Nicolae Moga, noul ministru de interne, nu mai vrea ca jandarmii să bată oamenii degeaba. Îi pot bate dacă au motiv. Dacă oamenii respectă regulamentele, ordinele, în fine, haina militară și instituțiile de partid și de stat, nu au de ce să se teamă. Vor fi protejați cum se cuvine, doar să stea cuminți în celula lor socială.
Răspundea unei întrebări legate de cea mai recentă vitejie a unor jandarmi care au reținut la Vatra Dornei un bărbat bănuit de pedofilie, l-au culcat la pământ, l-au otrăvit cu spray lacrimogen și, în cele din urmă, l-au dus aproape mort la spital. Iar din spital n-a mai scăpat cu viață, ca mulți alții, că doar știm cât sunt de subfinanțate spitalele. „Un eveniment nefericit,” spunea ministrul cu sensibilitatea unei tălpi de bocanc adăugând că „lucrurile au fost combinate”, adică o fi murit el, dar merita să fie sugrumat acolo, în stradă, de autoritățile statului. La urma urmei, nu altceva se întâmplă și la ghișeul ANAF, doar că mai încet? Poate că nu merita să fie gazat, dar sufocat pare-se că da. S-a zbătut, a dat din picioare, nu s-a supus ordinelor de a se lăsa gazat fără proteste. Statul merită respectul și considerația cetățenilor și nu invers. „Cer ca niciun cetățean să nu mai fie bătut de un jandarm atât timp cât respectă legea, dar niciun jandarm să nu mai fie jignit sau bătut de către un cetățean care încalcă legea,” le-a ordonat ministrul subalternilor săi și avea cumva aerul că face o profundă reformă instituțională.
Logica ministrului e pavată cu bune intenții și n-are rost să zăbovim prea mult în acest mediu toxic că ne dăunează. Cert este că, spuse acum, la aproape un an de la reprimarea manifestației din 10 august de trupele de jandarmi ale Vioricăi Dăncilă, afirmațiile noului ministru demonstrează că nu există verigi lipsă în evoluția mlăștinoasă a leadershipului PSD și că tranziția puterii la nivel ministerial s-a petrecut fără cutremure sufletești. Anul trecut, guvernul Vioricăi Dăncilă (care se scuză, personal, spunând că la manifestații a fost în vacanță) a bătut, agresat, arestat și chiar omorât români a căror unică vină era că nu sunt de acord cu politicile guvernului și o spuneau zgomotos. Ilie Gazea (68 de ani) a murit după intervenția cu gaze a jandarmilor. A avut o hemoragie puternică care l-a dus la spital și, mai apoi, l-a omorât. S-a spus că de vină ar fi fost sănătatea precară, efortul excesiv, pensia mică. Poate anemia, sau ciroza... Oficial, omul a murit din cauze naturale. Puternice, traumatizante, dar naturale. Ca și bărbatul din Vatra Dornei. Medicii spun că e foarte posibil ca de vină să fie gazele folosite de jandarmi care i-au provocat o masivă hemoragie traheală. Dar ce știu niște bieți doctorași în comparație cu instituțiile statului? Explicațiile oficiale sunt ieri, ca și azi, acelea că oamenii care respectă legile nu au de ce să se teamă. De vină sunt, așadar, manifestanții. Ilie Gazea a fost de vină, că nu-l mulțumea oxitocina din pensie, gratuități, telenovele și a bătut drumul în fapt de seară de la Turnu Măgurele, de unde era de loc, până la București. El a fost de vină că a fugit de moarte din Damasc și a întâlnit-o în Piața Victoriei. El și ceilalți asemeni lui, soldații Statului Paralel cu care PSD poartă război civil de câțiva ani, în speranța că, dacă nu-i suprimă, atunci măcar să-i hipnotizeze cu pensii, salarii sau alocații mai mari.
Mă rog, poate că au fost de vină și protestatarii care au bătut mii de kilometri (unii), de peste graniță, să vină să protesteze cu lozincile lor indecente, ceea ce-i făcea, în ochii unui partid maternalist, protecționist și naționalist, trădători de neam și țară, violatori în grup ai partidului și evazioniști. Încălcau legea și spuneau măscări în piața publică iar așa ceva trebuie amendat drastic. Și nici legea întrunirilor publice nu o respectaseră la sânge pentru că primărița Capitalei s-a jucat cu aprobările până la limita ilegalității. Cert este că și acum un an și acum o săptămână jandarmii pretind că au urmat protocolul la sânge și că intervențiile au fost chirurgicale. Chiar chirurgicale: omul asfixiat săptămâna trecută a murit în vreme ce medicii încercau zadarnic să-l resusciteze pe patul de operație la Urgență. La fel și Ilie Gazea: a murit pe patul de spital, semn că sistemul de urgențe a funcționat. Pacienții nu au mai funcționat.
Ministrul de atunci, Carmen Dan, se mândrește că a plecat de la minister de bună voie (probabil că ar fi putut pune jandarmeria s-o apere) și spune că pleacă cu fruntea sus pentru că nu are nimic să-și reproșeze. Nici ce s-a întâmplat pe 10 august 2018. Mai mult, ea dă de înțeles că, în paradisul fiscal al PSD, nu prea mai e pace și că zboară multe proiectile putrede în jungla de mangrove patronată de regina animalelor politice, Viorica Dăncilă. Carmen Dan crede că, de fapt, prim-ministra a cedat presiunilor de la Cotroceni. E o victimă curată a unui război politic murdar. Un târg din care toată lumea are de câștigat, mai puțin fosta ministră de interne, care trebuie să-și caute acum de lucru în Italia.
Viorica Dăncilă a primit aceste insinuări cu un calm imperial, cum ne-a obișnuit: spune că fostul ministru este dezinformat. „Intrăm într-o campanie împotriva președintelui Iohannis, deci în niciun caz nu trebuie să luăm decizii care să îl ajute,” spunea ea. Iar pe președinte nu poți pur și simplu să-l salți cu jandarmii. Trebuie gazat mai subtil, cu aere de cooperare, cu perdele de fum, cu iepurași trimiși să-i consume energia și să-i țină captivă atenția.
Cumva, în sinceritatea ei simplă și fără complicații, explicând concedierea ministrei de la Interne, Viorica Dăncilă fura startul în cursa internă pentru poziția de candidat la Cotroceni. O poziție oficializată pe 23 iulie. E și ziua în care Liviu Pleșoianu, acest Arsenie Boca al coaliției guvernamentale, spunea meditativ că nu-i rămâne decât să candideze de unul singur (ceea ce, conform sondajelor de popularitate, s-ar și putea întâmpla), adică fără partid. Durerea respingerii candidaturii sale pare să-i fi luat mințile. Un ciocan fără stăpân care dă năvala în carul cu olițe al partidului. „Cum puteți dormi noaptea, caracterelor?”, vituperează el otrăvit de propria furie. I-a fost respinsă candidatura cu un număr rușinos de mic de voturi din partea colegilor? El care l-a criticat nonstop pe Dragnea, „direct și public, pentru ezitările în lupta împotriva Noii Securități?” Așa ceva e intolerabil: sunt furii și vorbe pe care nu le poate reține nicio cămașă de forță. Așa că promite solemn partidului, pe pagina sa de socializare, că va candida, chiar dacă tot partidul i s-a pus împotrivă, „chiar dacă vor fi trei oameni care îmi vor da votul lor, eu tot voi fi mulțumit că voi fi vorbit ca un om, nu ca un politruc căruia i se tot schimbă CIP-urile”. Căci el „candidează din partea românilor.” Și are dreptate: se vor găsi probabil trei români să-l voteze.
PSD probabil că răsuflă ușurat: oricum e criză de injecții antirabice. Au rămas pe cap (adică în frunte) cu „femeia civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă”, cea care nu s-a dezis niciodată de „inițiativele noastre de îmbunătățire a legilor justiției”, cum o caracteriza Liviu Dragnea în ianuarie 2018, la nominalizarea pentru postul de prim-ministru. Pentru Viorica Dăncilă, cum lăsa ea să se înțeleagă, zilele trecute, de după gramatica precară, numirea în funcția de prim-ministru sau în cea de candidat la Cotroceni au fost doar niște sarcini nedorite, doar munci patriotice, făcute pentru partid. De altfel, la o ședință Cex, unde a vorbit și ea ca fetele, fără prea mult control, s-a autodenunțat ca marionetă a lui Dragnea. Susținea că se ducea în teritoriu și primarii refuzau să stea de vorbă cu ea. „Nu mă acuzați că am fost apropiată de Dragnea”, spunea ea. Dragnea o ținea doar ca pe o păpușă de colecție pe care o punea uneori în vitrină. Ea nu lua decizii în partid, nu putea vorbi cu colegii. „Am fost izolată șase luni în guvern. Nu am avut voie să fac nimic.” Dar a acceptat, strângând din dinți cum, spun cei care-o contestă, acceptă și acum dictatul Cotrocenilor. Căci pare într-adevăr să fi luat decizia s-o trimită pe Carmen Dan la muncile de jos dintr-o toană politică și nu pentru că o consideră de o incompetență criminală. De altfel și azi, deși s-a întors de aproape un an din concediul de atunci, Viorica Dăncilă crede că pe 10 august 2018 protestatarii voiau să intre în guvern (unde nu era nimeni la ora aceea) să dea o lovitură de stat la o cafea. Așadar, statul a trebuit să se apere și unde dă el crește. Viorica Dăncilă pare să fie într-un concediu perpetuu, dacă așa-i cere partidul.
Alegerea ei ca unic candidat nu a fost o surpriză așa mare pentru nimeni, căci chiar și în PSD domnește fatalismul și speranța că răul pe care-l aduce ziua de azi e la fel de suportabil ca acela de ieri sau de mâine. Eugen Teodorovici, autopropus în cursa pentru Cotroceni, s-a refugiat în spatele registrelor duble ale contabilității de partid și de stat. E o poezie a numerelor mari care-l face visător. Pare că nu știe ce să mai facă să intre în conștiința românilor, chiar dacă prin efracție. Nu demult voia să taie bursele și gratuitățile pe tren ale studenților. Apoi a făcut o concesie: să le ia doar studenții meritorii, fără restanțe. Să aibă carnetul vizat la ei cu toate notele trecute, să vadă și ceferiștii cu cine au de-a face. Că de atâta generozitate guvernamentală se blochează căile ferate cu studenți repetenți plecați în vacanțe, iar locurile de pe litoralul românesc nu se mai ocupă că pe trenuri nu mai sunt bilete decât pentru Nisipurile de aur și Albena.
Orlando Teodorovici pare să nu-și revină după eșecul competiției interne. Îl doare în buget. Dar mai are și alte motive, externe. Deși ANAF este foarte atent la orice tremurat de cont privat în jungla bancară, registrele propriului partid sunt vraiște și contabilitatea a fost abuzată prin subsoluri unde a și găsit-o însângerată DNA. Fostul trezorier al partidului, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată pentru delapidarea banilor primiți de partid de la buget (vezi aici, amănunte picante de la primul control). Ar fi cam 25 de milioane de euro. La DNA s-au ridicat stegulețele roșii de partid după ce pesedistul și-a cumpărat o vilă și o limuzină din subvențiile de la stat primite de PSD. Că are și politica asistații ei sociali. De înțeles mirarea lui când a fost pus sub acuzare: nu au făcut toți așa de s-a ales praful de bugetul partidului și de cel de stat? Nu era normal ca, tot învârtind în cazanele cu fierturi ale partidului, să vrea să-și pună și el o porție? Desigur, toate acestea se petreceau sub privirea lui Orlando, care nu are o altă scuză decât părul căzut romantic în ochi.
Acum Orlando e furioso. Poate din pricina auditului intern cerut de Viorica Dăncilă. Sigur din pricina eșecului electoral. O rabie care se ia, de vreme ce Gabriela Firea, și ea competitoare, crede în continuare că ea și soțul ei prim-ministru, erau cele mai bune lucruri, dacă nu pentru țară, cel puțin pentru partid. Lady Macbeth și soțul nu au abandonat gândul. Le cer acum ajutorul dezertorilor lui Ponta și lui Călin Popescu Tăriceanu (un ajutor care, cu cele patru procente obținute de ALDE la europarlamentare, pare chiar comic), dar aceștia au și ei ambițiile lor. Ponta este curtat și de PSD și tocmai ce a început să crească prețul biletului de tren pe traseul în care el e locomotiva. Știe că poate face o diferență la viitoarele alegeri și speră, cine știe, la o promovare în avans că la promisiuni bugetul partidului nu a fost niciodată deficitar. Iar Tăriceanu crede că a rămas tânăra speranță a coaliției guvernamentale. Încă nu poate crede că PSD și-a nominalizat un candidat la Cotroceni și acela nu e liderul ALDE. E furios pe toată lumea și, mai precis, pe „femeia civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă” pe care o acuză că i-a făcut drumul lui Klaus Iohannis către Cotroceni mult mai simplu.
Și el e orbit de furie: cei mai buni agenți electorali ai lui Klaus Iohannis tot politicienii din coaliția guvernamentală sunt. Convinși că alegerile din toamnă sunt o simplă formalitate s-au lăsat prinși de bătaia cu frișcă din partid. E dulce, cu arome puternice, ține de foame și acoperă alte gusturi și mirosuri neplăcute. Orbiți de platourile cu savarine nu au văzut că plutonul fruntaș se îndepărtează. Ba chiar, văzându-i pe Klaus Iohannis și Dan Barna cu o tură în față la preferințele publice că se apropie din nou din urmă au început să se creadă în fruntea cursei, gata să câștige marele trofeu.
