În luna mai 2012, Yale University Press publica în seria „Rethinking the Western Tradition” o nouă ediție a Manifestului Partidului Comunist, cu o introducere de Jeffrey Isaac (Indiana University) și eseuri de Saskia Sassen (Columbia University), Steven Lukes (New York University), Stephen Eric Bronner (Rutgers University) și de mine (University of Maryland).
În studiul pe care l-am publicat în acest volum mă situez fără ambiguități și cu deplin respect în configurația ideatică ilustrată de Raymond Aron, Alain Besançon, Isaiah Berlin, Karl Dietrich Bracher, Robert Conquest, Ferenc Fehér, Tony Judt, Leszek Kołakowski, Martin Malia, Karl Popper și Robert C. Tucker. Mă ocup așadar de destinul radicalismului politic marxist în țările Europei de Est și Centrale (inclusiv în URSS) și de responsabilitatea doctrinei întemeiată de Karl Marx pentru practicile politice, sociale, economice și culturale derivate din ea. Examinez pe larg relativismul etic al proiectului revoluționar marxist. Neîndoios, Manifestul aparține tradiției gândirii occidentale, for better or worse. Mai degrabă for worse.
Cartea mea The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia (Mizeria utopiei, în românește) a apărut la Routledge în 1988. Scriam acolo admirativ despre mesajul disidenței est-europene, despre curajul de a demistifica doctrina pseudo-umanistă a revoluției comuniste, despre oameni precum Václav Havel, Karel Kosík, Adam Michnik, Jacek Kuroń, Karol Modzelewski, Gyula Háy, George Konrad, Ivan Szelényi, Miklós Haraszti, Aleksandr Soljenițîn, Lev Kopelev, Paul Goma, Dorin Tudoran. În cuvintele de susținere publicate pe coperta a patra a cărții mele, Ágnes Heller și Ferenc Fehér scriau: „vitriolic and challenging… fills the gap of the unwritten chapter in Kołakowski’s narrative of Marxism”/ „necruțătoare și provocatoare... umple golul capitolului nescris din narațiunea lui Kołakowski asupra marxismului”.
Așa vedeam lucrurile atunci, în anul 1988, înainte de căderea comunismului, așa le văd și în ziua de astăzi. Nu se poate vorbi despre Gulag fără a vorbi despre ideologia care i-a făcut posibilă existența. Acum, când unii încearcă să-l „repună în scenă” pe Lenin, mi-ar plăcea să aud vocile foștilor disidenți. Despre iugoslavii Mihailo Markovici și Svetozar Stojanovici, fondatori ai faimosului grup Praxis, nu e nevoie să mai vorbesc. Au trecut pe celălalt tărâm. Din nefericire, la ora dezintegrării Iugoslaviei și a populismelor etnocentrice, au ales, cum scriam și în alte ocazii, să se alieze, primul cu Slobodan Miloșevici, cel de-al doilea cu Dobrița Ciosici. Primul a consimțit la logica genocidară a „purificării etnice”. Trist deznodământ al unei aventuri eretice.
Scriere incandescentă, chiar dinamitardă, o sociologie poetică datorată unor intelectuali îndrăgostiți de Schiller, de Shelley, de Heine, de Hegel, de Feuerbach, de Saint Simon și de Rousseau, Manifestul și-a propus să unifice critica armelor cu armele criticii, spre a relua termenii tânărului Marx. A făcut elogiul violenței istorice, a veștejit valorile modernității burgheze, a clamat un început absolut, o ruptură apocaliptică în continuitatea istorică. Pe urmele sale, Georges Sorel avea să exalte mitul grevei generale ca transcendență politică, să proclame oracular sfârșitul civilizației capitaliste. Individul nu era altceva decât o ficțiune superfluă. Drepturile omului? Himere „de dânșii inventate”. Religia? Opiu pentru popor.
Cum scria și reputatul istoric american Richard Wolin, autor al cărții The Wind from the East: French Intellectuals, the Cultural Revolution, and the Legacy of the 1960s (Princeton University Press, 2010), „Manifestul comunist rămâne unul din cele mai influente texte scrise vreodată - dar și unul dintre cele mai controversate. Și exact când părea sigur să expediem ideile lui Marx la coșul de gunoi al istoriei, cumplitele inegalități ale globalizării au reapărut ca pentru a-i face gândurile mai relevante ca oricând. Eseurile inovatoare colecționate de Jeffrey Isaac în acest volum [cel de la Yale University Press] analizează cum se cuvine ambele fețe ale monedei, prezentând atracția marxismului precum și incontestabilele riscuri politice asociate”.
