Linkuri accesibilitate

Liderul PSRM, Igor Dodon, o acuză pe președinta Maia Sandu de încălcarea constituției


Igor Dodon a fost reales președintele PSRM pe 30 decembrie 2020, la puțin timp după ce a pierdut cursa electorală prezidențială

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a acuzat-o pe președinta Maia Sandu de încălcarea constituției prin faptul că ar tergiversa desemnarea unui nou prim-ministru și a avertizat-o cu acțiuni de protest. Vorbindu-le jurnaliștilor după o ședință a conducerii PSRM, Dodon a spus, luni, că partidul său cere șefei statului să desemneze până pe 1 februarie un candidat la postul de premier, după demisia de la sfârșitul anului trecut a guvernului Chicu. Fostul președinte învins categoric de Sandu în alegerile prezidențiale din luna noiembrie a făcut declarațiile la scurt timp după ce Curtea Constituțională a descalificat calea propusă de șefa statului pentru organizarea unor alegeri parlamentare anticipate prin autodizolvarea parlamentului actual. Săptămâna trecută, Sandu a respins ideea nominalizării unui nou premier, spunând că acest lucru ar amâna mult anticipatele, care ar fi cerute de alegători pentru curățarea parlamentului de traseiști. În declarațiile de luni, liderul PSRM, care controlează cel mai mare grup parlamentar, a mai amenințat-o pe Sandu cu promovarea unor inițiative legislative punitive în viitoarea sesiune parlamentară așteptată în februarie.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG