Linkuri accesibilitate

Limitele inerente ale gorbaciovismului


Tentativa lui Mihail Gorbaciov de a restaura forța morală a comunismului s-a bazat pe falsa premisă că politica de tip glasnost n-ar putea modifica datele de bază ale vieții cotidiene sovietice. Fapt este că, în orice societate, individul are nevoie de un set de valori călăuzitoare care să asigure liniștea și, eventual, împlinirile lumești. Regimurile de tip sovietic ignoră această cerință și forțează individul să-și scindeze sufletul între persoana publică și cea privată. Individul și cetățeanul sunt entități diferite în aceste societăți.

Gorbaciov (stânga) alături de Ronald Reagan.
Gorbaciov (stânga) alături de Ronald Reagan.


Ceea ce zice și ceea ce face cineva nu coincide întotdeauna. Cel mai adesea, acestea sunt, într-adevăr, antitetice. Tărâmul valorilor este otrăvit de duplicitate și corupție. Socializarea instituțională și familială se transformă în procese divergente. Părinții își încurajează copiii să ascundă de prieteni și profesori tot ceea ce aud acasă. Profesorii transmit mesaje politice în care nu cred. Aparatcicii aplaudă un secretar-general pe care îl urăsc profund. Judecătorii sunt numiți politic iar justiția pe care o oferă este, așa cum sună jargonul comunist, „determinată de apartenența la clasele sociale”. Imaginația politică și curiozitatea istorică sunt descurajate atât de școală, cât și de familie.

Rezultatele acestei situații se traduc prin apatie, dispreț general pentru politică, dependență de droguri, interes pentru culte exotice, uneori chiar fascinație pentru nazism, precum în cazul anumitor grupuri de tineri sovietici. Putem, de aceea, privi extincția fervorii mistice ca pe o mare vulnerabilitate a sistemelor politice comuniste. Aceste sisteme au trăit o criză ideologică perpetuă: promisiunile lor și-au pierdut de multă vreme orice credibilitate. Deciziile lui Gorbaciov au fost astfel întâmpinate doar cu o susținere lipsită de entuziasm din partea celor pe care dorea să-i mobilizeze. Apelurile partidului comunist la inovație au eșuat în a galvaniza energiile sociale.


În pofida întregii campanii glasnost, foarte puține lucruri s-au schimbat în structura ritualului propagandistic. Secretarul-general a continuat să fie singura voce autorizată căreia îi era îngăduit să rostească adevărul revelat. Cu un deceniu înainte, Leonid Brejnev fusese o aclamată personalitate politică și presupusul autor al unor capodopere literare. În vremea lui Gorbaciov, numele său ajunsese aproape uitat. Limitele discuției, scopul și obiectivele deschiderii, au fost astfel prescrise tot de către nomenclatura ideologică. Ea a fost cea care decisese că reabilitarea tovarășilor lui Lenin uciși de Stalin nu poate dăuna imaginii partidului. A fost, așadar, imposibil pentru Gorbaciov și susținătorii lui să transceandă limitele unui adus la zi și vag sofisticat model de hrușciovism. Orizontul lor mental a continuat să fie determinat de atașamentul la sistemul existent. Schimbarea, incluzând reforma ideologică, nu a anulat adânc înrădăcinatele prejudecăți, animozități, resentimente și angoase.

Elitele conducătoare din țările comuniste nu s-au lăsat seduse de apelurile la pluralism. Principala funcție a birocrației comuniste a fost aceea de a impune dictatura asupra minții și trupului. Etosul birocratic comunist a implicat un puternic spirit de turmă, o solidaritate dezvoltată prin experiențe existențiale comune, un neîncetat comportament paternalist și monopolul puterii.

Disoluția societății civile și prezervarea unui spațiu social atomizat, condiția sine qua non a totalitarismului de tip sovietic, au generat o vastă indiferență morală și corupție intelectuală. Limbajul oficial a fost perceput ca o a doua natură sau un scut protector împotriva puseurilor de spontaneitate. Oamenii au simulat loialitatea față de sistem. Cetățenii țărilor socialiste au devenit experți în arta dublei-vorbiri și a dublei-gândiri. Viața spiritului a fost scindată iar rezultatul acestui dureros proces a fost acela că nimeni, nici măcar secretarul-general sovietic, n-a mai fost convins de ceea ce proclama partidul.

Epoca fanatismului a apus odată cu Gorbaciov. Încă de la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie 1956, când Nikita Hrușciov distrugea mitul lui Stalin, ideologia prevalentă își pierduse forța hipnotică. Sloganurile oficiale sunau toate ca o succesiune de fraze goale. Singurul efect al predicii ideologice a fost un imens și atotcuprinzător plictis.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG