Linkuri accesibilitate

Lavrov: Ucraina trebuie să se demilitarizeze. Dacă nu, Rusia va face asta


Ministrul rus de externe Serghei Lavrov vorbind la Adunarea Generală ONU, New York, 24 septembrie 2022.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov vorbind la Adunarea Generală ONU, New York, 24 septembrie 2022.

La sfârșitul lunii decembrie, mai ales după vizita președintelui Zelenski la Washington care a adus Ucrainei promisiunea unui ajutor militar american suplimentar de aproape 2 miliarde de dolari, Moscova și-a intensificat campania de propagandă.

Kremlinul încearcă și mai insistent să ateste teza că războiul din Ucraina este de fapt o confruntare între Rusia și Occident, dusă prin intermediar și provocată de acest „intermediar”: Ucraina, remarcă Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat din nou Ucraina și Occidentul că ar vrea să slăbească sau chiar să distrugă Federația Rusă, așa că Moscova este dispusă să ducă negocieri de pace numai dacă îi sunt acceptate condițiile. În caz contrar, Kiev-ul va afla cum sunt rezolvate lucrurile pe câmpul de bătălie.

Comentariile lui Serghei Lavrov, relatează Reuters, au fost publicate luni, 26 decembrie, într-un interviu cu agenția TASS.

Câteva din condițiile Moscovei, enumerate de ministrul de externe

  • Ucraina trebuie să recunoască teritoriile ocupate de armata rusă (cam o cincime din teritoriul său) ca aparținând Rusiei;
  • Eliminarea amenințărilor la adresa securității Rusiei care decurg de acolo, inclusiv pentru „noile noastre teritorii”;
  • Ucraina trebuie să se „demilitarizeze”, să se „denazifice” și să elimine „amenințarea militară” la adresa Rusiei;
  • Dacă nu, „armata rusă va rezolva problema”.

„Nu este un secret pentru nimeni că obiectivul strategic al Statelor Unite și al aliaților săi din NATO este de a învinge Rusia pe câmpul de luptă [în Ucraina], ca o modalitate de a ne slăbi semnificativ, poate chiar de a ne distruge țara”, a mai spus Lavrov agenției TASS.

Ideea că războiul din Ucraina este de fapt o confruntare cu Occidentul prin intermediari fusese exprimată cu o zi înainte de președintele Vladimir Putin într-un discurs televizat, în care a reafirmat dispoziția Rusiei de a negocia, dar nu direct cu Ucraina.

Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington remarcă faptul că în discursul televizat din 25 decembrie, Putin a declarat că pentru moment nu crede „că războiul a ajuns într-un punct critic”, iar Rusia nu are de ales, trebuie să-și apere cetățenii, însă ar fi dispusă să negocieze „cu toate părțile implicate”.

Zelenski răspunde

După succesele înregistrate în contraofensiva de toamnă din regiunea Herson, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va elibera toată Ucraina, ultima dată în adresarea video din 25 decembrie, ziua de Crăciun pe stil nou.

  • „Am rezistat când a început invazia. Am rezistat la atacuri, amenințări, șantaj nuclear, terorism, atacuri cu rachete. Trebuie să trecem cu bine și această iarnă, pentru că știm pentru ce luptăm” – declara președintele ucrainean Volodimir Zelenski în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie.
  • „Libertatea costă, dar sclavia costă mai mult”, a mai spus Zelenski, care a promis din nou că „toți ucrainenii vor fi liberi”.

Aliații occidentali ai Ucrainei, începând cu Statele Unite, au promis că nu vor presa Kiev-ul la negocieri de pace, pe care trebuie să le înceapă numai când crede că este momentul potrivit.

Vladimir Putin a lansat invazia din Ucraina pe 24 februarie, numind-o o „operațiune specială” de „denazificare” și demilitarizare a Ucrainei, pe care a prezentat-o drept un pion al Occidentului care amenința Rusia.

Kiev-ul și Occidentul spun că invazia lui Putin este un război imperialist, menit să refacă sfera de influență a fostei URSS.

După lansarea invaziei, Statele Unite și aliații săi au impus Rusiei un șir întreg de sancțiuni drastice, cele mai semnificative fiind embargoul pe petrol și plafonarea prețului pentru gazul rusesc. Totodată au trimis Ucrainei ajutoare militare semnificative.

Săptămâna trecută, când președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a aflat într-o scurtă vizită la Washington, Statele Unite au anunțat încă un pachet de aproape 2 miliarde de dolari în asistență militară, care include sistemul de apărare aeriană Patriot.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG