Linkuri accesibilitate

Laboratorul Social | Alexandra Novak pictează ziduri în stânga Nistrului pentru că așa se simte mai în siguranță


Alexandra Novak în fața unei clădiri proaspăt pictate. Imagine din arhiva personală
Alexandra Novak în fața unei clădiri proaspăt pictate. Imagine din arhiva personală

Alexandra Novak a crescut în Râbnița, iar de un an s-a stabilit la Tiraspol. Face pictură murală și e pasionată de arta stradală. Pictează, după cum a spus în Laboratorul Social, nu doar pentru a comunica, dar și pentru că spațiile publice transformate prin artă o fac să se simtă mai în siguranță.

Alexandra Novak pictează ziduri în stânga Nistrului pentru că așa se simte mai în siguranță
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:38:04 0:00

Cu Alexandra sau Sașa cum preferă să i se spună, am discutat în rusă. I-am tradus spusele pentru audiența noastră, dar, în locul unei dublări tradiționale, i-am clonat vocea cu ajutorul unei aplicații AI. Așa încât Sașa vorbește în podcast ... în română.

Am aflat de la ea că, prin lucrările sale, îi provoacă pe oameni să vadă și alte nuanțe sau perspective ale realității, dincolo de rutina zilnică. Cele mai multe pot fi văzute pe pereții din Rîbnița - mai multe lucrări de dimensiuni mici și câteva mai mari. Acum, încep să apară și la Tiraspol, iar la Dubăsari, își pictează actualmente a doua lucrare.

Subiectele le dezvoltă mai ales în baza legendelor despre diverse plante. Spune că, pictând plante pe pereți gri de beton, conectează mediul natural cu cel urban.

Până la 30 de ani, pe lângă street-art, Sașa făcea și voluntariat în mai multe proiecte sociale din stânga Nistrului, ce țineau de protejarea femeilor împotriva violenței sau sprijinirea familiilor cu copii cu dizabilități. Contribuția ei ca artistă în aceste proiecte era să reprezinte în imagini mesajele campaniilor de informare sau ale unor materiale educaționale.

De vreo doi ani însă, Sașa se concentrează mai mult pe propriile proiecte artistice. Și, deși face street-art de mult timp, abia acum simte că a crescut turațiile la capacitatea sa adevărată.

Alexandra Novak, în timpul procesului de muncă. Imagine din arhiva personală
Alexandra Novak, în timpul procesului de muncă. Imagine din arhiva personală

Atunci când vede un zid neîngrijit, pe care sunt scrise înjurături, simte nevoia să-l picteze, ca să dea locului un aspect îngrijit, dar și pentru a lăsa în spațiul public un mesaj, în imagini sau cuvinte, la care speră să reacționeze trecătorii.

De exemplu, într-un proiect în care a învățat și alți tineri ce înseamnă street-art, au creat împreună o serie de anunțuri creative de genul: „Mi-am pierdut sensul vieții. Dacă l-ați găsit, felicitări! Acum aveți un sens al vieții”.

Amenajarea spațiului public, dar și posibilitatea de a comunica cu ceilalți o fac să se simtă în siguranță. Sașa crede că aceste aspecte sunt importante pentru a te simți parte dintr-o comunitate. Și crede că e de datoria fiecăruia să schimbe singur sau prin asociere cu alții ceea ce nu-i place în jurul său, dar nu să aștepte când vor interveni autoritățile.

***

În noul sezon din podcastul „Laboratorul social”, cercetăm scena underground din Republica Moldova. Fiecare generație își are rebelii și răzvrătiții săi, deschizătorii de drumuri pentru noi tendințe și noi curente. Prin urmare, vrem să aflăm ce idei și probleme îi preocupă pe non-conformiștii zilelor noastre, ca să știm care vor fi trendurile de mâine ale întregii societăți.

În fiecare din cele 10 episoade din noul sezon, vei cunoaște unul sau două personaje, reprezentând un domeniu din arte sau din activism, acolo unde sunt cele mai multe și cei mai mulți alternativi: muzică, teatru, film, poezie, design vestimentar, ecologie, sculptură, arte vizuale, activism cultural și civic. Fiecare episod audio de podcast este însoțit de un video scurt despre același personaj.

„Laboratorul social” poate fi găsit și pe Apple Podcasts și YouTube. Peste hotare, podcastul este accesibil și pe Spotify.

  • 16x9 Image

    Victoria Coroban

    Îmi place să observ oamenii, procesele și fenomenele din societate. Primele emisiuni radio în direct le-am realizat la vârsta de 15 ani la Nisporeni. După ce am absolvit facultatea de jurnalism la Universitatea din București am lucrat în producție de film și management cultural. În 2011 am revenit în radio odată cu lansarea Radio România Chișinău, unde am făcut emisiuni pe subiecte sociale. Din noiembrie 2022 realizez podcastul „Laboratorul social” la Europa Liberă. 

XS
SM
MD
LG