Linkuri accesibilitate

Lukașenka la Moscova: se speculează că ar putea definitiva un tratat unional cu Rusia


„Belarus nu este Rusia” - protest la Kiev, lângă ambasada Belarus, Ucraina, 7 decembrie 2019.

Pentru a cincea oară în acest an, liderul autoritar belarus Alexandr Lukașenka se întâlnește cu președintele rus Vladimir Putin. Discuțiile de la Moscova au loc pe fundalul speculațiilor că cei doi ar putea semna un acord care ar putea submina radical suveranitatea Belarusului.

Ambasadorul belarus în Rusia a declarat recent că toate așa-numitele „foi de parcurs”, sau capitole ale unui „tratat unional” între Minsk și Moscova – în discuție de două decenii- sunt aproape gata și ar putea fi finalizate înaintea întâlnirii Lukashenka-Putin.

Proiectul ar fi un pas major spre reunificarea celor două țări, ducând în primul rând la subminarea suveranității R. Belarus, pe care până acum, Lukașenka a apărat-o consecvent.

Președintele belarus este însă din ce în ce mai izolat de la alegerile prezidențiale controversare de anul trecut, care i-au adus un al șaselea mandat. Opoziția a respins alegerile drept fraudate și a organizat luni de proteste masive de stradă, reprimate cu duritate de autorități.

Țările occidentale nu au recunoscut legitimitatea votului și au impus o serie de noi sancțiuni împotriva Belarus, penalizând reprimarea dură a protestelor democratice, a reprezentanților societății civile și a presei independente.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG