Datele Ministerului Agriculturii arată că de la an la an tot mai mulți agricultori aleg să cultive ecologic. Spre deosebire de anul 2015, când antreprenori interesați de produsele bio erau, oficial, aproape 90, în prezent numărul acestora a crescut cu o treime. Ar putea fi mult mai mulți, spun producătorii cu care a stat de vorbă corespondenta Europei Libere, îi împiedică legislația învechită și costurile peste puterile lor pentru a obține clasificarea „de produs ecologic”.
În localitatea Râșcova din raionul Criuleni, câteva familii de entuziaști, interesați de agricultura organică încearcă de câțiva ani să ridice pe o suprafață de câteva zeci de ari, la propriu și la figurat, un sat în miniatură, numit Eco-Village. Locuitorii acestuia învață cum se face agricultură organică sau cum se construiește o casă ecologică. Pe terenul comunitar au fost construite deja trei clădiri, un cuptor pentru pâine, o stație de colectare a deșeurilor din plastic, o grădină eco și o mică prisacă.
Printre inițiatorii acestei comunități ecologice este și Valeria Svarț-Groger care spune că majoritatea celor pasionați de tehnologii bio pornesc de la rațiuni practice de sănătate, dar se gândesc și la recuperarea mediului înconjurător degradat.
„Consumând produse din agricultura convențională noi stocăm tot felul de substanțe chimice în corpul nostru, cum ar fi pesticidele, substanțele de fertilizare, nitrați. Chiar dacă credem că este crescut undeva în sat, nu este neapărat ecologic. Mulți fermieri informali stropesc plantele cu substanțe destul de nocive. Tot asta rămâne în corpul nostru. În al doilea rând, ne pasă de sănătatea mediului. Agricultura organică protejează mediul, protejează biodiversitatea, solul și chiar îl revigorează.”
Inițiatorii proiectului Eco-Village au pus pe picioare o asociație – Ecovisio – care le-a permis să obțină certificate de produs ecologic pentru fructele și legumele pe care le cultivă. Din cauza costurilor prea mari și a birocrației excesive de foarte multe ori micii antreprenori dau a lehamite din mână când vine vorba să certifice marfa, spune Valeria Svarț-Groger.
„În primul rând, e vorba de certificare. Noi avem o problemă, pentru că subvenții se acordă doar celor certificați național, dar cei care să exporte, nu se certifică de organismele internaționale, fiindcă pentru export au nevoie de certificate internaționale. Noua lege în cel mai bun caz ar putea să armonizeze legislația noastră întrucât certificarea locală să fie recunoscută la nivel internațional. Până atunci trebuie să muncim foarte mult. Acum sunt costurile foarte mari pentru certificarea internațională, producătorii mici nu pot să și-o permită, doar cei mari, pentru ei se merită. Cei mici trebuie să se asocieze și să colaboreze.”
În 2017, Ministerul Agriculturii a majorat cu 20 la sută suma subvenției pentru fermierii care aleg să cultive produse ecologice. Această decizie a impulsionat agricultura eco. Iată doar un exemplu concludent: dacă în 2017 pentru subvenționare au fost depuse 39 de dosare în sumă de peste 1 mln 600 mii lei, în 2018 numărul solicitărilor a fost de 74, iar suma a depășit 6 milioane de lei.
Chiar și așa, spune Alexei Micu, directorul Asociației „Alianța lanțului valoric în agricultura ecologică”, această sumă reprezintă cam 1% din bugetul prevăzut subvențiilor din agricultură. Alexei deține câteva zeci de hectare pe care cultivă în special cereale. De asemenea, are grijă de o livadă de prune și una de nuci. Pentru că agricultura reprezintă o afacere de familie, Alexei Micu este unul din puținii antreprenori din Republica Moldova care și-a permis să obțină certificate de conformitate atât locale, cât și internaționale. În funcție de suprafață, acest proces îl poate costa pe un agricultor de la câteva sute până la câteva mii de euro:
„Este o piață internă mică, dar este în creștere. Consumatorul cere produs ecologic, consumatorul cumpără produse ecologice. Da, în mare parte produsele noastre pleacă la export și pleacă materie primă, din păcate, dar este un proces lung. Deja cum am pornit noi acum deja patru ani să facem certificarea ecologică, așa sunt și următorii ani pe care ne dorim să-i facem ca să avem un produs finit pentru consumator. Acum, în domeniul agriculturii ecologică sunt certificate oficial, înregistrate la Ministerul Agriculturii, peste 25 mii de hectare de teren ecologic. Neoficial mai sunt și alte companii care prestează asemenea servicii. Per total pe țară, această cifră este de 4% și este în continuă creștere, dacă ne referim că în urmă cu trei ani era de 1%.”
Până nu demult, agricultorii interesați de produsele ecologice nici nu aveau unde să-și certifice marfa. Pe piață există doar trei agenții împuternicite de Ministerul Agriculturii, iar cea mai recentă a fost deschisă anul trecut. Înființarea acestora reprezintă doar jumătate de cale pe care trebuie să o parcurgă Republica Moldova pentru a-și croi un loc internațional pe acest segment, spune Marcela Stahii, din cadrul serviciului producție ecologică și produse cu denumire de origine de la Ministerul Agriculturii.
„Certificatele noastre nu sunt recunoscute la nivel internațional. Regulamentele europene până în anul 2014 permiteau țărilor care nu sunt membre efectuarea importurilor în Uniunea Europeană cu acordarea unor autorizații din partea organismelor sau a autorităților competente din țara din care se importa produsul. Din 2014 Comisia Europeană a decis ca deja exporturile din țările terțe să fie efectuate doar în bază de echivalență sau conformitate. Doar organismele internaționale care sunt recunoscute de Comisia Europeană, de fapt, este o listă foarte mare, pentru a putea face exporturi în UE este necesar ca măcar unul din organismele noastre naționale să apară în acea listă.”
Chiar dacă la prima vedere agricultura și politica nu merg mână-n mână, evoluțiile de la vârful puterii reduc din elanul dezvoltării domeniului ecologic. O inițiativă legislativă de modificare a normei în baza căreia activează producătorii agricoli se prăfuiește de mai mult mai timp pe masa deputaților. Aceasta urma să ajusteze, inclusiv la normele europene de azi, vechea lege, adoptată în 2005. Când va fi adoptată încă nu se știe, or, e puțin probabil că pentru noul Parlament aceste modificări să reprezinte o prioritate.
