Mulți dintre aceștia au trecut prin așa-numitele „lagăre de filtrare”, unde au fost supuși unor tratamente umilitoare. Prin aceste „filtre” a trecut și Elena Strukaleva, înainte să fie deportată în Rusia, de unde a reușit, în cele din urmă, să fugă în Georgia.
Elena Strukaleva locuia în Mariupol, atunci când orașul-port de la Marea Neagră a fost încercuit de trupele rusești. „Era un oraș minunat, pașnic și frumos, prin care alergau copiii, spune Elena. Răsunau râsete de copii și oamenii erau fericiți. Dar a început ocupația.”
Elena Strukaleva: „Sunt cruci peste tot în Mariupol. Sunt oameni îngropați peste tot. Și între case cu nouă etaje, și pe alei. O mulțime de oameni au murit acolo în timpul bombardamentelor.”
Viața printre ruinele din Mariupol
În trei luni cât a durat asediul, orașul a fost făcut, practic, una cu pământul. Elena spune că se ascundea de bombardamente împreună cu nepotul ei de 10 ani, sora sa și soțul acesteia, și alte câteva persoane într-un loc special amenajat din mijlocul blocului, înconjurat de pereți din toate părțile.
Elena Strukaleva: „Am găsit un aparat de radio la niște vecini. I-am pus baterii și ascultam: a fost sau nu ocupat Kievul. Și ne-am dat seama că ei nu au reușit să ia niciun oraș mare, nici Kiev, nici Harkov.”
Nu a vrut să rămână pe teritoriul ocupat și nici să plece în Rusia. Între timp, a aflat că, din anumite localități, oamenii pot pleca spre Ucraina. Așa că s-a înscris, împreună cu cei apropiați, pe această listă.
Elena Strukaleva: „Ne-am urcat într-un autobuz și am venit la Nikolskoie. Erau foarte mulți oameni, nu aveai unde să găsești un loc de trai, dar oricum continuau să-i aducă la Nikolskoie. Am stat acolo câteva zile, pe o scară. Podeaua de gresie rece, așa că am găsit niște cutii, apoi am mai pus niște lucruri sub ele, căci era prea frig să poți sta așa. Dar eram bucuroși că măcar arde lumina.”
Elena spune că mâncau o dată pe zi. Adică, li se spunea așa: fie luați micul dejun, fie luați prânzul. Mâncarea consta din terci de grâu și tocană de carne. Nu aveau acces la nicio informație, nici la internet. Dar la un moment dat a fost reparată televiziunea prin cablu și au pornit posturile rusești de televiziune.
Elena Strukaleva: „Mi-a venit și mie rândul. Am mers la poliție pentru „filtrare”. Am stat acolo cinci ore într-o sală. Erau peste tot oameni înarmați, cu puști automate, foarte mulți militari. Așa că am intrat. Erau doi tineri acolo, unul interoga o fată, celălalt - pe mine. M-au pus să-mi dau jos bluza și mă examinau. Toate se întâmplau într-un mod atât de grosolan. «Tu! Nu porți ochelari, încă mai poți să fii lunetistă!» Acest bărbat era mult mai tânăr decât mine, de fapt, mi-ar fi putut fi copil, ca vârstă. Era extrem de neplăcut...”
Tot acolo, Elena spune că a văzut cum, într-una din odăi, un bărbat era bătut foarte tare. Era plin de sânge. Zăcea la podea și era lovit cu bastoanele și cu picioarele.
Elena Strukaleva: „În general, tot ceea ce avea legătură cu Ucraina era asociat cu probleme. Respectiv, oamenii își curățau disperați telefoanele mobile, ștergând toate conturile și programele ucrainene, prietenii care ar putea trimite de mesaje. Se pregăteau de [procedura de] „filtrare”. Pentru că, atunci când intrai, îți luau telefonul, îl conectau la internet și pur și simplu îl întorceau pe dos.”
Câteodată veneau voluntari ruși. Toți purtau aceleași haine, așa că îi puteai desluși ușor în mulțime, mai spune Elena. Purtau veste albastre și roșii, cu inscripții „Rusia Unită”, partidul puterii din Rusia.
Elena Strukaleva: „Îi convingeau pe oameni să plece spre Rusia, căci Rusia nu-i va abandona, „noi nu-i abandonăm pe ai noștri”. „Acolo, o să vă spălați, o să mâncați pe săturate, o să luați bani. O să vă găsiți un loc de muncă. O să vă fie bine acolo. Ucraina v-a abandonat, Ucraina nu are nevoie de voi! Ei sunt niște fasciști. Iar Rusia vă așteaptă. Rusia nu-i abandonează pe ai săi! Sunteți vorbitori de rusă, înseamnă că sunteți ruși. Înseamnă că trebuie să mergi în Rusia.” Ei bine, oamenii plecau, pentru că nu prea aveau de ales.”
În cele din urmă, au fost și ei forțați să plece spre Rusia. Dar, după ce au urcat în autobuz, au fost duși mai întâi prin Mariupol și le-au arătat orașul. Oamenii din autobuz - vreo 50, spune Elena, plângeau toți din cauza celor văzute.
În drum spre Rusia, Elena a fost supusă și altor proceduri de „verificare”. După care, femeia a plecat direct în Georgia.
Elena Strukaleva: „Nu am vrut să rămânem în Rusia. Pentru că, dacă aș fi vrut să trăiesc acolo, aș fi trăit acolo demult. Nu vreau să trăiesc în Rusia! Nu-mi place! Eu iubesc Ucraina! Vreau să trăiesc în Ucraina.
Nu am nevoie de Rusia! Și niciunul dintre noi nu o vrea. Nu intenționam nici să mergem în Rusia. Nici să o atacăm. Nici fasciști nu am avut niciodată, niciodată! Rusia a fost cea care a venit și a distrus totul. A ucis tot ce se putea, iar acum merge și împarte ajutoare umanitare. Este dezgustător! Ce au făcut ei - au distrus totul, și orașul, și oamenii”, a mai declarat Elena Strukaleva, în interviul pentru serviciul georgian al Europei Libere.
