Linkuri accesibilitate

Mai multe țări europene introduc sau iau în considerare introducerea de noi restricții


Pe fondul unui nou val al pandemiei de COVID-19, mai multe țări europene introduc sau iau în considerare introducerea de noi restricții. Germania a avertizat vineri că ar putea fi nevoită să urmeze exemplul Austriei vecine, impunând restricții de mișcare pentru toată lumea.

Deocamdată, restricțiile se vor aplica numai în regiunile germane unde rata de spitalizare depășește un anumit nivel. Altă măsură nouă în Germania va fi că nevaccinații vor trebui să prezinte test negativ în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. În Olanda rămâne în vigoare obligația barurilor, restaurantelor și magazinelor de a închide devreme. În Belgia este impusă munca de acasă timp de cel puțin patru zile pe săptămână. Cehia nu va mai recunoaște de luni testele, ci doar vaccinarea, ca dovadă suficientă pentru intrarea în restaurante, hoteluri, fitness, bazine ș.a.m.d. În Austria, începând de luni va fi lockdown complet, oamenii având voie să iasă din cază numai pentru drumuri importante – de pildă la muncă. Tot Austria a devenit prima țară din Europa care anunță că va face vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG