Linkuri accesibilitate

Ludovic Orban avertizează „autoritățile vremelnice din Republica Moldova să nu încerce să politizeze” tema gazoductului


Premierul României, Ludovic Orban, a folosit cuvinte dure la adresa guvernării moldovene, numind țara vecină „Basarabia” în declarații pe tema gazoductului care leagă cele două state. „Atrag atenția autorităților vremelnice din Republica Moldova să nu încerce să politizeze acest subiect”, a spus Orban, fără să intre în detalii. Vorbind la inaugurarea unui tronson de gazoduct în sudul României, premierul Orban a mai spus, potrivit Agerpres, că gazoductul Ungheni-Chișinău, recent finalizat, a fost „o investiție de suflet a României”, menită să asigure gaze naturale locuitorilor „Basarabiei”. „Basarabia” este denumirea folosită predilect de români pentru majoritatea teritoriului actual al R. Moldova, pe vremea când el se afla în componența regatului român. Relațiile moldo-române s-au răcit după debarcarea prim-ministrei Maia Sandu. Mai recent, au apărut tensiuni în relația bilaterală după niște remarci ale premierului Ion Chicu, cum că România nu ar trebui să dea sfaturi moldovenilor, inclusiv în privința combaterii COVID-19 sau a corupției, pentru că ea însăși are mari probleme, în ambele domenii.

XS
SM
MD
LG