Linkuri accesibilitate

9 mai împarte în tabere diferite puterea și opoziția, dar și principalele formațiuni pro-ruse


Complexul Memorial „Eternitate”, 9 mai 2023
Complexul Memorial „Eternitate”, 9 mai 2023

Puterea pro-occidentală și opoziția pro-rusă comemorează în mod separat 9 mai, la Chișinău, dar au devenit mai vizibile și divergențe între principalele formațiuni ale opoziției pro-ruse, care au organizat manifestări diferite.  

Primii au depus flori la memorialul Eternitate din capitală președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și spicherul Igor Grosu. Într-un mesaj pe rețelele de socializare șefa statului a făcut o legătură între Cel de-al Doilea Război Mondial și invazia rusească în Ucraina, spunând că „cei care pornesc războaie nu pun preț nici pe onoarea eroilor căzuți pentru apărarea patriei, nici pe viața umană”.

„Decenii întregi după terminarea războiului, ziua de 9 mai era sărbătorită ca ultima zi de război și prima zi de pace în Europa. Din păcate, este din nou război în Europa, în țara vecină sunt omorâți copii și bătrâni, bărbați și femei (...) De noi toți depinde să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca viața și pacea să învingă”, a spus Sandu, care mai crede că Rusia ar folosi opoziția de la Chișinău pentru a destabiliza R. Moldova și a-i zădărnici eforturile de integrare europeană.

În timp ce demnitarii și suporterii lor depuneau flori, unii purtând culorile naționale ale Ucrainei, opoziția socialistă se aduna în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) cu drapele roșii pentru un marș separat către memorialul Eternitate.

Opoziția pro-rusă a marcat Ziua Victoriei prin marșuri separate, sfidând legea care interzice panglica Sf. Gheorghe
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00

Autoritățile au avertizat înainte de 9 mai că poliția va sancționa purtarea de simboluri interzise, ca „Panglica Sf. Gheorghe” folosită de militarii ruși în timpul invaziei n Ucraina. Banda neagră-oranj care apare pe multe medalii sovietice din Cel de-al Doilea Război Mondial și care a fost folosită în ultimii 15 ani de către Moscova ca simbol al victoriei URSS asupra Germaniei naziste a fost interzisă în R. Moldova în aprilie 2022 pe motiv că a devenit și un simbol care propagă războiul.

Sfidând avertismentele poliției, liderul socialist Igor Dodon s-a prezentat cu „Panglica Sf. Gheorghe” în piept la manifestările de 9 mai organizate de partidul său. Din PMAN, socialiștii s-au îndreptat către memorialul eternitate în sunetele unor marșuri patriotice sovietice.

Simpatizanții Partidului Șor au organizat o manifestare asemănătoare, dar pe un traseu alternativ, având ca punct de pornire către memorial intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada Ismail.

Și la manifestația Partidului Șor, mai mulți participanți au purtat la piept panglica bicoloră, negru-portocalie.

Membri și simpatizanți ai Partidului Șor în drum spre Complexul Memorial „Eternitate”.
Membri și simpatizanți ai Partidului Șor în drum spre Complexul Memorial „Eternitate”.

Formațiunea se confruntă cu riscul scoateri în afara legii, iar Curtea Constituțională urmează să înceapă pe 10 mai examinarea unei asemenea cereri din partea guvernului. Partidul lui Ilan Șor, cel care se ascunde în Israel pentru a evita o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru rolul său în „furtul miliardului” din sistemul bancar moldovean, este bănuit de folosire de bani negri, dar spune că este victima unui proces politic.

Manifestările de 9 mai au subliniat lipsa de unitate între principalele partide pro-ruse. Socialiștii și Partidul Șor sunt rivali la alegerile din autonomia găgăuză, unde se bat în turul doi de scrutin, pe 14 mai, pentru funcția de guvernator.

Puterea pro-occidentală crede că cele două partide ar concura pentru atenția Moscovei și să ambele formațiuni ar încerca să destabilizeze R. Moldova în interesul Kremlinului.

XS
SM
MD
LG