Linkuri accesibilitate

Maria Şleahtiţchi: „Muzeul astăzi trebuie să fie un centru cu deschidere spre lume”


Maria Şleahtiţchi

Cultura - un domeniu care de mulți ani rămâne subfinanțat şi pare să nu se regăsească în lista priorităților guvernamentale. Situaţia Filarmonicii Naţionale, reconstrucţia căreia aşa şi nu a început la aproape un an de la incendiu, este doar un exemplu, care ilustrează în detaliu atitudinea faţă de cultură, însă nu e singurul exemplu. Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, găzduit până nu demult în sediul Uniunii Scriitorilor şi ale cărui fonduri unice sunt depozitate la subsol, în condiții improprii, a reușit recent, după multiple insistențe, să obțină un nou sediu, însă şi el e problematic, deocamdată. Detalii, în interviul cu directoarea acestui Muzeu, Maria Şleahtiţchi.

Interviu cu Maria Șleahtițchi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:39 0:00
Link direct

Europa Liberă: Dna Șleahtițchi, înainte vreme în biserică se băga depozit de cereale, acum Dvs. faceți mișcare inversă – veniți cu Muzeul Literaturii în cantina Consiliului de Miniștri al RSSM. Nusimțiți jenată cumva de această dezlocuire?

Maria Șleahtițchi: „Poate că ar fi trebuit să mă simt jenată, dacă m-aș fi raportat la un segment de timp în care aici a fost cantina Consiliului de Miniștri sau, cum ați spus, a guvernului, dar eu mă raportez la alt timp. Aici, în perioada interbelică, a fost sediul Fundațiilor Culturale Române și aici a fost sediul Institutului de Sociologie. Și eu mă raportez la acel timp, și chiar dacă aici a existat cândva cantina guvernului, noi vom asimila acest spațiu și din hrană pentru burtă vom oferi hrană pentru suflet.”

Vom oferi hrană pentru suflet...

Europa Liberă: Adică reveniți la normalitatea interbelică?

Maria Șleahtițchi: „Revenim la normalitatea interbelică și instituim normalitatea, de fapt.”

Europa Liberă: Să vă întreb pornind de la acest arc voltaic – se pare că, pentru ca să reveniți la normalitate, e nevoie, în primul rând, de susținerea aceluiași guvern? Cultura este la pământ astăzi, fără de finanțe, COVID-ul a mai aprofundat situația și unii au senzația că, în general, e cam amputată deja partea asta a organismului sau mai e o speranță?

Maria Șleahtițchi: „Întotdeauna este o speranță, căci dacă nu ar exista o nădejde, nimic nu ar mai avea rost. Este adevărat, la felul cum arată aceste clădiri, care au devenit sediul Muzeului Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, trebuie o mare-mare investiție. Noi vom încerca să folosim ce se poate folosi și să arătăm publicului, pas cu pas, ceea ce putem face noi – valorile pe care le avem noi într-un depozit la subsol, valori pe care nu le vede nimeni. Dar eu am toată încrederea că nu acum, dar peste 3 luni de zile sau peste jumătate de an noi vom obține fondurile necesare de la Guvernul Republicii Moldova și din altă parte.”

Europa Liberă: Acum vorbim cu prilejul lansării unui album, am îndrăznit să-i spun o comoară și cred că până la urmă acesta e petrolul nostru, zăcământ pe care sigur că îl vor valorifica, poate, și generațiile ulterioare. Vă întreb dacă acum, în vremurile de azi, se depune carbonul care se va transforma în diamant în viitor? Timpul acesta nu-i irosit, că Dvs. excavați în ceea ce a rămas de la Grecu, de la Vieru, de la marii scriitori, dar în ziua de azi puneți în raft ceea ce va fi valoros?

Maria Șleahtițchi: „Cu părere de rău, nu prea, întrucât tot ceea ce avem noi acum și punem în valoare e adunat în perioada blamată sovietică, când pentru achiziții de fonduri și colecții se dădeau bani serioși. Tot ce avem noi acum, ce am expus noi acum sunt opt portrete realizate între 1968-1975. Toate acestea au fost cumpărate, firește, pe bani. Pictorii au primit bani pentru asta. Acum, trebuie să spun, nu avem nici un leu pentru achiziții de acest gen. Nu avem, dar eu cred că vor fi posibilități de achiziționat opere de artă care reflectă literatura, să zicem, întrucât Ministerul Educației, Culturii și Cercetării face achiziții de opere de artă și eu cred că va veni un moment când din acele achiziții vor intra și în colecțiile noastre, pentru că se referă la scriitori, la literatură și ele trebuie să intre în colecțiile noastre.”

Europa Liberă: Conceptul muzeistic, în general, însemnează să luați niște mostre, cele mai reprezentative, din viața și activitatea scriitorilor sau vreți să fiți omnivori, în condițiile în care, probabil, fiecare scriitor va fi omagiat în propria casă-muzeu, cum e Cernoleuca lui Vieru. Dvs. ce aveți de gând să faceți, să găzduiți aici, sub diriguirea Dvs.?

Maria Șleahtițchi: „Aici găzduim opere de valoare, manuscrise ale scriitorilor români, preponderent născuți în această zonă, dar și alte obiecte, opere de artă care au venit în atingere cu acești scriitori. Acesta este scopul nostru, însă nu intrăm în competiție cu casele-muzeu, normal că nu intrăm. Noi suntem muzeu național, avem în subordinea noastră trei case-muzeu care fac parte din structura noastră. Este vorba de Casa-muzeu Stamati de la Ocnița, Casa-muzeu Donici de la Donici și Casa-muzeu Grigore Vieru de la Pererâta. Deci, noi suntem un corp comun cu vase care comunică între ele. Eu nu știu cum vor vrea scriitorii să procedeze sau urmașii scriitorilor – să lase manuscrisele într-o casă-muzeu care poate va fi valorificată științific cândva sau nu, sau să le aducă într-un muzeu național unde există potențial - mic, deocamdată, - de valorificare, sistematizare și punere în circuit pe diferite forme. Eu cred că un muzeu național al literaturii române, un muzeu național al artelor, un muzeu național de istorie – acestea sunt instituții ale statului care au un rol important în formarea viitorului, în păstrarea memoriei, în activitatea prezentului.”

Sunt instituții ale statului care au un rol important în formarea viitorului, în păstrarea memoriei, în activitatea prezentului...

Europa Liberă: Dar, întâi de toate, cercetare și nu expunere pur și simplu pentru gură-cască?

Maria Șleahtițchi: „Nu, absolut. Muzeul noi îl vedem în felul următor – muzeul are diferite fețe, fațete, firește - conservare, firește - păstrare în condiții bune, valorificare științifică, dar și prezentare publicului, dar și muzeu educațional, dar și comunicare cu alte arte, dar și burse de creație, dar și festivaluri, dar și multe, multe alte lucruri, dar și bibliotecă, pentru că avem și bibliotecă. Deci, muzeul astăzi trebuie să fie un centru cu deschidere spre lume. Lumea-i diferită, unii cercetează, unii vin să viziteze, alții vin să creeze, alții vin să participe la un concurs. Este o instituție foarte complexă.”

Europa Liberă: Aveți o sarcină dificilă, să rezistați ispitei de a face ierarhii, că în lumea artelor întotdeauna există tentația asta să se pună într-o ierarhie – care-i mai valoros, care-i mai la coadă, care a apucat să moară primul, devine primul pe Aleea Clasicilor. Cum o să rezolvați problema aceasta?

Maria Șleahtițchi: „Cred că în opera fiecărui scriitor sunt momente valorice și mai puțin valorice. Nimeni, dar absolut nimeni, nici genialul Eminescu nu este genial de la primul text până la ultimul. Sigur că vom achiziționa și vom primi în fondurile muzeului, pe cât suntem în stare, lucrări valoroase, pentru că noi atunci când intră niște manuscrise, bunăoară, sau acum o să le analizăm, noi avem un grup de muzeografi care analizează și nu primim tot. Firește că nu primim tot, primim ceea ce considerăm noi că prezintă interes și va prezenta interes. Nu mi-au plăcut ierarhiile și nu-mi plac ierarhiile, și mă tem că uneori ceea ce pare lipsit de valoare astăzi sau a fost lipsit de valoare ieri s-ar putea să fie foarte valoros. Deci, suntem foarte, foarte atenți pe acest segment.”

Europa Liberă: De ce ar interesa-o pe nepoata mea Emilia sau Alexandra să vadă numaidecât manuscrisul lui Busuioc la romanul Hronicul găinarilor, de exemplu? În 20 de ani de acum încolo oare o să fie generații la fel de curioase ca și Dvs.?

Maria Șleahtițchi: „Fără îndoială. Sunt absolut sigură, pentru că anumite dimensiuni ale ființei umane rămân intacte, chiar dacă contextul, timpurile se schimbă, modele se schimbă. Eu cred că o anumită stare a ființei, curiozitatea, dorința de a vedea ce au făcut cei de până la tine, pentru că într-un moment te întrebi: „Stai oleacă, facem noi asta, dar ce au făcut cei de până la noi? Dar în ce stare a scris Aureliu Busuioc textul? Dar cât de mult a șters? Dar cum scria literele, era nervos, nu era nervos? Dar poate că a lăsat ceva nepublicat?”... Eu cred că un om normal care are atracție spre cultură, spre literatură și are curiozitate de a cunoaște trebuie să se intereseze de așa ceva. Sunt absolut sigură că din ăștia vor fi.”

Cred că un om normal care are atracție spre cultură, spre literatură și are curiozitate de a cunoaște trebuie să se intereseze de așa ceva...

Europa Liberă: Cred că mărturiile la fel sunt importante.

Maria Șleahtițchi: „Fără îndoială.”

Europa Liberă: Oamenii care au avut norocul să stea de vorbă cu acești titani au ce spune.

Maria Șleahtițchi: „Absolut, absolut... Dar acum colega mea studiază corespondența generației ‘60. Dumnezeule, ce este acolo! O comoară! – vă spun. Noi avem de studiat arhiva lui Gheorghe Cincilei de care nu ne-am atins încă, noi avem atât de mult de studiat, avem atâtea manuscrise. Avem manuscrise ale lui Nicolae Costenco, pe care le scria românește în detenție, care nu sunt publicate toate; avem o mapă a lui Nicolae Esinencu cu poezii licențioase, care face parte din istoria literaturii cu texte splendide, pur și simplu. Deci, suntem asaltați acum. Noi ne bucurăm foarte mult că lumea vrea să vină la noi. A venit cineva care a spus: „Vă dăruiesc un pian. Aveți nevoie de un pian? Vă dăruiesc un pian. Aveți nevoie, vă dăruiesc asta...” Eu sper că lumea va înțelege că Republica Moldova, oamenii aceștia de aici, din zona aceasta, au nevoie de acest muzeu, pentru că acesta-i memoria celor care au scris până la ei. Noi avem cărți din 1573, noi avem Dionisie Areopagitul, în latină, din 1573. Ce să vă mai spun?...”

Europa Liberă: Cum de au rezistat?

Maria Șleahtițchi: „Iată au rezistat. Sunt chestii foarte, foarte, foarte interesante. Deci, e o istorie. Sper să putem scrie această istorie. L-am reangajat pe fostul director, Valeriu Nazar, pentru un sfert de normă, ca să-l rugăm să scrie tot ce ține minte despre muzeu, ca să avem istoria muzeului din prima sursă. Este cel care a lucrat cel mai mult la muzeu.”

Europa Liberă: De ce ați acceptat această ocnă? Maria Șleahtițchi o să mai aibă timp pentru propriile texte?

Maria Șleahtițchi: „Eu nu am timp acum pentru propriile texte, dar este foarte curios că, din când în când, scriu poeme. Este uimitor și pentru mine.”

Europa Liberă: Poate asta-i explicația?

Mai cred că se poate face ceva pentru cultura de aici, pentru literatura de aici, pentru noi înșine...

Maria Șleahtițchi: „Nu știu... Nu, nu, mai rar scriu, dar este adevărat, este foarte greu.”

Europa Liberă: Spațiul ăsta v-a inspirat...

Maria Șleahtițchi: „Nu neapărat spațiul ăsta. Starea de poezie aproape că nu știi de unde vine. Vine și gata. Nu neapărat, dar știți de ce am acceptat? Mi-a sugerat un prieten și mi-a spus: „Ia vezi, Maria, poate se poate face ceva...” Și sunt al doilea an la acest muzeu, și mai cred că se poate face ceva. În momentul când eu o să cred că nu mai am ce face, o să mă retrag, firește, dar mai cred că se poate face pentru cultura de aici, pentru literatura de aici, pentru noi înșine. E adevărat, eu puteam să fac și altceva, dar se prea poate că vine un moment când ești cerut să faci tu ceva. Și eu am spus să fac, cât pot, dar fac împreună cu colegii mei. De unul singur niciodată nu faci nimic.”

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG