Linkuri accesibilitate

Maia Sandu despre reținerea Procurorului General: „Oricine a comis ilegalități să plătească, conform legilor în vigoare”


Maia Sandu

Decizia de ieri, de analiză a sesizării care-l vizează pe procurorul general, aparține Consiliului Superior al Procurorilor, iar decizia de reținere a acestuia aparține procurorului desemnat de CSP, scrie președinta Maia Sandu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ca președinte al țării, îmi doresc ceea ce își doresc cetățenii: să fie respectată cu strictețe legea, să nu fie comise abuzuri, iar oricine a comis ilegalități să plătească, conform legilor în vigoare”, a scris Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, așteptările cetățenilor Republicii Moldova sunt legitime iar instituțiile statului responsabile de lupta anticorupție trebuie să țină cont de aceste așteptări și să acționeze mereu în conformitate cu legea – susține președinta de la Chișinău.

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut, marți seara, pentru 72 de ore, fiind plasat în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de poliție al municipiului Chișinău. Stoianoglo a fost reținut într-o cauză penală pornită pe patru capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, coruperea pasivă și darea declarațiilor mincinoase în fața unui organ competent. Din biroul procurorului general au fost ridicate mai multe bunuri care urmează a fi examinate, scrie agenția IPN.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG