Linkuri accesibilitate

Liderii internaționali salută revenirea Statelor Unite în Acordul de la Paris și OMS


Focuri de artificii la Washington după inaugurarea noii administrații Biden, 20 ianuarie 2021.
Focuri de artificii la Washington după inaugurarea noii administrații Biden, 20 ianuarie 2021.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a cerut miercuri preşedintelui american Joe Biden să propună o „nouă contribuţie naţională" ambiţioasă pentru următorii zece ani în lupta împotriva încălzirii globale, salutând totodată reangajarea americană în relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru Pactul Ecologic European, Frans Timmermans şi Josep Borrell, șeful diplomației europene au salutat și ei, într-o declaraţie comună, decizia preşedintelui american Joe Biden de a iniţia procedura de revenire a Statelor Unite în acordul de la Paris, din 2015, privind schimbările climatice.

Inițiativă salutată și de președintele francez Emmanuel Macron, într-un mesaj pe Twitter adresat, în engleză, președintelui Joe Biden și vicepreședintei Kamala Harris.

Cancelara germană Angela Merkel a declarat tot miercuri că este nerăbdătoare să deschidă "un nou capitol" în relaţiile dintre Germania şi SUA în timp ce Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat că instalarea lui Joe Biden la Casa Albă reprezintă „începutul unui nou capitol" şi a evidenţiat că doreşte să menţină o cooperare strânsă cu noul preşedinte american.

„O Alianță Nord-atlantică puternică este bună atât pentru America de Nord, cât şi pentru Europa, dat fiind că niciunul dintre noi nu poate aborda singur dificultăţile cu care ne confruntăm” se mai spus Stoltenberg.

XS
SM
MD
LG