Născută la 3 august 1976, în satul Cimișeni, raionul Criuleni. A absolvit facultatea de Istorie și Etnopedagogie a UPS „Ion Creangă” din Chișinău. Autoare a trei monografii, două culegeri de documente, trei lucrări metodice și mai multe articole științifice. Autorul primului Muzeu Virtual al Foametei din Basarabia muzeulfoametei.ro. Regizorul filmului documentar „Omorâți prin înfometare sau timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu...” Conferențiar universitar, doctor în istorie.
Luni
În ultimii doi ani am stat în afara R. Moldova și nu că mi-am dorit acest lucru, așa a fost să fie.
Revenită la Chișinău pentru o perioadă am avut parte de mai multe „șocuri culturale” pentru mine, dar și o realitate sau/și normalitate pentru alții.
După ce am savurat cafeaua de dimineață, chiar dacă e perioada concediului, am mers la Arhiva Națională a Republicii Moldova, aveam treburi acolo. M-am pregătit psihologic pentru aceasta, dacă nu știți atitudinea față de cercetători e tocmai așa cum nu trebuie să fie, dar nici nu prea sunt mulți colegi care fac cercetări la această arhivă și nu pentru că e perioada concediilor, dar pentru că nu le rezistă nervii.
În genere, în R.Moldova știința istorică, istoria națională, a fost redusă la zero. O spun cu mult regret...
În genere, în R.Moldova știința istorică, istoria națională, a fost redusă la zero. O spun cu mult regret... An de an tot mai puțini studenți pășesc pragul acestor facultăți; sub diferite pretexte, din instituțiile preuniversitare a fost exclusă istoria națională. Mai mult, în ultimii ani, de-facto, Institutul de Istorie nu mai există, majoritatea colaboratorilor au câte o jumătate de normă. Cei care activează au șanse minime de creștere profesională. Deși, „granzii” institutelor de cercetare de la științele socio-umane au inclus în CV o vastă activitate de formare a cadrelor, cadrele tinere nu sunt promovate...
Guvernul Chicu, sub diferite pretexte, a stopat finanțarea programelor de stat la istorie contemporană, și, aici s-a tras cortina...
Dacă analizăm producția istoriografică, apoi în ultimii ani au apărut lucrări doar grație eforturilor individuale ale cercetătorilor și nu lucrări fundamentale colective, aceasta spune multe. Mai bine de un deceniu Asociația Istoricilor există doar pe hârtie. Trist, trist, trist, aceeași situație e și în cazul altor științe socio-umane. Pentru mine este cert, în cei 30 de ani de existență a R. Moldova, toate guvernele au promovat o politică de stat de distrugere a istoriei naționale și prin intermediul „granzilor” au reușit.
Toată ziua m-au măcinat aceste gânduri...
Marți
După cafeaua de dimineață pe care am savurat-o în voie, respirând cu nesaț aerul de acasă, am mers la mormântul unchiul meu – Nicolae, din satul Onițcani, raionul Criuleni. Eu m-am născut la Cimișeni, cea mai mare parte a vieții am locuit la Chișinău, dar dacă mă întreabă cineva unde mă percep acasă, apoi răspund fără a mă gândi – la Onițcani. Explicația e cât se poate de simplă – pentru că la Onițcani, la bunici mi-am petrecut cei „7 ani de acasă”.
Și, ca de fiecare dată, am remarcat cu tristețe că cimitirele sătești se extind, trist, atât de trist...
Vizita la una din rude m-a adus în copilărie, atunci când bunica mea cocea vestitele plăcinte „poale-n brâu” așa încât nu te mai săturai să le mănânci.
Miercuri
Prima jumătate a zilei mi-am petrecut-o la Biblioteca Națională, am trăit și retrăit un confort psihologic deosebit. M-am întâlnit cu oameni dragi, care, și ei au venit la sala de lectură, și, pe care nu i-am văzut de demult. Am discutat puțin, dar consistent, cu trecerea timpului fiecare începe a prețui timpul, și așa e bine.
Foametea din 1946-1947 din Basarabia a fost un genocid…
Atât la Biblioteca Națională, cât și la Biblioteca Municipală „B.P.Hașdeu” am donat câte două exemplare ale celei mai noi lucrări ale mele „Un genocid nerecunoscut. Foametea organizată de URSS în Basarabia. 1946-1947”, care a apărut în anul acesta la București. Despre această lucrare, una dintre colegele mele mi-a spus că sunt prima care a avut curajul să recunoască că foametea din 1946-1947 din Basarabia a fost un genocid. Așa și este.
În a doua jumătate a zilei am avut o discuție constructivă cu o fostă colegă de la Institutul Patrimoniului Cultural, actualmente cadru didactic la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Prețuiesc discuțiile constructive cu oameni inteligenți.
Joi
După cafeaua băută în pripă, am mers la părinții mei, și, iarăși, la mormântul părinților mei Lidia și Simion Țăranu care își dorm somnul de veci liniștiți și cuminți în cimitirul din Cimișeni. Părinții au plecat mult prea devreme și deseori mă întreb: de ce? Evident, că nu am un răspuns logic.
Doamne, ce blestem a mai fost comunismul???
Dar, chiar și așa atunci când mă gândesc la părinți, nu mă pot împăca cu ideea că au făcut parte din generația care nu au avut șansa să trăiască într-o țară liberă. Doamne, ce blestem a mai fost comunismul???
A doua jumătate a zilei o dedic mersului prin librării, e o plăcere pentru mine, sunt curioasă ce cărți au apărut și dornică să achiziționez tot ce consider că merită. Volumele semnate de Vasile Bumacov „Un bilanț de miliarde”, dar și „Ora 25” de Virgil Gheorghiu sunt cele mai importante achiziții din această vară.
Vineri
Îmi savurez cafeaua în voie, și ies nerăbdătoare din casă pentru că pașii mă îndreaptă spre o editură din Chișinău unde zi de zi se muncește ca în scurt timp să vadă lumina tiparului o monografie la care am lucrat mai mult de 15 ani: „Represiunea și rezistența din RSSM în perioada primei ocupații sovietice, 1940-1941”. Doamnele de la editură sunt foarte drăguțe ceea ce îmi crează o bună dispoziție.
După amiază merg pe străzile Chișinăului, încet, atent și în sinea mea îmi iau „La revedere” pentru o perioadă de la oraș. Asta-i viața...