Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelara germană Angela Merkel se întâlnesc în această seară cu premierul britanic Theresa May, în marginea summitului european de la Bruxelles, pentru a discuta cazul Skripal, fostul agent dublu rus otrăvit cu un agent neurotoxtic, în sudul Algliei.
Londra și aliații săi văd Rusia în spatele acestei tentative de omor, iar potrivit președinției franceze, cei trei lideri vor discuta și o posibilă declarație de solidaritate a UE cu Marea Britanie, în confruntarea acesteia cu Rusia. Joi, la sosirea la Bruxelles, Theresa May a declarat că le va spune celorlalţi lideri ai Uniunii Europene că Rusia constituie un pericol pentru întregul bloc comunitar, nu doar pentru Marea Britanie. „Este clar că ameninţarea rusă nu respectă frontiere şi că, într-adevăr, incidentul din Salisbury indică un tipar al agresiunii ruse”, a spus premierul britanic. Skripal și fiica sa au fost otrăviți la Salisbury pe 4 martie, iar de atunci sunt spitalizați, în stare gravă.
Pentru moment, nu este sigur că toate țările UE vor sprijini o declarație de solidaritate cu Mara Britanie, iar o astfel de declarație nu poate fi adoptată decât cu unanimitate de voturi.
Pe de altă parte, la Londra, ambasadorul Rusiei, Alexandr Iakovenko, a ținut o conferință de presă în care l-a atacat pe ministrul de externe britanic Boris Johnson pentru acuzațiile că Rusia ar sta în spatele otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal. Ambasadorul a criticat-o dur și pe premierul Theresa May pentru acuzațiile proferate la adresa Moscovei și decizia de a expulza 23 de diplomați ruși și de a îngheța orice relații la nivel înalt.
Ambasadorul susține că Marea Britanie este cea care trebui să demonstreze posibila implicare a Rusiei și să înainteze și Moscovei rezultatele anchetei făcută de experții internaționali, sosiți luni în Marea Britanie.