De ce erau interzise benzile desenate în URSS? Ce filme animate consumau copiii sovietici și în ce doze? Care era diferența dintre Habarnam și Neștiilă? Alexandru Bordian i-a adresat mai multe întrebări artistului plastic Lică Sainciuc despre propaganda și dezinfomarea din filmele animate și benzile desenate sovietice.
Europa Liberă: Bună ziua! Astăzi vom discuta despre desene animate și în ce măsură poartă ele în sine propagandă, informare, dezinformare. Dle Sainciuc, vreau să vă întreb dacă desenele animate pot fi arme de propagandă sau, dimpotrivă, un soi de sanitari?
Lică Sainciuc: „Desenele animate, termenul un pic se referă la film, asta e bandă desenată.”
Europa Liberă: Sau benzi desenate, inclusiv benzile desenate.
Lică Sainciuc: „Da, bandă desenată, fiindcă filmele desene animate nu erau interzise în Uniunea Sovietică - banda desenată era interzisă, comicsul, cum se spune. Comics asta-i bandă desenată, pe când desene animate sunt filme, pelicule cinematografice, ele se numesc desene animate, ceea ce spunem noi «мультики», asta-i diferența de termeni. Și deoarece industria asta a filmului era foarte concentrată, mi se pare, se găsea numai la Moscova, ea era ușor controlată și ei n-aveau probleme, pe când banda desenată, comicsurile puteau să apară în diferite cărți, adică chiar dacă era acolo vreo revistă de asta pentru copii sau ceva în Voronej, cum tu erai să o controlezi dacă bagă ei ceva antisovietic…”
Europa Liberă: Deci, vreți să spuneți că comicsurile erau interzise, iar filmele animate aveau liber?
Lică Sainciuc: „Da, interzise. Fiindcă acelea erau foarte bine controlate, pe când astea nu le puteai controla.”
Europa Liberă: Dar cum adică, exista un organ care reglementa cartea?
În Uniunea Sovietică, banda desenată era interzisă...
Lică Sainciuc: „Știți, de exemplu, o poveste foarte frumoasă era cu tipăritul unui ziar și pe o parte era portretul lui Lenin, al lui Stalin, iar pe dos era altceva și s-a nimerit să fie un pumn sau ceva și dacă te uitai la lumină, pumnul acela îi dădea în nas lui Stalin. Îți închipui?”
Europa Liberă: Și a fost scandal?
Lică Sainciuc: „Ei, scandal... Au fost oamenii condamnați, și nu știu dacă s-au mai întors. Știi, dacă dosarul era însoțit de termenul «без права переписки» („fără dreptul la corespondență”), înseamnă că nu te mai întorceai.”
Europa Liberă: În România ceaușistă fusese difuzat o vreme „Marinarul Popeye” în care era un personaj, iubita marinarului, Olive o chema, și ea semăna izbitor de mult cu Elena Ceaușescu și apoi acest film animat a fost scos din circulație. Dar dumneavoastră cunoașteți cazuri când a fost interzisă o bandă desenată sau un film animat?
Lică Sainciuc: „Situația, în primul rând, în România și în Uniunea Sovietică era cu totul diferită ideologic.”
Europa Liberă: Unde era mai aspră?
Lică Sainciuc: „Păi sigur că la noi. La noi exista așa-numitul realism socialist, care în România nu era, în țările socialiste nu era. În România era mai drastic ca în Polonia, ca în Cehoslovacia, dar totuna existau. Tu puteai să faci un tablou abstract și acolo îl puneai pe Ceaușescu și, poftim. În Uniunea Sovietică nu era admis așa ceva, adică stilistic nu era admis, pe când în țările socialiste stilismul putea varia, tu să nu faci contra-propagandă, să nu fii anticomunist ș.a.m.d., dar stilistic tu puteai să faci diferite forme, diferite culori, pe când în Uniunea Sovietică era controlată culoarea și forma ș.a.m.d. Asta-i mare deosebire. Uniunea Sovietică încerca adică să cocheteze cu Apusul, dintr-o parte, din altă parte, aici te înșuruba tot mai tare. Când era dezghețul hrușciovist au început să iasă oleacă, să se simtă mai liberi oamenii și hai să facă și cineva l-a provocat și Hrușciov personal a interzis o expoziție, dacă ai auzit, cândva era în Manej.”
Europa Liberă: La expoziția lui Ernst Neizvestny?
Lică Sainciuc: „Acolo erau mai mulți. E vorba că, după aceea, el s-o lăsat, el nu era agresiv față de artă, s-o lăsat și chiar Neizvestny i-a făcut mormântul pe urmă (lui Hrușciov), dar e vorba că au adunat toată, adică puterea asta comunistă și, ca să facă control în toată Uniunea Sovietică atunci și au venit din republici șefi peste intelectuali și trebuiau să facă referate, cică ce se întâmplă la noi. Și țin minte că la părinți i-au transmis, zice: „Dar ce, la voi e alt regim”? Că la noi fiecare din Baku, din Riga veneau și spuneau: „Dar la noi nu-i nimic, la voi este, dar la noi nu-i”! Când Bogdesco a venit și a spus: «у нас абстракционисты, пикассята» ș.a.m.d. Picasso era bun în Franța, pentru Uniunea Sovietică el nu era bun, adică în interior la noi.”
Europa Liberă: Deși el cocheta cu ideile comunismului?
Lică Sainciuc: „El era comunist, el era foarte bun acolo, adică până o să vină armata rusă în Franța, după aceea s-a vedea ce o să fie, dar până atunci el era bun. Și uite, eu îți spuneam că banda desenată în Uniunea Sovietică era pur și simplu interzisă.”
Europa Liberă: Dvs. ați ilustrat cărți și atunci?
Lică Sainciuc: „Mai târziu făceam și eu.”
Europa Liberă: Dar ați avut situații de genul, să vă spună: „Uite, aici nu ilustrezi corect, uite, ar trebui un să schimbi…”?
Lică Sainciuc: „Eu cred că asta nu eram noi conduși, așa, pur și simplu nu te tipărea, nu te publica. Eu doar prima carte am avut experiența aceasta foarte negativă, dar eu atunci nici n-am înțeles ce a fost, pe urmă mi-au spus părinții că lumea se temea. Vezi că pe timpul lui Hrușciov nu se mai făceau represalii, dar asta au trecut câți, zece ani de la timpul când se scria în presă că nu pictezi bine și după aceea te lua la gulag. Și acum, când a fost critica asta cu Hrușciov, lumea s-a speriat și, hai la noi, pe cine i-a găsit, pe Rusu-Ciobanu și pe Grecu, că ei sunt formaliști, știi, era termenul acesta – „formalism”, dar mie îmi plăcea tare, adică cărți pentru copii, eu învățam încă la Școala nr. 64, terminam școala, și l-am rugat pe tata să ia o carte, să ilustrez la editură, și lui i-au dat, că nu prea erau atunci pictori, și am făcut o cărticică, era o antologie de proză și poezie - și moldovenească, și unională - și eu am făcut linogravură, dacă ai auzit, asta pe linoleum se face gravură, dar așa, mă rog, era că era carte de incipient și am nimerit iaca exact când ea de-acu era tipărită, dar încă nu era tipărit tirajul, erau probe, că eu o am. Iaca, directiva asta de la Moscova căuta formalismul peste tot și au găsit cartea aceea și ea a fost interzisă, în ’64. Cu asta am început eu cariera mea de desenator de cărți, dar nici nu era numele meu acolo, era pus numele de Glebus, că el (tatăl lui Lică Sainciuc) a luat pe numele lui să facă. Și după aceea n-am putut face mult timp, vreo zece ani n-am mai putut face, dar tare voiam, tocmai terminasem institutul. Atunci era o singură editură la Chișinău, asta anii ‘70 de-acum, ‘73…”
Moscova căuta formalismul peste tot. Au găsit cartea aceea și ea a fost interzisă, în ’64. Cu asta am început eu cariera mea de desenator de cărți...
Europa Liberă: Dar copiii sunt manipulabili? Iată, poți să le insufli o anumită ideologie sau niște germeni ai unei ideologii?
Lică Sainciuc: „Sigur că! D-apoi cum? Noi toți suntem manipulați.”
Europa Liberă: : Nu, în sens că, uitați-vă, în perioada Războiului rece apăreau filme animate atât în America, de exemplu, sau în Occident, cât și în Uniunea Sovietică care aveau un soi de propagandă. Iată, știți, Bags Bunny, iepurele acela?
Lică Sainciuc: „Da.”
Europa Liberă: El, Bugs Bunny, chiar și în timpul Războiului Al Doilea Mondial lupta cu japonezii, pentru că atunci și America lupta cu japonezii. Tot atunci apăreau filme animate în care Hitler era rață sau gâscă...
Lică Sainciuc: „Ei bine, acestea sunt politici...”
Europa Liberă: În URSS, la fel. Ele sunt amândouă nocive? În ce măsură e bine să le reglementezi sau nu această industrie?
Lică Sainciuc: „Uită-te oleacă altfel, tu te uiți politic.”
Europa Liberă: Da.
Lică Sainciuc: „Dar este o chestie din astea ideologice, de mentalitate. La ruși era, nu știu cum, susținută agresivitatea. Ai auzit de „fenomenul Pavlik Morozov”?”
Europa Liberă: Da, care și-a trădat părinții.
Lică Sainciuc: „Da, asta era făcut idealizat, că e bine, tu trebuie să-ți trădezi părinții. Nu se știe pentru ce și cum, dar asta-i bine...”
Europa Liberă: ...Să fii un om al statului.
Lică Sainciuc: „Ei, ce știe copilul despre stat?... Nu știe ce înseamnă statul. Eu atunci, undeva chiar am zis că voi, mai întâi să-i explicați copilului ce este statul. Statul este și iarba, și copacii, și tot. Nu... că statul e portretul lui Lenin sau al lui Stalin, acesta-i statul. Dar ce înseamnă asta? Copilul nu înțelegea.”
În limba română îi Habarnam, în limba moldovenească îi Neștiilă...
Europa Liberă: Era și Neznaika, personajul lui Nikolai Nosov, „Neștiilă pe Lună”. O alegorie a Americii...
Lică Sainciuc: „Realitatea-i mult mai interesantă decât descrisă pe urmă și modelată. Iată cu Neznaika acesta, Neștiilă... dar el era la început. Știi cum era? Habarnam!”
Europa Liberă: Habarnam?...
Lică Sainciuc: „Dar de ce? El fusese tradus și în România, iar aceștia de la Chișinău au luat traducerea aceea, au pus litere rusești și era Habarnam. Pe urmă, ăștia, vigilenți, au spus: „Dar nu se poate, asta-i traducere în limba română. Noi trebuie să facem în limba moldovenească”. Și atunci l-au făcut Neștiilă. În limba română îi Habarnam, în limba moldovenească îi Neștiilă.”
Europa Liberă: Era o propagandă cam primitivă...
Lică Sainciuc: „Se vede clar care este diferența între Apus și Orient. Citisem cum s-a făcut bomba atomică în Statele Unite. Amintirile unui specialist care se ocupa de securitate. El a făcut o carte. Și iată situația. Era război doar, bomba aceea era gata și lor le trebuia un poligon unde s-o experimenteze. Și au găsit Nevada, era deșert acolo, dar mai existau niște cătune de fermieri. Și ei le-au plătit și aceștia au plecat, dar unul nu voia să plece, ei l-au dat în judecată, fiindcă îi plăteau, dar el nu voia să se ducă. Însă acolo trebuia să aducă bomba... Adică aici, în URSS, ce-ar fi făcut? Ar fi venit cu camionul și l-ar fi scos, l-ar fi împușcat pur și simplu, dar acolo se judecă cu el, că el nu vrea să plece. Aici e soarta omenirii, a Universului, dar acesta stă și nu pleacă. Țăran de acesta, știi? Țăranu-i încăpățânat. Și, uite, atitudinea asta față de țăranul încăpățânat la ei și la noi, asta este deosebirea. Și asta se educă, la ei se educă de mic copil că omul are drepturi, că omul, nu știu, peste om este mai mare doar Dumnezeu.”
Europa Liberă: Dar credeți că filmele animate și benzile desenate ar trebui ținute sub control, verificate, reglementate sau nu?
Copiii știu să privească altfel...
Lică Sainciuc: „Păi, eu de unde să știu? Ce înseamnă control? Controlul cui? Controlul poporului? De obicei, știi la ce se reduce controlul poporului?”
Europa Liberă: Știu, da.
Lică Sainciuc: „La niște oameni care...”
Europa Liberă: La o chestie bizară se ajunge de multe ori.
Lică Sainciuc: „La una foarte concretă, cineva are interes...”
Europa Liberă: În Moldova a fost popular filmul animat «Ну, погоди!” („Stai că-ți arăt eu”) cu lupul și cu iepurele.
Lică Sainciuc: „Acum este «Маша и Медведь» („Mașa și Ursul”).”
Europa Liberă: Acum, „Mașa și Ursul” la fel este polemic, dar și cazul cu «Ну, погоди!”, e curios. De ce? Dacă lupul fumează, acest gest e perceput ca propagandă fumatului.
Lică Sainciuc: „Da, dar e invers.”
Europa Liberă: Dacă lupul strică un artefact în muzeu, înseamnă că filmul promovează vandalismul; dacă lupul se îmbracă în haine femeiești, el promovează homosexualitatea. Dar dacă scoți toate aceste vicii și predilecții ale personajelor din filmele animate, din benzile desenate, nu reiese cumva...
Lică Sainciuc: „Nu rămâne nimic...”
Europa Liberă: Da, nu rămâne nimic și acoperim cumva, nu le spunem până la urmă ceva copiilor...
Lică Sainciuc: „Problema asta despre care spui era încă până la război în Uniunea Sovietică: «Рабочим нужны фильмы про работу» („Muncitorii au nevoie de filme despre muncă”), nu despre prințese...”
Europa Liberă: Dar vedeți că, în perioada sovietică, oamenilor li se dădea câte o porție de 10 minute de desene animate, acum e nelimitat.
Lică Sainciuc: „Da.”
Europa Liberă: . Cum e mai rău și cum e mai bine?
Lică Sainciuc: „Copiii știu să privească altfel. Mă uitam, când a început libertatea asta, la televizor anumite canale, „Minimax” sau cum era acolo, numai desene animate. Mi se păreau oribile. Venise nepoțica mea – ea-i născută în Franța, dar știe românește -, venea vara la bunica la Chișinău și eu am vrut să-i pun niște desene animate românești, ca să-și mai dezvolte limba româna. Și iaca ea se uita, și eu când am început să văd cu ochii ei. Altceva văd. Văd mișcarea, văd culorile, altfel de relații. Și mi-am adus aminte, era demult, era până la perestroikă, soția mea s-a angajat să lucreze la o tabără de pionieri și eu m-am dus și am stat alături de ea, acolo la mare, și văd că fetițele s-au dus undeva mai într-o parte într-o grădină și jucau în «Пиковая дама» („Dama de pică”). Și văd că ele ceva vrăjeau-vrăjeau și o chemau pe dama de pică. Și ele au văzut-o, dar eu n-am văzut-o. Ei, copiii, sunt mult mai spirituali, mai transcendentali decât maturii. Toată educația noastră actuală, civilizația actuală de 1000-2000 de ani vine ca să te dezvețe de la transcendental, te prostește foarte rațional și cu asta noi pierdem. Nu degeaba se zice faceți-vă ca și copiii, întoarceți-vă la copilărie. Ei au mult mai mult, ei nu au logica ceea a noastră, pe care pe urmă o învață la școală, chestii raționale, dar ei au niște înțelegeri transcendentale...”
Europa Liberă: Dle Sainciuc, vă mulțumesc frumos pentru discuție.
