Linkuri accesibilitate

Maia Sandu a depus cerere la CEC pentru înregistrarea grupului său de inițiativă


Lidera PAS, Maia Sandu, în biroul Europei Libere. 26 august 2020

Lidera PAS, Maia Sandu, care vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, a depus cerere la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului său de inițiativă. „Suntem încrezători că vom câștiga aceste alegeri”, le-a declarat Sandu jurnaliștilor. Într-o declarație de presă la sediul partidului organizată ceva mai devreme, Sandu a mai spus că, în caz că va fi aleasă, va respecta un cod de conduită care prevede, în primul său punct, că președintele „ nu este stăpânul unei țări, ci este slujitorul ei”. Învinsă la prezidențialele din 2016 de președintele pro-rus Igor Dodon în ciuda sprijinului masiv primit la Chișinău și în diaspora din țările occidentale, Sandu spune că vrea să-și ia revanșa pentru a „construi o țară pentru oameni cinstiți (...), așa încât fiecare să-și găsească un rost acasă”. Spre deosebire de alegerile din 2016, politiciana în vârstă de 48 de ani nu mai este sprijinită înainte de primul tur și de formațiunea aliată, Platforma DA, care a înaintat la prezidențiale candidatura propriului lider, Andrei Năstase.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG