Linkuri accesibilitate

Liderii UE urmează să se pronunțe asupra cererilor de aderare ale Ucrainei, Moldovei și Georgiei


Liderii UE se reunesc la Bruxelles în cadrul unui summit, joi și vineri, la care se așteaptă să susțină propunerea de acordare a statutului de candidat la aderare pentru Ucraina și Republica Moldova.

Decizia poate fi aprobată doar prin unanimitate de cei 27 de membri ai blocului comunitar, dar pare puțin probabil să întâmpine rezistență la reuniunea la vârf din capitala belgiană.

Se așteaptă ca Georgia să fie informată despre acordarea statutului de țară candidată numai după ce Tbilisi va îndeplini o serie de condiții.

„Consiliul European recunoaște perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei. Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor se află în cadrul Uniunii Europene”, se arată în ultimul proiect al declarației finale a summitului, a cărei copie a fost consultată de RFE/RL. „Progresul fiecărei țări pe calea către Uniunea Europeană va depinde de meritele proprii în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, luând în considerare capacitatea UE de a absorbi noi membri”, se mai spune în proiectul documentului.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, i-a îndemnat pe liderii blocului comunitar să ia decizia „istorică” de a acorda statutul de candidat Ucrainei, devastată de război, și vecinei sale, Republica Moldova.

Decizia fără precedent a organismului european ar veni în contextul în care Rusia poartă un război devastator împotriva Ucrainei, lansat pe 24 februarie, și care a provocat moartea a zeci de mii de oameni și distrugeri materiale uriașe.

Liderii UE vor urmări, de asemenea, să mențină presiunea asupra Rusiei în cadrul summit-ului, angajându-se să lucreze în continuare asupra sancțiunilor.

Vezi comentarii

Previous Next

XS
SM
MD
LG