Pentru că venea pe fundalul știrilor tot mai îngrijorătoare despre intensificarea războiului hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova. Eu m-am gândit la faimoasele „comunicate către țară”, pe care le făceau suveranii României în momente de grea cumpănă, în istoria noastră nu prea îndepărtată.
Din fericire, președinta Maia Sandu nu a anunțat iminența unei invazii rusești sau o simbolică „răsucire a armelor” – o reorientare a politicii externe moldovene de la Vest spre Est –, ci a chemat cetățenii să se pronunțe în cadrul unei Mari Adunări Naționale la Chișinău, în ziua de 21 mai 2023, pentru cursul de integrare europeană în care este angajată țara.
Suntem într-un moment de răspântie și poporul trebuie să spună clar ce vrea, așa cum a făcut-o și în anii 1989-1991, când și-a exprimat dorința de libertate și independență. Prefațând Reuniunea Comunității Politice Europene din 1 iunie 2023 de la Chișinău, Marea Adunare Națională din 21 mai va trebui să ilustreze convingător voința moldovenilor de a se alătura lumii libere prin imagini care, se speră, vor face turul mass-media internaționale. Evenimentul va constitui o revalidare populară implicită a actualei puteri proeuropene după aproape trei și, respectiv, doi ani de la alegerile prezidențiale și parlamentare.
Manifestația din 21 mai va constitui, de asemenea, o replică tranșantă adresată Moscovei, care pretinde că actuala conducere de la Chișinău nu exprimă aspirațiile poporului și că ar târî țara pe panta războiului, aliindu-se cu „naziștii ucraineni” și cu Occidentul imperialist, în timp ce Rusia, vezi doamne, e porumbelul păcii cu crenguța de măslin în cioc.
O idee ce se regăsește în mesajul prezidențial și este rostită cu o tot mai mare vehemență și indignare de mulți moldoveni este că protestele organizate de fugarul penal Șor – hoțul condamnat în dosarul fraudei bancare, devenit simbolul corupției absolute – nu reprezintă voința majorității cetățenilor. Era așadar timpul să se demonstreze ce vor cu adevărat moldovenii.
Inițiativa președintei, pe lângă o largă aprobare, a provocat și critici. Unii experți spun că decizia e tardivă, stângace, după ce timp de o jumătate de an în stradă s-au auzit doar huiduielile protestatarilor lui Șor. În plus, o manifestație de amploare, organizată de guvernare și nu de societatea civilă, nu dă bine: e un fel de „1 Mai muncitoresc”, drapat în straie proeuropene. Politicienii filoruși au persiflat mesajul șefei statului, acuzând-o pe Maia Sandu că vrea să „aburească” alegătorii cu lozinci anti-rusești pentru a-i face să uite de scumpirea vieții, de care nu Putin-agresorul ar fi vinovat, ci guvernarea de la Chișinău.
Suspicioase s-au arătat și o seamă de partide din opoziția proeuropeană, afirmând că un eveniment pro-Europa va fi transformat într-o manifestație pro-PAS și pro-Maia Sandu. Egoismul, incompetența nu sunt cu mult mai bune decât corupția, afirmă acești critici, întrucât a lipsit un dialog real al puterii cu societatea civilă și cu partidele pro-Vest din afara arcului guvernamental, iar acum, pe ultima sută de metri, PAS și președinta Sandu vor să mimeze niște consultări cu ONG-urile și cu opoziția proeuropeană, pentru a bifa un capitol la care au mari restanțe.
Războiul hibrid al Rusiei e o realitate, pe care o confirmă și partenerii occidentali, mai bine informați decât unii oponenți ai guvernării, oameni care se întâmplă să-și trădeze propriile frustrări cu atacurile lor. Pe de altă parte, reproșurile opoziției proeuropene nu sunt lipsite de temei: există sectoare în care reforma trenează, e la mâna unor administratori care o sabotează. De pildă, ajung în fruntea unor agenții de stat personaje docile fostului regim Plahotniuc-Dodon, iar guvernarea se arată în mod inexplicabil afonă, nepăsătoare la aceste atenționări.
Apoi, ambivalența blocajului din justiție. Când un judecător își dă demisia numai pentru a nu trebui să-și justifice averea disproporționată în raport cu salariul încasat de la stat, avem o formă rară de cinism și sfidare. E o recunoaștere indirectă a unei culpe morale. Dar și guvernarea manifestă incoerență și amatorism, revine adesea asupra unor „măsuri” insuficient gândite. Exemplul cel mai recent este decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a-i lăsa să plece pe judecătorii demisionari din CSJ, după ce mai devreme le-a interzis să-și părăsească posturile.
Uneori, încasezi de unde te aștepți mai puțin. Ieri, 11 aprilie, Curtea Constituțională a permis, la solicitarea unor deputați socialiști, utilizarea publică a panglicii galben-oranj și a literelor „Z” și „V”, dacă aceste simboluri nu propagă agresiunea rusă în Ucraina. Motivația întortocheată a magistraților, care invocă libertatea de exprimare, nu poate anula senzația de inconsecvență și de spargere a solidarității în raport cu țările care mențin tabuul asupra acestor simboluri militariste rusești.
Argumentul că „panglica de Colorado”, cum i se spune în popor, poate fi un reper inofensiv, evocator al unor evenimente din cel de-Al Doilea Război Mondial, nu rezistă, întrucât panglica bicoloră promovează un fals istoric și nu face decât să legitimeze, printr-un „arc peste timp” (lupta împotriva hitlerismului), actuala agresiune a lui Putin.
La fel e și cu utilizarea literelor „Z” și „V”, ca mărci și însemne: ele au fost compromise într-un context concret, nu abstract, și moldovenii trăiesc într-un context concret, cel al războiului. „Spălate”, inocentate prin decizia Înaltei Curți de la Chișinău, aceste simboluri îi vor ajuta pe socialiști să-și mobilizeze susținătorii.
Kremlinul obișnuiește să evoce „libertatea de exprimare” pentru a o distruge acolo unde își trimite tancurile. Însă nu e doar vina lui Putin că-și pregătește atât de iscusit terenul. O Mare Adunare Națională proeuropeană, oricât de numeroasă, nu poate „cârpi” găurile din memorie și lipsa de discernământ a celor care, ghidați de bune intenții, cad în plasa retoricii ipocrite a promotorilor războiului.
*Punctele de vedere exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Europei Libere Moldova.