Peste 1000 de lucrători de la uzinele petrochimice Bushehr și Damavand s-au alăturat protestelor din Iran.
Manifestanții revoltați de moartea unei tinere reținute de poliția moralității pentru o presupusă încălcare a codului vestimentar au continuat să sfideze amenințările cu reprimarea violentă a disidenței.
Potrivit informațiilor Radio Farda, pe 10 octombrie, petroliștii au blocat drumurile de acces și au scandat sloganuri precum „Moarte dictatorului!” în fața numeroaselor trupe de securitate din apropiere.
S-au înregistrat în ultimele zile greve ale muncitorilor în mai multe orașe din țară, în special în zonele cu populație kurdă semnificativă, acolo unde protestele publice au fost inițial cele mai puternice atunci când s-a răspândit vestea că Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit la 16 septembrie, la trei zile după ce a fost ridicată în capitală de poliția iraniană pentru moralitate pentru că ar fi purtat „incorect” un hijab.
Grupul Iran Human Rights, cu sediul la Oslo, afirmă că cel puțin 92 de protestatari au fost uciși de forțele de securitate, deși alte grupuri citează cifre de 160 de morți sau mai mult, alături de alte sute de răniți și mii de persoane arestate.