Cum crezi, ce este mai complicat: să faci glume sau să le înțelegi? De ce oare depinde capacitatea noastră de a face și de a înțelege glume? În acest episod din „Laboratorul social”, psihoterapeuta Rodica Pascari explică psihologia umorului. Ce au oamenii diferit față de inteligența artificială când vine vorba de umor, dar și ce spun glumele pe care le facem despre noi ca indivizi și ca societate.
De asemenea, Rodica Pascari explică la ce ne folosește umorul și când umorul poate fi dăunător. Explorăm legătura dintre glume și stereotipuri, în ce măsură umorul perpetuează sau combate stereotipurile. Vedem care e legătura dintre inteligență, maturitate emoțională și umor și care sunt glumele preferate ale moldovenilor, dar și cum acestea s-au schimbat de-a lungul timpului.
„Laboratorul social” poate fi găsit și pe Apple Podcasts, Google Podcasts și YouTube. Peste hotare, podcastul este accesibil și pe Spotify.