Marele Joc („The Great Game”) a fost numită acea lungă înfruntare geostrategică, în Asia, prin care Imperiul Britanic și cel țarist au căutat, de-a lungul sec. XIX, să-și balanseze reciproc influența în Asia Centrală, Caucaz și India. „Marele Joc” s-a încheiat ca un meci nul, odată cu războaiele mondiale și decolonizarea.
Mai recent, un nou „Mare Joc” are loc în culisele diplomației europene și transatlantice în jurul gazului rusesc.Una din preocupările strategice majore ale administraților SUA succesive, de la Kennedy încoace, a fost aceea de a împiedica Rusia (URSS până în 1991) să preia controlul asupra pieței energetice din Europa, prin construirea unei conducte de mare debit care să aprovizioneze țările Europei occidentale, sporindu-le astfel dependența de Moscova.
Eforturile, de la Kennedy încoace și trecând prin Reagan și Bush, au fost preluate de Donald Trump, care va profita de vizita sa în Europa luna aceasta pentru a bloca în continuare proiectul unui asemenea tip de pipeline.
Chiar și așa, o bună parte a Europei depinde energetic de Kremlin. Cât de mare e dependența Europei de energia din Rusia s-a văzut în două rânduri, când Moscova si-a întrerupt livrările de gaz către Ucraina, țară de tranzit, perturbând in același timp si aprovizionarea câtorva tari din Uniunea Europeană, care au fost nevoite sa recurgă la rezervele lor strategice.
Proiectul actual aflat în vizorul SUA, de mai mulți ani, este conducta Nord Stream 2, destinată a duce gazul, pe o lungime de 1.200 km, pe sub marea Baltică, de la Sankt-Petersburg până în portul german Lubmin. Odată finalizată, conducta ar dubla importurile de gaz rusesc ale Germaniei, dar ar ocoli cu totul țările pe care Rusia le vede ca inamice: Polonia și Ucraina, care acum sunt țări de tranzit pentru gazul rusesc.
Pe 12 iunie, Trump i-a spus președintelui polonez, în vizită la Washington, că Nord Stream 2 „ar face din Germania un ostatec al Rusiei, dacă situația se înrăutățește”.
În anii 1960 și 1980, proiecte asemănătoare ale URSS fuseseră blocate datorită influenței SUA în Europa occidentală. Kennedy a reușit astfel să blocheze proiectul Drujba, care ar fi adus în Europa gaz din Tatarstan. Reagan a blocat proiectul similar de pipeline sovietic Bratstvo (Frăția).
De atunci, peisajul geopolitic s-a modificat. Trump însuși a contribuit la asta, desconsiderându-și fățiș aliații europeni din țările pe care George Bush le numea, sarcastic, „vechea Europă”. Mai recent, Trump a pus la îndoială utilitatea NATO, a sprijinit pe față Brexit, ba chiar a decis să mute majoritatea trupelor americane din Germania în Polonia.
In privința Germaniei, Trump caută să convingă guvernul Merkel să cumpere, în loc de gaz rusesc, gaz lichefiat (LNG) din SUA. Tentativa de oprire a proiectului Nord Stream vine însă târziu, acum când peste 70% din lucrări au fost deja încheiate. Congresul SUA a intrat într-o cursă contra cronometru. Pe 31 iulie, Comisia pentru Afaceri Externe din Congres a decis să propună o lege care să impună sancțiuni firmelor ce participă la proiecte de export de energie rusească precum Nord Stream 2.
Dependența Europei de gazul rusesc
Uniunea Europeană căutase, în anii 1990, să lanseze o serie de proiecte proprii de aducere a gazului din zona mării Caspice spre Europa, contând în primul rând pe avântul economic și pe independența Azerbaidjanului. Proiectele, pornind de la eșuatele Traceca și Inogate, s-au concretizat foarte lent. Abia anul viitor o conductă va aduce în Italia, peste Balcani și Adriatica, gaz din Azerbaidjan. Proiectele Turkmenistanului de a vinde gaz spre Europa sunt deocamdată blocate de Rusia.
În momentul de fata, 60% din gazul folosit in tarile UE provine din importuri. Circa 37% din totalul gazului
Se consideră că în 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, față de 60% astazi...
european provine din Rusia, un sfert din Norvegia, iar restul din alte surse, precum Algeria. Situatia insa se va inrautati, si se considera ca in 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, fata de 60% astazi. Pe deasupra, acest tablou diversificat e realizat la scara intregii Uniuni Europene. Cand situatia este insa analizata la nivel national, se observa ca anumite tari depind in totalitate de importuri, unele precum Slovacia si Bulgaria avand chiar un singur furnizor de gaz: Rusia.
Comisia Europeana a propus in consecinta o serie de lucrari de infrastructura care ar trebui sa duca la diversificarea surselor de energie. Pentru Europa de sud fusese prevăzut un Coridor al Gazului, proiectul Nabucco, prin care ar fi circulat gazul din Azerbaijan, Turkmenistan, Irak si din Orientul Apropiat, proiect la rândul lui eșuat. Uniunea Europeană căuta astfel sa se pozitioneze in regiunea Asiei Centrale si a Orientului Apropiat, anticipând momentul in care guvernele din aceasta zona vor deveni „respectabile”.
Ideea este, desigur, aceea de a avea un avans fata de Statele Unite, care in acest moment considera Iranul ca pe un stat terorist cu care nu pot fi intretinute relatii comerciale. Pentru moment, Uniunea Europeana nu poate insa conta pe gazul din Iran, care e supus sanctiunilor americane, si nici pe gazul din Turkmenistan, supus monopolului rus. Strategia Uniunii Europene cauta totusi sa ia in considerare si tari de tranzit care in momentul de fata sunt supuse unui embargo politic, dar care au o importanta politica si strategica deosebita, cum e Bielorusia.
Descoperirea unor mari rezerve în largul Ciprului (la care râvnește și Turcia) i-a făcut pe Europeni să spere că vor ajunge la o mai mare autonomie energetică. Deocamdată, însă, deasupra întregului „Mare Joc” și a rolului central pe care îl joacă Germania continuă să plutească faptul că fostul cancelar german Gerhard Schröder a acceptat, la sfârșitul mandatului, un foarte bănos post în administrația gigantului gazier al Kremlinului Gazprom, iar mai recent în ierarhia Rosneft... făcând astfel să plutească îndoiala asupra întregii politici vizavi de Rusia a Germaniei în timpul lui Schröder. În mandatul său de cancelar german, Schröder a fost un mare sprijinitor al proiectului rusesc Nord Stream, ceea ce pare a face parte din trucurile „Marelui Joc”.
