Linkuri accesibilitate

Lucreția Bârlădeanu: „Consider că ceea ce s-a întâmplat în Basarabia a fost un adevărat genocid” (VIDEO)


Lucreția Bârlădeanu: „Problema limbii e ca un os care e scos din mâneca mantalei ruse”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:24:34 0:00

Lucreția Bârlădeanu: „Problema limbii e ca un os care e scos din mâneca mantalei ruse”

Interviu cu o scriitoare moldoveană stabilită la Paris despre cei 29 de ani de independență ai R. Moldova.

Antinostalgia – privind spre viitor. Pe 27 august, de Ziua Independenței R. Moldova, Radio Europa Liberă organizează, în premieră, o dezbatere Chișinău – Kiev – Tbilisi: „Moldova, Ucraina, Georgia: Țări independente sau cioburi de URSS?”. În studioul de la Chișinău va fi Ivan Sveatcenko, redactorul site-ului de limbă rusă al Europei Libere, cu invitatul său Oazu Nantoi, politician și analist politic, director de programe la Institutul de Politici Publice din Chișinău. Dezbaterea este organizată cu participarea redacțiilor Europei Libere/Libertatea pentru Ucraina (Україна) și Georgia (საქართველო).

Interviu cu scriitoarea Lucreția Bârlădeanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:55 0:00
Link direct

De ce, după trei decenii de independență, Republica Moldova mai este o țară urcată pe un vulcan care stă să tot erupă, având mămăliga pe post de exploziv? La întrebarea aceasta răspunde scriitoarea Lucreția Bârlădeanu. Un punct de vedere de la Paris despre Republica Moldova ca un „poligon” experimental al URSS-ului, despre necesitatea unei mea culpa din partea celor care au moștenit imperiul. Ar fi eficient un model francez? O discuție și despre nostalgii, dar și despre refuzul de a trăi în trecut.

Europa Liberă: După 30 de ani de independență moldovenească, suntem în plină pandemie, suntem în plin bruiaj informațional în care ne-a adus coronavirusul, în acest mediu online, suntem în plin bruiaj existențial spre care ne-a împins politicul moldovenesc. Doamnă Lucreția Bârlădeanu, faceți parte din generația care a plecat dintr-o „țară mare și frumoasă”, cum se spunea despre URSS, sunteți stabilită la Paris de ani buni, și, apropo, de ce Parisul? Și vreau să vă întreb cum vedeți acum acea lume dispărută?

Lucreția Bârlădeanu: „Trebuie să încep cu o mărturie, poate pentru cineva poate fi surprinzătoare: pentru mine Uniunea Sovietică nu a fost niciodată patria mea. Chiar din copilărie, din fragedă copilărie, nu am simțit niciodată un atașament față de această țară mare și „cea mai bogată și cea mai frumoasă din lume”. Întotdeauna am luat distanța față de această afirmație. De aceea, nu consider că este o mare dezamăgire pentru mine, că, uite, nu mai facem parte, din contră, am o bucurie că am luat distanță față de acest imperiu care și-a făcut mendrele și aici, în țara noastră, și peste tot în lume, așa cum și-a dorit.

Ceea ce mă surprinde și mă întristează, de fapt, este faptul că Rusia actuală, contemporană, nu încearcă să-și facă o revizuire a marilor greșeli pe care le-a făcut față de umanitate Uniunea Sovietică”.

Europa Liberă: O mea culpa, să zicem…

Lucreția Bârlădeanu: „O Mea culpa, desigur. Urmăresc și văd, și sunt foarte surprinsă de faptul că începutul secolului XXI a fost pentru multe popoare din Europa un moment de a-și revizui, de a-și pune pe cântar trecutul care nu întotdeauna a fost unul onorabil. Este și firesc.

Franța, de exemplu, țara pe care am ales-o eu și pe care Dvs. mă întrebați de ce? - bineînțeles că, în primul rând, pentru cultura și democrația pe care aceasta o are. Dar ea a avut și ea păcatele ei în secolul trecut. Să amintim unul din ele, care a fost evocat la sfârșitul secolului XX de către Jacques Chirac și care a fost reluat de către Sarkozy și actualul președinte al Franței, Emanuel Macron, față de deportarea evreilor de pe teritoriul francez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 13 mii de evrei au fost deportați. Și n-au făcut-o naziștii, au făcut-o francezii cu mâna lor, a existat guvernul de la Vichy. Franța în acea perioadă a avut și ea două fețe – o față a guvernului de la Vichy, care a colaborat cu naziștii, și alta – cea a lui Charles de Gaule, care a făcut rezistență în Franța.

Ei bine, acum s-a considerat că este onest ca să se facă această disecare, ca să se vadă că Franța a avut, uite, o față dublă sau că au fost lucruri care au trebuit aplaudate și altele care sunt de regretat și de învățat în baza acestor erori, în baza acestor greșeli.

Și nu numai asta. După ce Emanuel Macron a venit la putere, în 2017, el a făcut o vizită în Algeria și a făcut o remarcă foarte controversată, atunci când a spus că Franța a colonizat Algeria, că a fost o crimă împotriva umanității, atunci foarte mulți istorici francezi au sărit în sus, chiar lumea de rând și-a împărțit opiniile dacă era cazul să facă această declarație sau nu. Oricum, aceasta a fost o jumătate de scuză pentru ca între Franța și Algeria să se instaureze o relație normală.

Nu insist prea mult asupra acestor fenomene, dar, ca să nu uităm, Olanda, la începutul acestui an, primul-ministru olandez a recunoscut greșelile pe care le-au făcut față de evrei și și-a cerut scuze de la această comunitate. Belgia, câteva zile în urmă, regele Belgiei s-a disociat de înaintașul său Leopold II, care a comis crime mari în Congo și au dispărut de la două la zece milioane de oameni, cunoașteți detaliul ăsta probabil și din romanul lui Llosa „Visul celtului”.

Începutul secolului XXI este un moment foarte benefic pentru a reevalua istoria, pentru a o așeza pe alte valori...

Deci, uite, începutul secolului nostru, XXI, este un moment foarte benefic pentru a reevalua istoria, pentru a o așeza pe alte valori, pentru că orice perioadă își are sistemul ei de valori, și pentru a o reașeza altfel.

Ei bine, Rusia are greșelile ei, foarte mari, și-a exterminat intelectualii, a făcut atâtea greșeli față de poporul său, față de alte popoare, genocid, deportări… Eu consider că ceea ce s-a întâmplat în Basarabia a fost un adevărat genocid. Ar fi normal, mi se pare normal, firesc, de datoria guvernanților, a celor care sunt astăzi la cârma acestei țări, să iasă în fața propriului popor și în față umanității și să recunoască aceste greșeli. Și atunci lucrurile s-ar așeza pe alt palier, ar exista o mai mare credibilitate între popoare de a face anumite alianțe cu acest popor, pentru că suntem în vecinătatea lui imediată. Am avut un trecut comun, a existat un „mariaj”, chiar dacă cu forța, oricum am fost sau avem niște valori comune, mai mult sau mai puțin, mai ales în domeniul cultural”.

Europa Liberă: Să știți că apreciez această fascinația a Dvs. pentru vest, pentru faptul că au știut să-și asume chiar și erorile-ororile… Dar o să vă aduc înapoi în est. Apropo, recent a apărut romanul – „Misterul de Est” și aveți un personaj acolo, feminin, care, la fel, pleacă din „socialismul înfloritor”, și eu am pus ghilimelele de rigoare. Și vreau să vă întreb pe Dvs. – ați plecat la fel, bine, am înțeles că pentru Dvs. nu era foarte înfloritor socialismul pe care l-ați trăit, noi am apucat mai puțin din el. Vreau să vă întreb cum vă par acum, în timp, după 30 de ani, acele evenimente care se întâmplau la Chișinău, cum vă pare, peste 30 de ani, felul în care ne-am gestionat noi idealurile noastre? Chiar spuneți în roman că țara noastră e un poligon ai cărei locuitori au o problemă identitară, și anume cea a limbii. Apropo, mai e de actualitate această polemică lingvistică, cum o vedeți de la Paris?

Lucreția Bârlădeanu: „Aici aș vrea să vă întorc întrebarea: nu sunteți de acord că problema limbii este una care continuă mereu și e o ca un os care e scos din mâneca mantalei ruse, de fapt. Pentru că acest termen de moldovenism, după mine, a fost foarte bine cultivat și crescut în serele rusești și pe urmă adus la noi și s-a încercat să crească acest monstru. Nu am nimic împotriva așa-zisului termen de Moldova, Țara Moldovei… Ne revendicăm toți din această noțiune și de la această țară, și mă simt și eu, dacă cineva mă întreabă, spun că sunt româncă din Basarabia, din Moldova și așa mai departe.

Altceva este că termenul acesta și noțiunea de limbă moldovească, și moldovenismul, este de foarte multe ori folosit împotriva acestui popor. Se cultivă ceva periferic, ceva semicultural. Cred că ați întâlnit oameni care se consideră moldoveni și ați văzut care este politica lor, care este filozofia lor existențială. Este una care te pune în gardă, adică încearcă obținerea unei identități care nu prea au din ce și-o construi.

Acest termen de moldovenism, după mine, a fost foarte bine cultivat și crescut în serele rusești…

Dacă nu ai în spate un trecut pe care ți-l asumi, pe care îl cunoști, pe care îl iei după tine, pe care îl îmbogățești, dacă nu ai o cultură, cum este cultura românească și încerci să sclipuiești pe ici, pe dincolo și să te dai mare și tare, este regretabil. Și termenul acesta, după cum spuneam, se vede foarte bine în denumirea limbii care, vă dați seama, de 30 de ani, a fost pusă – a fost scoasă, a fost pusă – a fost scoasă, ba limbă de stat, ba numită cum vrei – parcă se tem de acest termen ca de o molimă, se tem de românism. Eu nu înțeleg de unde vine această frustrare, cu românismul acesta. Exact ce vorbeam la început, bineînțeles că România are și ea fețele ei, bineînțeles că are și umbre, dar are și lumini. Adică de ce să nu te solidarizezi cu partea luminoasă a lucrurilor?”

Europa Liberă: Dar eu cred că face parte din acel experiment aplicat acestui poligon la care vă referiți Dvs., acest experiment lingvistic care vine încă din perioada stalinistă și a fost un laborator întreg, apropo de intelectuali și lingviști, și istorici care au lucrat la elaborarea acestui concept.

Lucreția Bârlădeanu: „Da, pentru a implementa acest termen care nu e deloc adecvat definitivat”.

Europa Liberă: Asta mă face să cred că, totuși, unele experimente au reușit și o să ne ia mult timp ca să ieșim din, să zic, urmările acelor experimente de laborator ideologic și identitar. Dar vreau să vă duc într-o altă direcție, să zic așa. Aș vrea să vă întreb aproape o chestie personală: Dvs. sunteți plecată de câți ani?

Lucreția Bârlădeanu: „De 20 și…”

Europa Liberă: Deja sunt niște ani. Nu v-ați simțit uneori cumva suspendată între aceste două lumi, Vest-Est? Apropo, una dintre eroinele romanului Dvs. spune că e mistuită de dorul de satul de baștină. Știu că veniți foarte des acasă și chiar la un moment dat m-am întrebat, poate ar trebui să-mi iertați această întrebare: Sunteți nostalgică? Aveți niște nostalgii?

Lucreția Bârlădeanu: „Să încep cu această suspendare, cu podul între două țări. Da, e un pod, da, e o plecare, e o distanțare de o țară și o apropiere de alta, și invers, întotdeauna. Eu l-am numit și un pod de aur pe care mă mișc cu dexteritate între Est și Vest și așa mai departe. Trebuie să recunosc, bineînțeles că atunci când plec de acasă, de aici de la Chișinău spre Paris, e o problemă. Sufletul meu nu a învățat să zboare cu avionul. El nu știe să zboare, el se agață de ierburi, de copaci, se plimbă pe ape, călătorește prin păduri și ajunge cu întârziere la Paris. Două-trei zile trebuie să-l aștept. Sunt la pământ până când vine și până când încercăm din nou să ne integrăm, adică începe să intre în corpul meu și să funcționăm normal. Deci, e o chestie pe care chiar am și scris-o undeva, pe care am constatat-o, dar care funcționează perfect întotdeauna, atunci când mă întorc de la Chișinău la Paris. Invers nu. Deci, când vin de la Paris, imediat sunt bine, obosită poate, dar doar atât.

O manipulare, o încercare de a ține omul prizonier într-un trecut care este mort, oameni buni!...

Bineînțeles că am nostalgii, bineînțeles, sunt un om normal. Bineînțeles că mi-e dor de țară, bineînțeles. Dar eu sunt o fire care nu trăiește doar cu trecutul, eu sunt o fire care este foarte bine axată în prezent și încerc să caut și să mă agăț și de viitor. E o chestie care mi se pare normală. Nu accept oamenii care... și mi se pare distructiv, atunci când te îndoctrinezi sau atunci când ți-ai umplut valizele doar cu nostalgii și doar cu lucruri trecute și le târăști după tine. Nu reușești să avansezi.

Și tot, în această ordine de idei, vreau să mă întorc din nou la politica rusească. Eu pun din când în când, atunci când vin aici programul de televiziune și mă uit. Deci, au un program Nostalgia, de altfel există și în Franța un post de radio, Nostalgie, la care se dau melodii din anii trecuți. Aici însă chiar poți vedea ce s-a întâmplat în anul 1986, în ziua cutare – toată ziua poți urmări evenimentele care s-au întâmplat atunci.

Ce-i asta, doamna Maria? Altceva decât, mie mi se pare, – o manipulare, o încercare de a ține omul prizonier într-un trecut care este mort, oameni buni! Este un trecut care nu mai poate fi revigorat și de care nu avem nevoie! Noi l-am trăit o dată! Dacă l-ai trăit, ai luat de acolo învățăminte, ai suferit, ai iubit. Da, l-ai pus acolo în arhive și trăiești mai departe. De ce să-l trăiești mereu acolo? Bineînțeles că a fost frumos într-un fel, pentru că a fost trecutul nostru de tinerețe, adică un episod din tinerețea noastră și întotdeauna tinerețea e frumoasă, și întotdeauna vom reveni asupra lui cu acest sentiment sau aceste emoții pe care le-am trăit noi la 20 de ani, la 25, la 30 de ani, bineînțeles. Dar nu trebuie să faci din asta o exclusivitate. Nu trebuie să-i reproșezi omului, ca și cum l-ai da, așa, cu botul: „Vezi cum era atunci, vezi cât de bine era? Și uite ce e acum!”. Un astfel de om nu mai poate construi nimic în societatea asta”.

Europa Liberă: Este cred că o modalitate de a-ți gestiona prezentul și chiar de a-ți fura viitorul. Pentru că omul este proiectat într-un soi de paseism, într-un trecut care nu poate fi schimbat sau gestionat și nu-și trăiește prezentul care ar putea determina ceea ce urmează. Și eu cred că diferența dintre nostalgia franceză, postul acela de radio, și nostalgia rusească este anume una de ideologie, pentru că acolo e vorba despre niște șlagăre. Aici uneori chiar am văzut că poți urmări știri...

Lucreția Bârlădeanu: „Da, și mă gândesc, de ce? Am impresia că asta ține acest popor atât de mare în trecut, exact cum au încercat să facă omul nou, homo sovieticus, pe unde au reușit, pe unde mai puțin, acum încearcă să facă un om nou nostalgic sovieticus. Și, atunci când îi dai omului un anumit „fel de mâncare”, el nu reușește să-și găsească echilibrul într-o viață care are alte valori, care are alt ritm, care se îndreaptă spre altundeva. Și e păcat”.

Europa Liberă: Vreau să vă reamintesc că spuneați undeva în această carte că „țările mici au problemele lor mari”. Mi-a plăcut această antiteză. Și, apropo, tot acolo spuneți undeva că „e o țară cocoțată pe un vulcan”. Apropo, și în studioul Europei Libere am auzit de mai multe ori expresia „mămăliga explodează”. Și chiar m-am întrebat: „S-ar putea întâmpla să explodeze acest vulcan?”. Dacă nu e chiar nevoie să explodeze acest vulcan?

Lucreția Bârlădeanu: „De acord. Numai că trebuie să facem o deosebire dintre atunci când „explodează mămăliga” și atunci când „explodează vulcanul”.

De ce spun chestia asta? Am fost într-o delegație la o întrunire cu scriitorii din Kiev și am fost foarte surprinsă când unul din colegi, care considera că îmi făcea un compliment, mi-a spus că a fost foarte surprins de anumite manifestări care au avut loc în Moldova la începutul eliberării noastre tradiționale. Și a spus „Uau, mămăliga a explodat!”. M-a durut foarte mult această expresie, pentru că atunci când un popor este privit ca o mămăligă, nu prea place.

La fiecare 30 de ani geopoliticul intră foarte, foarte dureros în trupul acestei țări…

Atunci când vorbim despre faptul că țara asta este cocoțată pe un vârf de vulcan, mă refer și încerc să mă uit în trecutul ei. Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Moldova în ultimii 200 de ani, când de vreo șase ori i s-a schimbat ideologia: când cu rușii, când a fost reîntoarsă la patria-mamă, când liberă, când independentă, când... și așa mai departe. E o chestie când nu se poate construi ceva durabil. Deci, la fiecare 30 de ani, am făcut această matematică, se întâmplă ceva care schimbă, într-un fel toată infrastructura. Geopoliticul intră foarte, foarte dureros în trupul acestei țări și în mentalitatea ei. Și atunci omul este derutat.

Să luăm pentru exemplificare ultimele evenimente: războiul în care Moldova a trebuit să lupte când alături de români, când alături de ruși; au fost deportați, au fost aduși înapoi și tot așa. A fost o perioadă de liniște ca și cum alături de această Uniune Sovietică, după care s-a întâmplat această dezmembrare și nu e vorba că Republica Moldova a fost afectată din punct de vedere social, politic, cultural, dar a trebuit să facă și alte alegeri, dar a fost afectată și din punct de vedere material. Toți banii pe care îi aveau moldovenii în conturile lor acumulate, peste noapte au ars. Eu am și în roman descrisă o situație, când omul în ajun a vândut o vacă și a pus banii în cont și a doua zi sau peste o zi a putut să cumpere cu ei un kilogram de cârnați.

Deci, vă dați seama ce perturbări? Un om de rând nu poate să aibă grijă măcar de bunăstarea familiei lui. Pentru că, la un moment dat, totul e distrus – ori fizic, ori moral, ori financiar și așa mai departe. Deci, suntem mereu puși, exact ca Meșterul Manole, la încercare și mereu nevoiți să reconstruim ceva sau să construim ceva din nou, care nu durează foarte mult, care iarăși trebuie schimbat, care iarăși nu-i pus pe o temelie bună.

Dar nu e pus pe o temelie bună, după mine, pentru că, dincolo de faptul că forțele exterioare influențează această țară și își fac jocul, dincolo de faptul că avem politicieni, din păcate, care ne-au promis marea și sarea și care, pe parcurs, s-au distanțat de idealurile noastre naționale sau s-au corupt luând sume și așa mai departe. Mai e ceva, după mine. Aici trebuie să ținem cont de faptul că în societate, ca și în natură, există ființe mai mari și mai mici. Există un elefant și există o furnică și ele ambele sunt viabile. Adică, ele au toate organele vitale ca să poată exista. Așa și în societate – există țări mari și există țări mici. Dar ele trebuie să aibă toate organele ca să poată exista.

Or, Moldova, după mine, este un poligon, pentru că este ca o mână amputată. Și oricât de mult ai vrea ca în această mână să pui creier, să pui inimă, să pui picioare, vorbesc la figurat, bineînțeles – ea nu poate funcționa pentru că nu are organele vitale necesare. Mi se pare că aici este problema țării noastre. Și atât timp cât nu vom reuși să aducem Moldova în ființa ei firească, alături de țara-mamă, alături de comunitatea europeană, atâta timp probabil că vom avea această problemă foarte serioasă identitară”.

Europa Liberă: Suntem o „țară poligon”, o țară „cocoțată pe un vârf de vulcan”, care mie îmi pare că uneori chiar sare din vulcan în vulcan în căutările ei identitare geo-politice. Noi, scriitorii, ne tot întrebăm, noi scriitori chiar încercăm să venim cu răspunsuri. Dar cred că e foarte important ca și voi, cei de acasă să vi le formulați și voi și poate chiar să încercați să veniți cu răspunsuri și soluții. Iar soluția nu este nimic altceva decât gesturile electorale. Vom trăi și vom vedea.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG