Linkuri accesibilitate

Mai multe imobile aparținând fostului lider PD Vlad Plahotniuc vor fi puse sub sechestru


Vlad Plahotniuc

Șase apartamente și patru spații nelocative aparținând fostului lider PD Vlad Plahotniuc vor fi puse sub sechestru în baza deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, luată la solicitarea procuraturii. Valoarea totală a imobilelor din R. Moldova puse sub sechestru este de 33 de milioane de lei. Tot vineri, Judecătoria a respins însă cererea procurorilor de aplicare a sechestrului pe vilele lui Plahotniuc din Elveția, Franța și România, ca și pe patru automobile – bunuri în valoare totală de 7,7 milioane de euro.

Anunțul vine la o săptămână după ce pe numele lui Vlad Plahotniuc, care se află de aproape un an în străinătate, a fost emis, de către aceeași Judecătorie, mandat de arestare într-un nou dosar penal, legat de devalizarea sistemului bancar. Potrivit TV8.md, procuratura a spus vineri că va contesta hotărârea instanței de judecată și va insista pe sechestrarea tuturor bunurilor mobile și imobile, ale cărui beneficiar efectiv este Plahotniuc.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG