Linkuri accesibilitate

Laura Codruța Kovesi a contestat la Înalta Curte punerea sub control judiciar


Laura Codruta Koevesi, fosta șefă DNA, candidată la funcția de Procuror șef european

UE: „România trebuie să repună urgent procesul de reformă pe calea corectă.”

La București, fosta şefă a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruţa Kovesi, a depus, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o contestaţie împotriva măsurii control judiciar. Aceasta fusese luată de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI, Nicolae Popa, relatează Agerpres.

Contestația va fi judecată pe 3 aprilie, a informat biroul de presă al instanţei supreme.

Tot vineri 29 martie, Comisia Europeană a cerut autorităților din România s-o trateze corect pe Laura Kovesi, candidată la postul nou creat de procuror-șef al UE. La 28 martie, Kovesi a fost pusă sub control judiciar de justiția română, neavând voie să plece din țară și fiind obligată să se prezinte periodic la poliție.

Comisia Europeană, prin purtătorul său de cuvânt Margaritis Schinas, a mai declarat la Bruxelles, vineri, că UE urmărește cu îngrijorare evoluția privind statul de drept în România și a subliniat că „România trebuie să repună urgent procesul de reformă pe calea corectă. Acest lucru înseamnă să mergi înainte, nu înapoi și abținerea de la orice pași care ar putea anula progresele înregistrate în ultimii ani”, a mai spus Schinas.

O poziție similară a venit și din partea președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. Acesta a precizat, într-un mesaj pe contul de Twitter, că Parlamentul European continua să sprijine candidature lui Kovesi la funcția de procuror-șef european. Tajani a menționat că va ridica această problemă la ședința liderilor grupurilor din Parlamentul European, care va avea loc miercuri.

Kovesi este candidata Parlamentului European, în timp ce Consiliul UE, prin ambasadorii săi, îl susțin pe francezul Jean-François Bohnert. Două runde de discuții menite să ducă la alegerea unui singur candidat nu au dat rezultate, următoarele două sunt programare în aprilie. Candidatura lui Kovesi nu este sprijinită de guvernul României, țară care deține în acest moment, președinția prin rotație a Uniunii Europene.

XS
SM
MD
LG