Linkuri accesibilitate

Maeştri şi Ucenici (X). Constantin ABĂLUŢĂ


Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Poetul Constantin Abăluţă
Poetul Constantin Abăluţă

Constantin Abăluţă: Eh, tempi passati! N-am cum să refac mitul cu doi scriitori geniali de-odinioară... Voi încerca totuși (toute proportion gardée) să răspund la întrebare. Cum știți, sunt un scriitor atipic, neîncadrabil. Absolvent al Institutului de Arhitectură, nu al Filologiei. Școlit așadar întru estetica proporțiilor, relațiilor dintre plin și gol, urbanismului etc. Neștiind nimic despre cuvinte și aventurile lor în spațiile conotativului. De aici și dezvoltarea mea întâi pe orizontală. Numesc aici multe dintre primele mele volume în care mă puneam la punct cu tehnicile formale, cucerind sonorități și simboluri cognitiv-intelectuale, evitând (poate mai bine zis, nedându-mi seama că) miezul poemului este aburul său existențial și tăietura sincerității totale. În mare, această perioadă de ucenicie este cea cuprinsă între 1955 și 1969, adică anii paraleli cu studenția și cu primele posturi în calitate de arhitect. Din 1969, am renunțat a mai fi slujbaș la stat (cele două sensuri posibile ale sintagmei sunt amândouă adevărate!), și am luat în cârcă povara liber consimțită a scrisului fără frontiere.

Așadar, o jumătatea de secol de când zi de zi și noapte de noapte (caietele de pe noptieră stau mărturie) m-am dedicat exclusiv scrisului: operei proprii și traducerii din marii autori ai lumii. Trebuie să spun că în toate aceste cinci decenii, dându-mi treptat seama în ce aventură m-am băgat, am simțit nevoia să ucenicesc continuu, am trecut prin zeci și zeci de faze de creație, am cunoscut mulți scriitori români și străini care m-au influențat și cărora le-am stimulat creația. Pasiunea de a cunoaște, bucuria de a inventa, neastâmpărul de a experimenta în marginea descoperirilor recente m-au făcut să dau mereu volume noi, uluindu-mi colegii și redactorii. Apoi reciprocitatea, ciudata apropiere a stilurilor și viziunilor a două limbi latine (româna și franceza) a dat naștere unor prietenii durabile. Împart cu câțiva poeți belgieni aceleași bucurii minimaliste (Carino Bucciarelli, Carl Norac). Exult anume accente fantastico-barochiste împreună cu poetul francez Gérard Augustin. Pentru unele poeme întinse i-am subtilizat lui Vasile Baghiu câte ceva din himerismul lui debordant.

Volumul „Drumul furnicilor” (volum de răscruce în opera mea) i-l datorez lui Vasile Petre Fati, cu toate că asta nu se vede. Volumul „Piatra” a fost scris după ce citisem câteva fragmente din „Elegiile duineze” ale lui Rainer Maria Rilke (chiar mie îmi este acum greu să cred asta). În sejurul meu parizian din anii 1980 am cunoscut textele a trei mari poeți care m-au influențat decisiv: Fernando Pessoa, César Vallejo si José Lezama Lima. Am tradus mult din primii doi. Am gellunaumizat minor preț de vreo câteva lungi cicluri de poeme (din fericire, respinse de cenzură). În schimb mi-am luat revanșa dedicându-i maestrului de la Comana, abia post-mortem, în 2005, un poem care a făcut furori aici și în Belgia. Tot ce are mai bun primul meu volum stă sub influența vizibilă a lui A. E. Baconsky.

Aș putea continua cu multe alte exemple. Nu numai eu, dar și soția mea știe când și care au fost circumstanțele în care am scris anume poeme. Pomenește zâmbind numele celui care mă pusese pe jar în acele momente. Și nu greșește niciodată. Așa că, ucenicind la mulți maeștri, unii congeneri, și cucerind, rând pe rând, anume teritorii nu mi-a fost dat să am o poveste crucială cu un singur autor. Pot spune totuși că Noica și Cioran mi-au fost mentori ascunși, la care țin și acum, pentru că gândirea lor este una poetică. Poeticitatea gândului pur (care, la adevărații maeștri, întrece discursivul, virând spre existențial conotativ) n-am mai întâlnit-o decât la Pessoa. De aceea și pe Pessoa îl pot considera unul dintre maeștri mei.

Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

C. A.: Recunosc că există de câțiva ani, din partea unor tineri, un anume interes pentru poezia mea. Pentru proză, aproape deloc. Dar nu asta-i problema. Destinul se făurește undeva într-un imponderabil la care n-avem acces, și a te chinui să-l afli dinainte e goană după vânt. Nu cred însă că azi tinerii literați mai simt nevoia de a fi îndrumați. Mai mult, ei consideră asta o insultă. E ca și cum n-ai avea încredere totală în capacitățile lor creatoare. Cum o instanță critică plauzibilă a fenomenului literar românesc nu prea mai există, îi și înțeleg cumva. Iar pe de altă parte, tinerii nu se citesc nici între ei, așa că a citi un „optzecist” ca mine și, încă mai mult, a descoperi în mine un posibil – nu spun maestru – ci frecventator al unor domenii estetice apropiate, cu care ar avea ce să discute, nici nu se pune problema. Pot spune totuși un nume cu care tare aș fi vrut să împărțim în părți egale simbolul bifrons de maestru-ucenic: Aurel Dumitrașcu. Cred că ne-am fi înțeles foarte bine.

* * * * * * * *

Constantin Abă­luță (n. pe 8 octombrie 1938, la București) a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti în 1961. Debutează editorial în 1964 în prima serie a colecției „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură. Profesează arhitectura pînă în 1969, când îi apare a treia carte, Psalmi. După această dată este scriitor liber profesionist. Scrie poezie, proză, dramaturgie. Se dedică traducerilor de proză şi de poezie. Desenează şi pictează, participă la expoziții de grup și experimentează vizual încă din anii ’60. Îşi face copertele aproape tuturor volumelor publicate. Face intermitent cronică artistică în revistele vremii (cronică plastică, teatrală). Autor a patruzeci de volume de poezie și antologii, la care se adaugă o carte-obiect în regie proprie (Ewww/Erre) și un volum de haiku-uri, unsprezece cărți de proză (dintre care două, Groapa roșie și Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului, au fost adăugite și rescrise, văzând lumina tiparului în mai multe ediții), două de critică, antologii și peste treizeci și cinci de cărți traduse. Deținător al mai multor premii, printre care cel al Uniunii Scriitorilor din România (de trei ori), al Asociației Scriitorilor din București și Prix des poètes francophones, a fost vicepreședinte și președinte interimar (2008-2010) al PEN Club-ului român. Câștigător de drept al Premiului Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia din 15 ianuarie 2019 (cu cinci din șapte voturi ale juriului), ce i-a fost însă refuzat fiindcă nu a putut participa la ceremonia de decernare de la Botoșani. Aproape trei luni mai târziu, pe 9 aprilie 2019, i-a fost decernat Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia la cea de-a treisprezecea ediție a Galei Premiilor revistei „Observator cultural” de la Teatrul Odeon din București.

Volume de poezie:

Lumina pământului (1964), Piatra (1968), Psalmi (1969), Unu (1970), Piatra şi alte poezii (1972), Ewww/Erre (volum bilingv româno-francez, ediţie hors commerce, 1972), Există (1974), Iubiri (1976), Călătorii (1977), Obiecte de tăcere (1978), Obiecte de tăcere (antologie, colecţia Hyperion, 1979), Violenţa memoriei pure (1980), Aerul mod de folosinţă (1982), Planor (1983), 11 erezii (1985), Singurătatea ciclopului (1988), Aceleaşi nisipuri (1995), Marină într-un creier (1995), Singurătatea ciclopului (antologie, 1995), Drumul furnicilor (1997, 2011), Cârtiţa lui Pessoa (1999), Odăile (2001), Poeme primitive/Poèmes primitifs (volum bilingv, traducere de Miron Kiropol, 2003), Despre viaţa şi dispariţia broaştelor mele ţestoase (antologie, 2004), Intrusul (2005), Statuia care vomită (2005), Orașul marea (2006), Cineva care nu mă cunoaște umblă pe străzi (2008), Iov în funicular / Iov în ascensor (2009), Totul despre nimic (2010), Nu eu dar nici altcineva (2011), Totul despre nimic (antologie, 2011), Bazooka Girl (2012), Bazinul cu 9000 de peştişori invizibili / Le bassin aux 9000 petits poissons invisibles (2012), Tot atât de liber (2013),Marea după ce nu voi mai fi (2013), Chiar așa (2015), Trăiesc în fața dumneavoastră (2017), Mai sincer ca Himalaya (2018), Trecerea în alt ocean (2018), Poem pentru cei ce nu-s de față (2018).

Volume de proză:

Planeta simetrică (1981), A sta în picioare (1986), Camera cu mașini de scris (1997), Mic manual de tăcere (1998), Groapa roșie (2004, ediție definitivă în 2018), Grafferul din lift (2006), Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului (2010, 2013, ediție definitivă în 2017, purtând titlul Elicea lui Urmuz, roman-graffiti), Viața în 3 litere (2012), Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris (2012), Femei răspântii imprevizibile (2015), Nu sunt Einstein (2016).

Volume de teatru:

Terasa (2002, cuprinzând piesele: Pâine pentru fratele meu, Terasa, Liniştea, Scaunul din mijlocul drumului, Gandi & Co.) și Calmania, patria mea (2004)

Critică și istorie literară, antologii, memorialistică:

Poezia română după proletcultism/generaţia anilor ’60-’70 / antologie comentată în două volume (2000), Douze poètes roumains. Anthologie traduite par Constantin Abaluta et Gérard Augustin, Préface de Sorin Alexandrescu(2007), Regal poetic (cronici literare 2001-2008) (2009), Mi-ar trebui un șir de ani/ It Might Take Me Years (antologie de poezie din opera membrilor PEN Club din România, 2009), Adăugăm cuvinte faptelor zilei (cronici literare și însemnări autobiografice, 2014), Drumul furnicilor și câteva escale printre nori (volum-dialog cu un cristian, 2017).

Volume personale i-au apărut în traducere în franceză și neerlandeză (poezie) și în bulgară și macedoneană (proză).

Traduceri (selectiv):

Din poezia anglo-saxonă (în colaborare cu Ștefan Stoenescu): Wallace Stevens, Lumea ca meditație (1970), Dylan Thomas, Viziune și rugă (1970), Theodore Roethke, Vorbe pentru vânt (1973), Edward Lear, Rime fără noimă (1973), W.S. Merwin, Poemele deceniului șapte (1977), Frank O’Hara, Meditații în imponderabil (1980). De asemenea, cei doi au tradus influentul volum de critică și istorie literară al lui Serge Fauchereau, Introducere în poezia americană modernă (1974, reeditat în 2016).

Din literatura franceză:

Charles Cros, Poezii (1975), Samuel Beckett, Molloy, Nuvele, Texte de neființă, Cum e, Mercier și Camier (1990, în colaborare cu Gabriela Abăluță) și Malone murind (1999, în colaborare cu Gabriela Abăluță), Charles Baudelaire,Paradisurile artificiale (1999, în colaborare cu Gabriela Abăluță), Sebastian Reichmann, Audiență captivă (antologie, 1999), Gérard Augustin, Călătoria lui Lao-Tzî la Constantinopol (2007) și Ghidul rătăciților (2013), Vahé Godel,Amintirea unei călătorii (2007), Jacques Jouet, Paul sălbaticul (2011), Petr Král, Noțiuni de bază (2011), Patrick Modiano, În cafeneaua tinereții pierdute (2012), Suspendarea pedepsei (2015) și Flori de ruină (2015).

XS
SM
MD
LG