Plângerea lui Marin Pavlescu este examinată la Judecătoria Chișinău, cu sediul Centru. După ședința de judecată din 15 martie, el a declarat Europei Libere că s-a adresat în instanță pentru că nimeni nu a fost încă tras la răspundere pentru încălcarea drepturilor sale.
A fost o metodă de a mă apăra, nu de a dezerta.
În noiembrie 2021, Pavlescu a declarat deschis că este gay și a anunțat că nu se mai întoarce din permisie pentru că este hărțuit de colegii din unitate. „Nu am avut tentative de a mă eschiva de la serviciul militar. A fost o metodă de a mă apăra, nu de a dezerta. Să luăm în considerație că eu deja am ieșit în concediu de două ori și am revenit în același mediu, cu violență fizică, discriminare, înjurări în fiecare zi”, a povestit Marin Pavlescu.
Avocata lui, Doina-Ioana Străisteanu, a declarat Europei Libere că el cere despăgubiri de 500.000 de lei de la Ministerul Apărării și un milion de lei - de la Brigada nr. 2 de infanterie motorizată „Ștefan cel Mare” din Chișinău, unde acesta și-a făcut serviciul militar până la decizia de a nu reveni în armată.
Ea a explicat că Marin Pavlescu a fost hărțuit timp de nouă luni, timp în care conducerea unității nu a luat nicio măsură. „Atmosfera ostilă pentru exercitarea serviciului militar a fost creată cu încurajarea comandanților și militarilor pe contract, care manifestau un comportament disprețuitor și discriminatoriu față de clientul meu”, a spus avocata.
În noiembrie 2022, Ministerul Apărării a depus o plângere la procuratură împotriva lui Marin Pavlescu, cerând ca acesta să fie urmărit penal nu doar pentru dezertare, ci și pentru că a întreținut relații sexuale cu partenerul său.
Ulterior, la o ședință a Consiliului pentru Egalitate, unde se analiza plângerea lui Pavlescu împotriva Ministerului Apărării pentru discriminare, un reprezentant al ministerului i-a cerut fostului soldat să prezinte un certificat care ar confirma că este homosexual.
Avocata lui Marin Pavlescu susține că Ministerul Apărării nu a făcut o anchetă internă cu privire la toate cele întâmplate clientului său.
„Și-au bătut joc prin a înscena o procedură administrativă în loc de anchetă de serviciu, care a ajuns la concluzia că clientul meu este de vină că nu a probat că este gay și că este responsabil de violența care a fost aplicată în privința lui”, a subliniat Doina-Ioana Străisteanu.
Ea a amintit că avocatul poporului a făcut propria anchetă și a confirmat că Marin Pavlescu a fost supus hărțuirii în armată. Raportul avocatului poporului mai arăta că militarii moldoveni își fac serviciul în condiții dificile.
Ședința din 15 martie a fost amânată la solicitarea reprezentantului Ministerului Apărării. Solicitat de Europa Liberă, serviciul de presă al instituției a refuzat să comenteze plângerea fostului soldat, până când instanța va pronunța o decizie în acest caz.
În februarie 2022, ministerul a condamnat comportamentul reprezentantului său din ședința Consiliului pentru Egalitate, declarând că acesta și-a exprimat propria opinie, care nu este împărtășită de conducerea instituției.