Amnesty International a acuzat într-un raport, cu totul pe neașteptate, armata ucraineană că ar pune în pericol civilii, ceea ce a generat o reacție mânioasă a Kievului.
„Am adunat informații despre numeroase cazuri în care forțele ucrainene au pus în pericol civili și au încălcat legile războiului, operând în zone populate. A se găsi într-o poziție defensivă nu scutește armata ucraineană de obligația de a respecta dreptul internațional umanitar”. Această declarație, revelată mai întâi de Wall Street Journal, îi aparține lui Agnès Callamard, secretar general în fruntea Amnesty International.
Organizația pentru apărarea drepturilor omului a publicat așadar un raport în legătură cu metodele militarilor ucraineni, acuzați că ar adopta strategii de război ce au putut reprezenta un pericol pentru populația civilă.
Ancheta, care s-a ocupat de regiunile Harcov, de Donbass și de Mikolaiv, și care, spune ONG-ul, a luat mai multe săptămâni, afirmă că aduce dovezi despre cum „forțele ucrainene au lansat atacuri în zone rezidențiale și, de asemenea, au plasat formațiuni militare în clădiri civile din 19 orașe și sate din aceste trei regiuni”, cum o relatează CNN.
Cum o rezumă și RTBF în Belgia, Volodmir Zelenski a comentat că printr-un asemenea raport “falsificat” și realizat în grabă «Amnesty Internațional caută să amnistieze statul terorist care e Rusia» și care deplasează vinovăția și responsabilitatea dinspre călăi spre victime.
In Spania, în acest timp, El País se ocupă de dezinformarea rusă în Republica Centrafricană. Prezența Rusiei în Africa este însoțită de o vastă campanie de dezinformare, scrie El País. Cotidianul spaniol analizează această pernicioasă răspândire a influenței rusești desfășurate de Kremlin în special în Republica Centrafricană și în Mali.
Star Wars birocratic
Într-un cu totul alt domeniu, săptămânalul politico-satiric Charlie Hebdo revine (doar în ediția pe hârtie) asupra straniei decizii a Rusiei de a-și anunța retragerea, după 2024, din participarea la Stația Spațială Internațională (ISS).
Anunțul a fost făcut de noul șef, numit de Putin, al agenției spațiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov.
Scrie Charlie Hebdo: «Este un remarcabil pas înapoi, când știm că ISS a simbolizat, la sfârșitul anilor 1990, reîncălzirea relațiilor diplomatice dintre SUA și Rusia. Vreme de ani de zile, americanii și-au lăsat astronauții în mâinile rușilor și în rachetele Soiuz, pentru a avea acces la ISS, care s-a ținut întotdeauna departe de războaiele terestre.»
«Putin și evreii»
Sub acest titlu, același Charlie Hebdo scrie că Putin începe să semene tot mai mult cu Stalin atunci când vine vorba de evrei: «Înainte, Putin avea o politică israeliană; acum — are o politică evreiască, altfel zis una anti-evreiască.»
Rusia a anunțat și lichidarea agenției evreiești care se ocupă de emigrările în Israel. Asta, după ce marele rabin al Rusiei s-a refugiat în Israel, pentru a evita să fie forțat să se pronunțe în favoarea războiului din Ucraina. Cu totul, rămân circa 200.000 de evrei în Rusia, dintre care bună parte caută să emigreze în Israel sau în Occident. Scrie Charlie Hebdo: «A-i împiedica să plece reînvie tematica stalinistă a evreilor trădători și dezertori, a sioniștilor care fug din patria ce i-a hrănit. Este o clasică manevră sovietică: atunci când totul merge rău, este util să te iei de evrei. Pentru Putin, cum a fost și pentru Stalin, problema evreiască este soluția.»
Opera lui Joyce călărită samavolnic de un nepot
La rubrica culturală, Le Monde a lansat o serie de anchete de vară, despre moștenitorii neștiuți sau uitați ai marilor creatori, serie pe care o completează în numărul de astăzi cu un lung articol despre cum nepotul încă în viață al genialului scriitor irlandez James Joyce veghează samavolnic și capricios asupra operei bunicului său.
Le Monde scrie că prin blocarea încăpățânată a tuturor inițiativelor, Stephen James Joyce, nepotul autorului lui „Ulysses” va rămâne unul dintre cei mai chițibușari procesomani moștenitori ai unor drepturi literare din istorie.
Tatăl său, descendent direct al lui Joyce, Stephen, a murit în 2020, la vârsta de de 87 ans. În 2004 deja, actualul moștenitor al drepturilor de autor amenințase că va anula festivalul Rejoyce Dublin. El a reușit atunci să interzică o serie de conferințe publice, precum și reprezentațiile singurei piese scrise de Joyce. Deși a invocat, din nou, încălcări ale dreptului de autor, el nu a reușit totuși, pe de altă parte, să deprogrameze expoziția planificată la Biblioteca Națională a Irlandei despre manuscrisele lui Ulise. Pentru a proteja evenimentul, Senatul a trebuit să adopte o modificare urgentă menită să facă o excepție de la dreptul de autor atunci când operele sunt utilizate în contextul expozițiilor publice. Un senator, David Norris, nu a ratat ocazia să sublinieze „uluitoarea ironie” referitoare la un scriitor „care a luptat pentru libertatea de exprimare, a căutat să ajungă la cel mai larg public posibil și s-a angajat atât de total împotriva cenzurii de-a lungul vieții”.
Articolul din Le Monde este prea lung pentru a fi rezumat aici și e înțesat de orori, însă aflăm că descendentul lui Joyce, Stephen, disprețuind lumea cercetării, în război cu Fundația Joyce din Zurich, nu ezita să ceară 100.000 de dolari pentru cea mai mică conferință publică. S-a opus oricărei adaptări teatrale sau muzicale. Inclusiv citării, într-o compoziție corală, a optsprezece cuvinte preluate din Finnegans Wake. El reclama prețuri prohibitive pentru orice fragmențel. În 1989, cântăreața Kate Bush a solicitat dreptul de a pune un fragment din monologul lui Molly Bloom din «Ulise» pe muzică. Permisiunea i-a fost acordată... douăzeci și doi de ani mai târziu.
La şaizeci de ani, actualul Stephen Joyce, fost funcționar acum la pensie al OCDE, trecut prin Harvard, a moştenit drepturile de autor ale muncii literare a bunicului său. Până atunci, redevanțele erau alocate întreținerii Luciei Joyce, fiicei scriitorului, internată pentru schizofrenie din 1951 până la moartea ei, în 1982.
Lucia Joyce, demența celor puternici
Libération, tot la Paris, a scris deja despre figura tragică a celei care a fost Lucia Joyce... fata lui James. Lucia Joyce nu a reușit să creeze nimic, dar e prezentă în filigran în mai toată opera adultă a lui Joyce, în special în acel capitol atât de feminin din Finnegans Wake intitulat Anna Livia Plurabelle. Lucia a murit singură, la azilul de nebuni, uitată, în 1982.
Se pare că a fost o persoană de o uriașă inteligență, dar strivită de umbra permanent alcoolizată a tatălui, etern parazit cu verbul de geniu, pentru care nu conta nimic altceva decât neînțeleasa, monstruoasa lui operă. Joyce a lucrat decenii la Ulysses și Finnegans Wake, ruinându-și sănătatea si rămânând, probabil pe vecie, singurul om capabil sa înțeleagă multe din aluziile si jocurile de cuvinte de acolo. Singurul, afară de Lucia, colaboratoarea sa cea mai apropiată.
Ea, la rândul ei, care avea să devină o „martiră a psihiatriei”, a fost o dansatoare avangardistă care, în perioada vieții familiei Joyce la Paris, dădea spectacole pe muzică de Stravinski și era admirată de Picasso și Jean Renoir, în acea vreme în care, cum am mai scris, Joyce însuși avea să se intereseze de muzica de jazz. Aflăm din Libération că în 1928, după unul din spectacolele ei, Paris Times a scris: „Când își va atinge cel mai înalt nivel de dans ritmic, e foarte posibil ca James Joyce să nu mai fie cunoscut decât ca tatăl fiicei sale.”
Dar Joyce însuși a fost de acord ca fata lui, singura lui confidentă, să fie închisă la azil, exilată din această lume. O soartă pe care au avut-o atunci mulți artiști controversați și neconvenționali, precum Antonin Artaud.
Articolul din Libération se încheia cu o neașteptată analogie: „Precum în legendele Europei centrale, unde o femeie e zidită în temelia unui pod pentru a-i asigura stabilitatea, viața Luciei a servit de fundație unui roman.”
Altfel zis, biata dansatoare fidelă și supusă a fost zidită sub catedrala operei literare a tatălui.
