Linkuri accesibilitate

Mai multe țări au fost de acord să găzduiască refugiați afgani, cel puțin temporar


Afgani la bordul unui avion militar american părăsesc Afganistanul de pe aeroportul din Kabul, 19 august 2021

Bahrainul a declarat că își va deschide aeroporturile către zborurile care evacuează oameni din Afganistan, iar Emiratele Arabe Unite au anunțat și ele că vor găzdui temporar refugiați afgani, întrucât Statele Unite se confruntă cu supraaglomerare la facilitățile pentru refugiați pe care le au în Qatar.

Evoluțiile din 21 august au venit la o zi după ce zborurile de evacuare au fost temporar oprite pentru a permite punctelor de destinație și de tranzit să țină pasul cu numărul de sosiri. Spațiile amenajate de americani pentru refugiați în Qatar s-au umplut rapid. Bahrain a declarat sâmbătă că „permite zborurilor să folosească facilitățile de tranzit ale Bahrainului”. în timp ce Emiratele Arabe Unite au declarat că vor găzdui până la 5.000 de afgani „înainte de plecarea lor spre alte țări”.

Peste o duzină de țări au fost de acord să găzduiască afgani cel puțin temporar, potrivit secretarului de stat american, Antony Blinken, în timp ce alte zeci de țări au fost de acord să servească drept puncte de tranzit pentru evacuați. Președintele american, Joe Biden, a declarat într-o intervenție televizata vineri că aproximativ 13.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan începând cu 14 august, cu o zi înainte ca forțele talibane să revină la putere. Biden a spus că peste 18.000 de persoane au fost transportate cu avionul începând cu luna trecută, iar alte mii de persoane au fost evacuate cu zboruri private charter „facilitate de guvernul american”.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG