Pentru prima oară în istorie, presa britanică e plină ochi, încă de duminică, de articole și sfaturi de supraviețuire în pragul caniculei de dimensiuni mortale care a atins insula.
În marginea acestui fenomen inedit și îngrijorător, The Observer scrie de altfel despre cum Boris Johnson, încă în funcțiune ca prim ministru, e acuzat că nu participă la reuniunile celulei de criză care se zbate să găsească soluții imediate pentru a evita “moartea a mii de persoane în zilele următoare”.
Marea Britanie așteaptă ca temperature să se ridice la 40C luni. Multe școli au închis, se anticipează un “coșmar” în sistemul de sănătate (NHS), iar oamenilor li s-a cerut să nu circule cu vehicule, ba chiar să evite și trenul, altfel decât in caz de necesitate.
«Une saison en enfer»
Același Observer trece în revistă incendiile incontrolabile care pârjolesc sudul Europei. Pe continent, de asemenea, presa face din caniculă principalele titluri.
În Spania, El Pais anticipează însă, dincolo de dezastrul acestei veri de incendii, o iarnă brutală, punând titlul: «Europa în fața abisului energetic».
În Portugalia, Diario de Noticias se ocupă de cazul tragic al pilotului de planor care și-a pierdut viața încercând să stingă focuri de pădure în nord.
Perturbări continentale
La Londra, necazurile lui Boris Johnson cauzate de legăturile lui cu magnatul rus Alexander Lebedev continuă.
La Paris, Libération analizează noile sancțiuni europene și felul in care UE se pregătește pentru iarna dificilă care se anunță.
Tot Libération atinge o temă mai puțin tratată până acum: cea a toxicomanilor din Ucraina, prinși între război și rărirea posibilităților de aprovizionare.
Presa britanică urmărește însă îndeaproape și cursa din interiorul partidului conservator (Tory) pentru găsirea unui înlocuitor al lui Johnson. Dintre cei cinci candidați rămași in cursă (trei femei și doi bărbați), principalii favoriți sunt acum Rishi Sunak și Penny Mordaunt.
Cel dintâi, fost ministru al finanțelor, a reușit să obțină spațiu in the Telegraph și Sunday Express în care să explice cum s-ar debarasa el fără menajamente de întreaga legislație europeană în primele sale 100 de zile ca prim-ministru.
Cei cinci s-au sfâșiat unul pe altul (sau pe alta) într-o dezbatere in direct la televiziune în care «n-au lipsit atacurile personale», se miră The Times, care estimează că cel sau cea care se va instala din toamnă la nr. 10 Downing Street «va putea cu mare greutate să lipească la loc cioburile oalelor sparte».
Criză politică și în Italia,
unde guvernul e pe cale de-a cădea, declanșând noi alegeri nedorite de nimeni, în vreme ce restul Europei îl imploră pe premierul Mario Draghi să nu demisioneze.
Asta scrie și La Stampa într-un editorial intitulat «Europa arde, pe fundal de inflație, populism și tulburări sociale»: «Trăim într-un prezent „retro-topic”. După ce am pierdut utopia, ne refugiem în nostalgie. Planeta întreagă, de aproape cinci luni încoace, tremură din pricina războiului. Îngerul istoriei al lui Walter Benjamin, cel cu chipul întors spre trecut și cu un dezastru de morți și ruine la picioarele sale, nu mai poate zbura spre viitor. Așa că ne obișnuim și cu oroarea din Donbas: ploaie de obuze peste civilii care mor.»
Nici o valoare trecută nu mai este sigură
The Times, la Londra, se întreabă astfel de ce germanii au început deodată și în mod brutal să judece cu totul altfel decât obișnuiau moștenirea Angelei Merkel.
În urmă cu exact un an, Angela Merkel zbura la Washington spre ceea ce ea considera un triumf diplomatic pentru a-și încheia funcția de cancelar.
Statele Unite ale lui Joe Biden acceptaseră să permită finalizarea Nord Stream 2, o conductă extrem de controversată, menită să ducă gaz natural din Rusia până în Germania și a cărei existență a slăbit mâna Ucrainei în confruntarea cu Vladimir Putin.
În schimb, Merkel a promis atunci că va finanța infrastructura de „energie verde” din Ucraina și că va solicita sancțiuni împotriva Rusiei, dacă aceasta va îndrăzni să folosească gazul ca „armă” pentru a agresa Kievul.
Câteva luni mai târziu, ea s-a retras din funcție cu un nivel de aprobare populară asociat în mod obișnuit cu o dictatură subtropicală. Invitați să evalueze cei 16 ani în care ea a fost la putere, 80% dintre alegători au spus că bilanțul e foarte bun.
Criză politică, de o altă natură, și în Franța
Noua ministră a „colectivităților teritoriale”, Caroline Cayeux, a stârnit un val de proteste indignate din pricina unor trecute declarații «homofobe». Desigur, cum o subliniază Le Point, este vorba de o declarație făcută acum 10 ani, când se vorbea despre „legalizarea căsătoriei pentru toți“, dar și despre adopțiile de către homosexuali, iar actuala ministră, pe atunci senatoare, s-a declarat împotrivă, spunând că o căsătorie între homosexuali, sau adoptarea unui copil de către un cuplu gay, ar fi «un demers împotriva firii» («un dessein contre-nature») .
Problema este însă că, invitată să se explice săptămâna trecută la televiziunea Senatului, ministra Caroline Cayeux s-a apărat spunând că ea are «mulți prieteni printre oamenii aceia» («beaucoup d'amis parmi ces gens-lа»).
Cum fură Rusia istoria Ucrainei
În sfârșit, The Observer mai analizează în detaliu și felul în care Rusia fură istoria Ucrainei.
Articolul pornește de la cartea recentă a istoricului și jurnalistului Mark Galeotti, A Short History of Russia, unde acesta analizează viziunea asupra istoriei împărtășită de elitele ruse al căror “înger al istoriei” se întoarce până la bolșevici și înainte: este versiunea lui Putin, care vede Ucraina nu ca pe o țară reală, iar ucraineana nu ca fiind o limbă adevărată; mai degrabă, Ucraina este pentru ei un loc pentru care trebuie luptat fără milă și care trebuie jefuit periodic.
De aceea, furturile de cereale la care se dedă Rusia de astăzi în Ucraina sunt repetări ale monopolizării bolșevice și apoi staliniste a cerealelor Ucrainei, ceea ce a dus de două ori la foamete cumplită, ba chiar la exterminare. La fel se întâmplă și cu suprimarea culturii ucrainene. Și tot așa cu persecuțiile mortale pentru utilizarea limbii și simbolurilor ucrainene.
