolizat puterea în regiune. În urma scrutinului legislativ de acum un an, niciun reprezentant al opoziției nu a ajuns în Sovietul suprem local.

Într-un climat de reprimare totală a tuturor vocilor critice și a oricăror manifestări de nemulțumire din societate, niciun concurent real nu a fost admis în competiția cu Vadim Krasnoselski.

Unul dintre liderii opoziției din regiune, comunistul Oleg Horjan, este de trei ani în închisoare după organizarea unui protest pașnic la Tiraspol. Horjan a transmis din închisoare dosarul pentru a participa la alegeri, declarând că detenția sa este ilegală și că decizia unei instanțe din regiune, nerecunoscute internațional, nu-i poate limita dreptul de a candida în alegeri. Poziție cu care nu este de acord administrația locală, care nu i-a luat în calcul cererea de a fi înscris în cursă.

Săptămâna trecută comisia electorală din regiune a respins și solicitarea politologului Anatoli Dirun. Într-o conferință de presă acesta a declarat că businessul mare din stânga Nistrului, reprezentat de holdingul Sheriff, a investit mulți bani în Vadim Krasnoselski și se teme că acesta ar putea pierde într-o competiție electorală reală.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG