Linkuri accesibilitate

Mai multe drepturi pentru persoanele cu tulburări mintale - proiect de lege


Necesitatea prelungirii tratamentului fără consimțământ va fi verificată o dată la două săptămâni.
Necesitatea prelungirii tratamentului fără consimțământ va fi verificată o dată la două săptămâni.

În Moldova va fi perfecționat mecanismul de internare nevoluntară a persoanelor cu tulburări mintale și de comportament, pentru a le oferi pacienților mai multe drepturi. Modificările vizează legea „privind sănătatea și bunăstarea mintală” care va fi examinată în Parlament pe 16 mai.

Proiectul de lege a fost elaborat de deputatele PAS Liliana Grosu și Ana Racu în colaborare cu autoritățile de resort. Acesta a fost adoptat în prima lectură, în aprilie anul trecut, și urmează să fie examinat la următoarea ședință plenară a parlamentului. Autoarele proiectului au explicat în nota informativă că actuala lege privind sănătatea mintală a fost adoptată pentru prima dată în anul 1997 și este „un act normativ depășit”, care conține prevederi „abuzive în privința spitalizării și aplicării tratamentului fără liberul consimțământ al persoanei”.

Noua lege prevede că persoana în privința căreia se solicită internarea nevoluntară va fi examinată de medicul psihiatru imediat ce a fost adusă în spital. Dacă riscurile se vor adeveri, medicul va propune persoanei vizate sau reprezentantului ei să-și exprime consimțământul pentru internarea voluntară în spital sau aplicarea tratamentului ambulatoriu - acestea vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a accepta tratamentul.

La expirarea termenului dat, medicul-psihiatru va trimite propunerea de internare nevoluntară către comisia specializată din spital. Dacă această comisie va emite o decizie pozitivă, atunci conducerea instituției medicale va fi obligată în 24 de ore să solicite acordul instanței de judecată pentru tratamentul persoanei fără consimțământul ei. În premieră, cererile de acest tip vor fi examinate suplimentar și de un specialist independent care va stabili dacă măsura este proporțională și astfel va asigura dreptul pacientului la o a doua opinie medicală.

„Aceste reglementări, cu siguranță, vor preveni sau reduce cauzele de malpraxis și aplicării abuzive a acestei proceduri”, se menționează în nota informativă a proiectului.

În plus, la examinarea cererii de internare silită este obligatorie participarea persoanei vizate și a apărătorul ei. De asemenea, este prevăzută posibilitatea ca persoana să fie audiată direct în spital. Proiectul prevede că cererile date vor fi examinate de judecători în regim de urgență, într-un termen ce nu depășește 48 de ore de la data depunerii cererii.

Tratamentul nevoluntar și restricționarea libertății de mișcare


Persoanei ce urmează să fie internată în spital fără consimțământul său i se pot administra medicamente până la emiterea unei decizii judecătorești doar dacă se constată existența unui pericol iminent pentru viața ei. Pacientului îi pot fi administrate medicamente pe o durată ce nu depășește 48 ore sau maxim 72 ore.

În restul cazurilor, tratamentul poate fi aplicat după ce instanța a admis cererea privind internarea nevoluntară. Pacientul are dreptul să conteste la judecătorie tratamentul prescris, dacă nu este de acord cu el.

Noua lege mai prevede că măsurile de restricționare a libertății de mișcare nu trebuie să aibă caracterul unei sancțiuni și pot fi aplicate numai pentru perioada necesară și doar atunci când nu există o altă modalitate de înlăturare a pericolului. Procedura de aplicare a măsurilor de restricționare a libertății de mișcare urmează a fi elaborată și aprobată de Ministerul Sănătății printr-un act intern.

O altă noutate a proiectului este faptul că necesitatea prelungirii tratamentului fără consimțământ va fi examinată o dată la două săptămâni de către Comisia de medici psihiatri. Dacă temeiurile care au determinat internarea nevoluntară au încetat, se va solicita instanței de judecată emiterea hotărârii privind încetarea internării nevoluntare. Legea actuală prevede că necesitatea prelungirii tratamentului nevoluntar se face o dată la șase luni.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG