Am trecut cu bine de Crăciunul pe stil nou și în suita de sărbători de iarnă urmează Anul Nou și Crăciunul pe stil vechi. Una dintre dilemele persoanelor care lasă totul pe ultima sută de metri – e alegerea unui brad potrivit, pornind de la costuri, dar și de la dăunarea minima a mediului. Cu acest prilej, am ales să discutăm în această dimineață cu Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova.
Alecu Reniță: „Evident că noi suntem împotriva tăierii brazilor, suntem împotriva unui obicei care oricum persistă în societatea noastră. De aceea, ca să împăcăm, într-un fel, și tradiția și programul nostru, al ecologiștilor, noi le recomandăm tuturor să cumpere un brad în ghiveci și să aibă posibilitate să-l planteze, fiindcă un brad verde în fața casei înseamnă foarte mult. Vara el este un simbol al tot ce înseamnă verde în spațiul nostru, dar poate să le amintească și vara de frumoasele tradiții de iarnă.”
Europa Liberă: Existența acestor servicii și a faptului că cetățenii își pun astfel de întrebări poate fi tratată ca un semn că populația devine poate mai conștiincioasă ecologic?
Alecu Reniță: „La sigur, la sigur! Deci, această problemă nu a venit brusc peste oameni, fiindcă această întrebare și-au pus-o, în primul rând, europenii, ceva mai înainte americanii, lumea civilizată, întrucât, așa cum s-a schimbat în mare măsură atitudinea oamenilor față de animale, iar într-un șir de țări civilizate se aplică pedepse aspre pentru atitudinea barbară față de animale, așa a intrat și ceea ce înseamnă atitudinea față de tot ceea ce înseamnă arborete, vegetație, natura vie și credem că este un semn bun pentru Republica Moldova să avem nu puțini cetățeni care încearcă să ajungă la o variantă mai mult sau mai puțin civilizată, dar care să nu răpească aproape nimic din farmecul sărbătorii, mai ales pentru copii.”
Europa Liberă: Totuși, experții afirmă că Republica Moldova are o întârziere de cel puțin jumătate de secol în privința educării ecologice a populației. În Strategia 2020 elaborată de autorități, bunăoară, nu există un compartiment separat dedicat educației ecologice în școli. De ce ar fi nevoie de asta, atâta timp cât există geografie, biologie, chimie, educația civică în cadrul cărora inevitabil se discută aspecte ecologice?
Alecu Reniță: „Se încearcă de mai mult timp, cel puțin, cei din instituțiile de învățământ și mai ales cei de la minister încearcă să ne convingă pe noi, ecologiștii, că nu ar trebui să fim atât de insistenți în ceea ce privește un obiect separat legat de educația ecologică în școală. Noi nu suntem de acord din simplul motiv că un obiect separat ar angaja și corpul didactic, dar și elevii spre o înțelegere modernă a tot ceea ce înseamnă natura, a tot ceea ce înseamnă protecția mediului înconjurător și, dacă doriți, mai ales pentru liceeni, ce înseamnă securitatea ecologică a țării, fiindcă s-ar putea întâmpla ca toate celelalte obiecte într-o zi să nu mai poată fi realizate din considerentul că n-o să avem aer sănătos ca să-l putem respira în școală, n-o să avem apă, care să ne garanteze că copiii n-au să fie bolnavi și alimente care la fel pot fi îmbibate cu tot felul de otrăvuri de pe planetă. De aceea, tot ce a fost valabil în secolul XX, mai ales în a doua jumătate, adică jumătățile de măsură în privința a tot ceea ce înseamnă mediul înconjurător, în secolul XXI nu mai este valabil.”
Europa Liberă: Dar e una să vorbești la școală despre protecția mediului și să vii acasă, unde nu ai acces la apă de calitate și unde nu există sisteme de canalizare. Cel puțin, asta e situația în multe regiuni rurale.
Alecu Reniță: „Totul vine dintr-un con de umbră, fiindcă apa curată, apa sănătoasă trebuie să vină de undeva, ea nu este adusă, pur și simplu, de barză sau de altcineva. Resursele acvatice, de exemplu, și ale Republicii Moldova sunt foarte limitate. Noi trăim într-un uriaș deficit de apă potabilă, de apă curată și lucrul acesta la fel nu este conștientizat, noi mai spargem scoarța pământului, mai scoatem din subsol ceva apă din subteran, în dreapta, în stânga mai avem Prutul și Nistrul, dar în realitate cea mai mare problemă pe care are s-o aibă Republica Moldova, mai ales în a doua jumătate a secolului XXI, va fi lipsa apei potabile pentru populație, apa potabilă pentru tot ceea ce înseamnă schimbările climatice și apa potabilă ca element-cheie în dezvoltarea durabilă, că nu prea pot să-mi imaginez o civilizație modernă scoasă în afara resurselor acvatice sau a cantității de apă necesară pentru un cetățean zi de zi.”
Europa Liberă: Vorbind despre apa potabilă, discuțiile dintre autoritățile de la Chișinău și Kiev la subiectul construcției celor șase hidrocentrale pe râul Nistru se pare că au încetinit. Înseamnă asta că guvernanții au auzit pledoariile experților și ale academicienilor de a renunța la această idee?
Alecu Reniță: „Da, am putea spune că ceea ce observăm în prezent, adică o stare de așteptare, este o consecință a protestelor energice, a nedumeririi comunităților locale, riverane, mă refer, dar și a ecologiștilor de la Chișinău și Kiev. Mă refer în cazul de față la moldoveni și ucraineni, care au adus în spațiul public acest proiect total antiecologic.”
Europa Liberă: Nu poate fi explicat asta prin faptul că, cel puțin, Chișinăul oficial e mai interesat de campania electorală din ajunul alegerilor din februarie?
Alecu Reniță: „Este adevărat că noi putem să interpretăm, și am avea dreptate și într-un caz și în altul, dar cred că acolo se combină interesele. Noi putem să le numim și electorale, dar eu cred că sunt interese strict oligarhice ale unor corporații, grupuri, clanuri, de aceea aici se împletesc mai multe interese, dar niciunul nu corespunde cu interesul cetățenilor, iar interesul cetățenilor este ca să aibă, în primul rând, apă potabilă.
Vreau să vă spun că în bazinul actual, în bazinul hidrografic al Nistrului, care are 72 de mii de kilometri pătrați din Carpați și până la Cetatea Albă, până la vărsarea în Marea Neagră, locuiesc peste opt milioane de oameni. Deci, acești opt milioane de oameni, fie că vorbim de Lvov, Ivano-Frankovsk sau Ternopol, sau Chișinău, Tighina, Tiraspol ș.a.m.d., toți sunt beneficiarii acestei fântâni orizontale de 1.362 km. Atâta are Nistrul. Și de-a lungul acestor 1.362 km, el aduce apă potabilă pentru toți. Și nu numai apă potabilă, fiindcă și alte sectoare ale economiei, cum ar fi agricultura, beneficiază tot de apele Nistrului, iar în Republica Moldova, ca să vorbim concret despre noi, peste 80 la sută din populație beneficiază de apa potabilă din Nistru.
Iar ținând cont de calitatea foarte joasă a apei din subteran, acolo unde există fântâni arteziene, și în peste opt regiuni sau raioane din Republica Moldova va trebui să fie adusă apă tot din Nistru pentru a le garanta apă potabilă de calitate. Așa că noi trebuie să ne imaginăm ce valoare absolut vitală are pentru Republica Moldova fluviul Nistru și în orice încercare de a dezvolta un proiect sau alt proiect într-o anumită zonă prioritară permanent trebuie să fie asigurarea cu apă potabilă a tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
Pe urmă celelalte pot interveni ca elemente secundare într-o relație a autorităților cu Nistrul și de aceea noi încercăm acum să mobilizăm tot ceea ce înseamnă ecologiștii ucraineni, comunitățile ucrainene, lumea științifică a Ucrainei împreună cu exact aceleași componente din Republica Moldova, plus relațiile cu ecologiștii din țările Uniunii Europene, cu cei din Bruxelles ca acest proiect total falimentar, total aventuros să decadă și să garanteze Nistrului viață și aceeași posibilitate pe care a avut-o de milenii – să asigure cu apă potabilă aceste peste opt milioane de cetățeni ucraineni și moldoveni care locuiesc în bazinul hidrografic.”
Europa Liberă: Apropo despre partenerii externi. Autoritățile moldovene și-au asumat anumite responsabilități față de protecția mediului înconjurător, inclusiv atunci când au semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, în care există un capitol separat la acest subiect. În opinia Dvs., în ce măsură guvernanții au îndeplinit ceea ce au promis europenilor?
Alecu Reniță: „Conform raportului pe care l-a făcut prim-ministrul în Parlament, ei au spus că au îndeplinit 68 la sută din ceea ce prevedea capitolul 16 din Acordul de Asociere. Lucrurile arată uneori chiar prea bine. De exemplu, eu nu sunt atât de încântat precum a fost încântat prim-ministrul când a ajuns la capitolul mediu, fiindcă situația reală ecologică din Republica Moldova este una foarte fragilă și, din păcate, autoritățile, fie că vorbim de cele centrale sau de cele locale, nu au o înțelegere foarte clară a ceea ce înseamnă acest model, să-i zic așa, care vine peste Republica Moldova. Și aici mă refer la schimbările climatice. Care va fi impactul schimbărilor climatice în următorii 5, 10, 20 de ani? Cum se va transforma însăși harta ecologică a Republicii Moldova și în ce măsură noi vom putea face față?
Iată din punctul acesta de vedere, mai ales al schimbărilor climatice, a tăcerii pe care o are Chișinăul oficial în relațiile cu Ucraina referitor la fluviul Nistru, toate chestiile astea pe mine mă fac mai puțin optimist, dar asta nu înseamnă că eu nu aș susține întru totul ca anume capitolul 16 să devină parte din programele de guvernare ale Republicii Moldova și în 2019, și în următorii ani, fiindcă noi, de fapt, nu avem alternativă decât a prelua directivele Uniunii Europene, directivele de mediu și de sănătate, și de dezvoltare. Și în baza acestui concept verificat în toate țările Uniunii Europene să încercăm să conferim o nouă dimensiune ecologică și acestui teritoriu care, dacă va începe să funcționeze în baza prevederilor Uniunii Europene, cred că ar putea face față schimbărilor climatice.”
Europa Liberă: Totuși, agenda ecologică nu poate fi numită prioritară în campaniile majorității candidaților?
Alecu Reniță: „Da, la sigur! O să observați cu ochiul liber că ei nu își propun, fie că vorbim de cei de la putere de azi sau cei din opoziție, pentru dânșii protecția mediului este o chestie periferică și de multe ori, mai ales cei de la guvernare o fac,
Să încerci să dezvolți economia pe principii antiecologice, asta înseamnă o țară ruinată...
fiindcă așa li se cere de către instituțiile europene și cele internaționale, deoarece nu există nicio țară civilizată în care protecția mediului să nu fie problema nr. 1.
Să încerci să dezvolți economia pe principii antiecologice, asta înseamnă o țară ruinată, asta înseamnă o populație săracă și tot ceea ce observăm în alte țări care au încercat să ocolească această problemă. Politicienii își leagă câte un papion verde de gât și consideră că arată bine în Europa, dar aici în realitate în Republica Moldova situația e atât de proastă, încât eu de fiecare dată aduc un singur argument: noi avem peste 3.000 de râuri mici în Republica Moldova. Niciunul din aceste 3.000 de râuri nu are standard de apă potabilă în acest teritoriu.”
Europa Liberă: Totuși, educația ecologică, campaniile de informare sunt parte a unei strategii pe termen lung. Ce poate face omul simplu aici și acum, în anul 2019, ca să asigure un mediu mai sănătos pentru el și pentru copiii lui?
Alecu Reniță: „Omul simplu poate face foarte mult. Mult mai mult decât ar face statul. În primul rând, el să nu otrăvească mediul în care el locuiește. Și acest lucru el îl poate face. Dacă el locuiește pe malul unui râuleț, pârăiaș, al unui izvor, deci el nu trebuie să ducă căruța cu gunoi și să-l arunce exact în apa
Incultura ecologică a devenit parte din stilul de viață al multor cetățeni...
râulețului, fiindcă ei acum nu mai zic rău, râuleț, pârăiaș, dar zic râpă. Ei duc la râpă, fiindcă aceste râuri s-au transformat în canale de deșeuri. Și asta pornește de la cetățeanul simplu.
Trebuie să spunem foarte clar că incultura ecologică a devenit parte din stilul de viață al multor cetățeni și de aceea adeseori în aceste campanii pe care noi le facem, de fapt, noi îi surprindem pe dânșii în cele mai urâte relații ale cetățeanului cu natura. Pornind de la faptul unde el depozitează gunoiul, iar în multe sate noi chiar am participat și le-am făcut și depozite pentru deșeuri, și platforme comunale, și multe alte chestii, iar ei continuă într-un mod nerușinat să polueze mediul înconjurător. Și asta vine de la cetățean, de la comunitate și pe urmă se extinde și la o regiune.
Trebuie, pe de o parte, statul să aibă o politică foarte clară și să nu tolereze abuzurile generale, iar pe de altă parte, aceste abuzuri să nu fie tolerate de cetățeanul simplu și de comunitate. Și atunci, cred că lucrurile ar începe să se schimbe, fiindcă noi deseori am dat vina numai pe autorități, iar mulți din cei care își bat joc de natură au profitat, găsind țap ispășitor fie primarul, fie ministrul, ceea ce nu este prea corect, fiindcă aceștia au partea lor de vină, dar cetățeanul trebuie să fie cel mai interesat ca în jurul lui să fie o pădure, să fie un izvor curat, să fie o localitate curată... Vorbim de o participare a cetățeanului în tot ceea ce ar însemna un mediu natural sănătos, favorabil și lui, și întregii Republici Moldova.”
