Linkuri accesibilitate

Marea Britanie, prima țară occidentală care începe vaccinarea în masă anti-Covid


Margaret Keenan, de 90 de ani, prima britanică vaccinată contra Covid-19, Conventry, Marea Britanie, 8 decembrie 2020.

Marea Britanie este prima țară occidentală care a început vaccinarea în masă contra Covid-19 cu vaccinul dezvoltat de firmele Pfizer/BioNTech, primul vaccin din lume autorizat după completarea tuturor fazelor clinice de testare.

Britanicii au autorizat vaccinul care în scurt timp ar trebui să fie certificat și pe piețele din Statele Unite și Uniunea Europeană.

Rusia anunțase de sâmbătă că a început vaccinarea în masă cu vaccinul său Sputnik V, omologat încă din august în Rusia după ce fusese testat însă pe mai puțin de 100 de persoane. Se știe încă puțin despre vaccinul rusesc, care se află încă în faza a treia a testelor clinice.

Pentru început, Marea Britanie a primit 800 de mii de doze care vor fi adiministrate la 50 de spitale, până când guvernul organizează o metodă de a distribui vaccinul (care trebui stocat la temperaturi foarte scăzute) și la casele de bătrâni și cabinetele medicale.

Primii vaccinați vor fi medicii și surorile, unele persoane de peste 80 de ani și personalul din casele de bătrâni.

Campania de vaccinare devine și primul test al perioadei post-Brexit, pentru că în așteptarea unui acord, transportul rutier de mărfuri de pe continent în Marea Britanie este mult întârziat la granițe iar vaccinul trebuie adus din Belgia. Guvernul a promis că la nevoie va apela la aviația militară să facă transportul.

Previous Next

XS
SM
MD
LG