La aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Henri Matisse, poate apare ca o surpriză faptul că expoziția cea mai mare a anului în Germania se desfășoară în această toamnă la Mannheim, la Kunsthalle, muzeul de artă al orașului. În teorie se spune că marile retrospective au loc, de regulă, la muzeele care dețin deja piese de valoare ale unui mare artist, ce pot fi împrumutate altor instituții partenere.
La Muzeul din Mannheim, deschis în anul 1909, nu există decît trei sau patru lucrări, și nu din cele mai cunoscute ale celebrului pictor francez. Cunoscut în Germania de prin 1905, Matisse nu a figurat în expoziția din 1907, la aniversarea de 300 de ani a fundării orașului Mannheim, iar unul din marii colecționari ai locului, Sally Falk, a achiziționat lucrări de-ale lui, o sculptură și două gravuri, doar la câțiva ani după deschiderea muzeului.
Dacă, totuși, Mannheim este astăzi centrul de cultură german în care pictorul este serbat, faptul nu este doar o întîmplare fericită. Istoria a făcut ca primul director al Muzeului, Fritz Wichert, să fie una din personalitățile progresite și francofile ale începutului de secol XX din Germania, care și-a organizat expoziția în muzeu în jurul importantei achiziții pe care a făcut-o direct din atelierul lui Manet, Execuția împăratului Maximilian al Mexicului. Un tablou de mari dimensiuni și cu o simbolistică politică, de neocolit în istoria artei.
Asemenea altori câțiva curatori și colecționari germani amatori de artă franceză, gestul lui Wichert a fost aspru criticat la timpul său, în cadrul unei mari polemici cu iz naționalist, care s-a materializat printr-o campanie de condamnare a achizițiilor din Franța și alte țări, într-un volum intitulat Degradarea artei germane de către avocații impresionismului și un manifest, „Un protest al artiștilor germani”, semnat de 140 de persoane.
Pe de altă parte, un grup de 47 de artiști adepți ai modernismului s-au ridicat, de cealaltă parte a baricadei, semnînd un manifest progresist, în 1911, cu titlul „Bătălia pentru artă”. Între aceștia din urmă se aflau nume devenite celebre în istoria picturii moderne și expresioniste germane ca Max Beckman, Lovis Corinth, Wassily Kandisnsky, Max Liebermann, August Macke, Franz Marc și Max Slevogt, cărora li s-au alăturat 28 de galerii și critici de artă.
Franz Wichert, directorul noului pe atunci muzeu din Mannheim, nu a fost printre semnatari, dar, vizionar, declara în apărarea deciziei achiziției sale: „Nici unul din cei ce vor vizita muzeele din sudul Germaniei nu îl va putea ocoli pe cel aflat în orașul în care se află expusă „Execuția” lui Manet. Ea singură și îi va asigura Mannheimului o poziție proeminentă printre orașele cu galerii...; și nu temporar, dar pentru totdeauna”.
Expoziția actuală poartă titlul „Inspirația Mattise” și este o tentativă reușită, pe de-o parte, de a ilustra în paralel cu operele lui Matisse (1869-1954), arta a numeroși pictori cunoscuți, influențați de-a lungul vieții de el și, pe de alta, rolul său incitator în creația artiștilor expresioniști din grupul Die Brücke („Podul), în primul rând Max Pechstein și Ernst Ludwig Kirchner. Cei doi au venit special de Dresda la Berlin, în 1908, să vadă retrospectiva operei lui Matisse prezentată de un celebru negustor și critic de artă, Paul Cassirer, în galeria sa.
Dacă în viziunea pictorului și pedagogului Max Beckmann, tablourile lui Matisse reprezentau „o insolență nerușinată, una după alta”, Pechstein și Kirchner par să fi rămas șocați de stilul lipsit de compromisuri, inovator, al lui Matisse. Cei doi îi trimiteau imediat o carte poștală la Dresda prietenului lor pictorul Erich Heckel cu o scurtă observație, fără comentarii: „Matisse, mai curînd sălbatic”.
Henri Matisse sărbătorit la aniversarea a 150 de ani de la naștere - Kunsthalle Mannheim
Matisse avea să cunoască Germania începînd din vara anului 1908, când a vizitat orașele Speyer, Heildelberg, Nüremberg și München, întîlnindu-se cu colecționari de artă și vizitând muzee, însoțit între alții de fondatorul Muzeului Folkwang din Hagen și de elevul său la Academia Matisse, pe care a creat-o la Paris între 1980-1910, Hans Purrmann.
Tablourile elevilor săi germani, Rudolf Levy, Oskar și Margarete Moll, Hans Purrmann și Mathilde Vollmoeler sînt printre revelațiile cele mai incitante între cele 135 de piese expuse (tablouri, sculpturi și grafică) în Expoziția „Ispirația Matisse” de la Mannheim. Li se adaugă alte pânze de o mare expresivitate și frumusețe ale artiștilor ce l-au urmat de Matisse în perioada lui fauvistă: André Derain, George Braque, Kees van Dongen, Henri Manguin, Arbert Marquet, Maurice de Vlaminck și, la fel de atașante picturi ale expresioniștilor din Germania, Kirchner și Pechstein, August Macke, Alexej von Jawlensky, Gabriele Münter etc.
În celebrele sale conversații din 1941 cu Pierre
Courthion, publicate din arhive doar cu câțiva ani în urmă, Matisse răspundea pozitiv la o întrebare despre facilitatea de a i se copia culorile: „Da, fiindcă folosesc numai culori pure. Albastrul meu iese dintr-un tub. Oricine îmi poate copia picturile. Tot ce trebuie să știi este doar ce fel de albastru: cobalt, ultramarin, mai mult sau mai puțin gros. Calitatea vine din cantitate și grosime. Pe o reproducere color proporția dintre culori este în joc. Materia nu se află acolo și pentru o lungă perioadă de timp am lucrat cu impresia că materia nu este importantă. Cantitatea de albastru, verde și roșu este cea care crează armonia expresivă în pictura mea.”
Expoziția de la Mannheim este, în mare măsură o demonstrație excelentă a spuselor sale și, în felul ei, o lecție în privința universalității artei picturale în diverse epoci.
