Linkuri accesibilitate

Lavrov: retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului, o cerere „iresponsabilă”


Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, la Moscova, octombrie 2020.

La Moscova, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a calificat marţi drept „iresponsabil'' apelul lansat de președinta aleasă, Maia Sandu, care a cerut retragere trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova și transformarea misiunii de pacificare într-o misiune civilă, internațională.

„Este puţin probabil ca acest lucru să ajute la o soluţionare şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile", a spus Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Tot marți, dar la Bruxelles, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a criticat anexarea Crimeei, menținerea instabilității în estul Ucrainei și felul în care Rusia menține trupe în părți din Georgia, dar și în Moldova, în Transnistria. Remarcile au fost făcute la o conferință de presă în marginea întâlnirii de marți a celor 30 de miniștri de externe ai țărilor din NATO, prima zi a unei reuniuni online.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG