Festivalului de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox, ajuns la a 6-a ediție, este în plină desfășurare. Până pe 12 septembrie la Cahul și în perioada 17-19 septembrie la Ungheni, cinefilii sunt invitați să urmărească pelicule de talie mondială despre probleme cauzate de fragilitatea sistemelor sociale. Am discutat în ajun cu regizorul și directorul festivalului Maxim Cîrlan despre contribuția filmelor documentare la schimbarea lumii, la familiarizarea cu problemele globale care sunt mai aproape decât alteori se cred.
Maxim Cârlan: „A fost o deschidere foarte călduroasă, cu toate că temperaturile deja sunt mai joase decât în alți ani, ceea ce e puțin straniu pentru noi. Dar a fost o deschidere, într-adevăr, foarte călduroasă, foarte prietenoasă și multietnică. Am avut niște dansuri populare găgăuze, care ne-au încălzit, au fost mulți oameni și oficiali din Chișinău veniți, nou-inaugurata ambasadoare a Suediei și reprezentanta Ambasadei Germaniei și, desigur, primarul municipiului Cahul. A fost, într-adevăr, foarte frumos.”
Europa Liberă: V-ați propus să organizați un festival de schimbare socială. Cum explicați această misiune?
Maxim Cârlan: „Documentarul are putere să arate realități, realități mai frumoase și mai puțin frumoase, să spunem așa, sau mai dure. Și anume documentarul, având această putere, pentru noi apare ca un mijloc foarte bun să arătăm unele realități și să venim chiar și cu soluții. Fiindcă în filmul documentar în mod normal există un personaj principal care luptă pentru o schimbare. Pentru noi filmul documentar e un mijloc foarte eficient ca să arătăm niște chestii aici, la Cahul, și să atingem niște subiecte urgente din regiune.”
Europa Liberă: Cum ar fi?...
Maxim Cârlan: „Cum ar fi infrastructura, cum ar fi educația, cum ar fi respectarea drepturilor fundamentale, cum ar fi ecologia, cum ar fi economia, cum ar fi exploatarea, corupția, egalitatea de gen, grupurile vulnerabile...”
Europa Liberă: Cineva ar putea spune că găsirea soluțiilor la toate aceste probleme pe care le-ați enumerat ar însemna să puneți cam multe responsabilități pe umerii artei.
Maxim Cârlan: „Așa e, însă vedem rezultate și până acum credem că, cel puțin, ne reușește să contribuim, nu neapărat să soluționăm aceste probleme, dar să venim cu soluții.”
Nu neapărat să soluționăm aceste probleme, dar să venim cu soluții…
Europa Liberă: Ediția din acest an are ca tematică fragilitatea, motivată inclusiv de pandemia coronavirusului. Menționați că – aici citez din anunțul festivalului – „fără cultură suntem mai săraci și mai triști”. De ce? Și în ce mod veți explora această fragilitate în aceste zile ale festivalului?
Maxim Cârlan: „În primul rând, tematica este, într-adevăr, fragilitatea sistemelor sociale. Mereu temele cu care venim sunt inspirate din perioada sau anul pe care l-am parcurs. Și am observat cu toții cât de fragili suntem, cât de fragil este sistemul în care trăim, cum unele sisteme pot să cadă și cât de multă atenție trebuie să atragem la problemele care ne înconjoară și le tot lăsăm așa, într-o parte. Asta este important. Omul mereu are nevoie de povești, are nevoie de cultură, să consume cultură, fiindcă cultura ne determină și nu trebuie s-o lăsăm într-o parte.
Chiar și în condițiile pandemice, când, să spunem, necesitățile primordiale sau aparent primordiale bocănesc la ușă nu trebuie să uităm de cultură. Documentarul, filmele sunt story feelings, sunt niște povești, iar poveștile au putere, ele sunt folosite și în psihanaliză. Actul de a privi un film nu înseamnă doar distracție, nu doar divertisment, se ascund acolo și alte mecanisme pe care, cel puțin cineaștii le cunosc foarte bine.”
Am observat cu toții cât de fragili suntem, cât de fragil este sistemul în care trăim…
Europa Liberă: Revenind la restricțiile pandemice, cum a schimbat pandemia COVID-19 festivalurile de cinema și felul în care voi, bunăoară, ați pus la cale acest eveniment?
Maxim Cârlan: „Probabil că a schimbat, dar este încă prematur să venim cu niște concluzii...”
Europa Liberă: Fiindcă suntem încă în pandemie?
Maxim Cârlan: „Exact, fiindcă suntem încă în pandemie. Comparativ cu anul trecut, prezența la festival este mai mare, sunt mai mulți oameni. Anul trecut audiențele au scăzut. Persoane pe care le cunoșteam, oameni pe care îi știam că an de an veneau la festivaluri, anul trecut nu i-am văzut în sală, adică nu în sală, căci l-am petrecut în aer liber, dar nu i-am văzut la festival. Și când i-am întrebat pe unii de ce nu vin, mi-au spus că se protejează. Dar eram în aer liber și toți purtau mască. Nu-i interesa, spuneau că nu vor veni și nu puteai să-i zici nimic omului.
Anul acesta oamenii s-au deprins și vin chiar dacă este în sală, trebuie să vii cu mască…
Anul acesta se vede că deja s-au deprins oamenii cu situația la zi și vin chiar dacă este în sală, trebuie să vii cu mască și să respecți distanța. Cumva deja a devenit o obișnuință, la fel și în aer liber este degajată lumea.
Cred că încă nu am uitat ce înseamnă a privi un film, dar în general la nivel mondial se discută schimbările care au să intervină, că există o tendință spre online, că sălile cinematografice se vor închide, că mulți oameni în mască nu vor mai privi filme sau cine știe când asta o să se întâmple și până atunci deja obișnuințele se vor schimba. Asta se discută, deci nu-i ceva conspiraționist, este vorba de niște discuții serioase pe care le-am citit pe site sau am discutat cu oameni din industrie.”
Europa Liberă: Promiteți că MOLDOX va delecta publicul cu filme documentare premiate la nivel mondial. Pe care dintre acestea le recomandați în primul rând?
Maxim Cârlan: „Aș recomanda filmul de deschidere Honeyland, care a avut și două nominalizări la Oscar. De aici încolo avem filmul Lemn, un film românesc, investigații despre defrișările ilegale a pădurilor din România și despre niște organizații, niște firme, corporații-rechini care neregulamentar și-au făcut drum în România. Din fericire, există și un happy-end la acest film, fiindcă corporația respectivă a părăsit România. Pe 10 septembrie avem filmul Colectiv...”
Europa Liberă: Care a fost nominalizat la Oscar anul trecut...
Maxim Cârlan: „Exact, care a fost nominalizat la Oscar, în prezența lui Mihai Grecea, care este și o persoană care a supraviețuit acestei tragedii și ulterior a devenit parte din echipa filmului. Iar seara, la ora 21.00, ne vom bucura de prezența producătoarei filmului Pântecele bestiei, care vine din SUA și este și mentoră la unul din atelierele noastre. Pe 11 septembrie avem două sesiuni de întrebări și răspunsuri, care vor urma după rularea filmelor. La ora 15.00: Lupii la hotar, un film din Cehia, în care este scoasă în evidență problema lupilor din Cehia. Într-adevăr e un film foarte interesant care aduce în discuție problema hotarelor cu natura sălbatică, cu animalele sălbatice și cât de deprinși suntem noi să trăim lângă ele sau ce facem când ele se apropie deja de hotarele unde trăiesc oamenii.
Aș vrea să reamintesc că avem transport gratuit de la Chișinău spre Cahul și înapoi, în aceeași zi. Plecarea este de lângă fostul cinematograf Gaudeamus. Informații suplimentare puteți găsi pe site-ul nostru moldoxfestival.com sau pe pagina noastră de Facebook – Moldox Festival. Tot aici veți găsi formulare, număr de contact, ca să vă înregistrați la transport și să veniți la Cahul să priviți filmele.”
Europa Liberă: Pe lângă componenta cinematică ați anunțat și una de instruire și susținere a documentariștilor locali pentru a crea schimbări sociale. De ce credeți că cinematografia locală are nevoie anume de documentariști?
Maxim Cârlan: „Menirea documentarului e să prezinte realități crude, să spunem așa, așa cum sunt, să prezinte adevărul, orice ar însemna el sau oricare ar fi acesta. Documentarul se inspiră din viață și nu doar se inspiră, dar o și prezintă.
Menirea documentarului e să prezinte realități crude, așa cum sunt, să prezinte adevărul…
Documentarul are, în mod normal, un personaj, un protagonist care luptă pentru o schimbare. Este foarte inspirator să privești aceste filme. De aceea avem și o școală aici, un laborator în care instruim tineri din Republica Moldova, fie ei începători sau deja mai avansați să facă film documentar. Avem deja și rezultate, tot mai des apar nume sau filme moldovenești, titluri moldovenești atât în programul nostru, cât și în programul unor festivaluri internaționale.
De exemplu, Eva noastră, filmul de închidere a festivalului, produs de Ana Gurdiș, participantă a atelierului nostru acum doi ani, a avut premieră la TIFF Transilvania, care este un festival prestigios. Suntem foarte mândri de asta și acum îl vom prezenta și aici.”
Europa Liberă: De ce nu am lăsa documentariști cunoscuți, foarte buni să vină aici și să facă la noi și despre noi filme?
Maxim Cârlan: „Nu se exclude, nimeni nu spune „nu” acestor documentariști internaționali să vină, pentru asta există și coproducțiile. E important să existe un echilibru. Noi știm foarte bine problemele noastre. Filmul documentar e un discurs, este important de aici cineva să discute problemele respective, că le-am trăit, le știm din rădăcini, de la început și probabil că avem o perspectivă mai adâncă sau mai dedicată, să spunem așa, noi, cei de aici.”
Europa Liberă: Într-o discuție anterioară despre o ediție a Festivalului MOLDOX ați mărturisit că v-a fost complicat la un moment dat să găsiți pelicule documentare realizate de cineaști moldoveni. S-a schimbat ceva în ultimii ani?
Maxim Cârlan: „Da, da, da. După cum spuneam, avem anul acesta și la deschidere, și la închiderea festivalului, în ziua de deschidere am avut un scurtmetraj din Republica Moldova – Cioburi din culise.
Și vreau să menționez că e un scurtmetraj care aduce în prim-plan situația baletului din Moldova, de fapt, redă povestea unei balerine, celei mai în vârstă balerine, care lucrează la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Filmul are deja un format, să-i spunem așa, universal. E un tip de istorie sau un fel de a relata care nu e atât de televizat, ceea ce se consideră în documentarul creativ nu neapărat un atu. Deja apar documentariști autohtoni și credem că am contribuit și noi la aceasta.”
Europa Liberă: Festivalul MOLDOX are deja șase ani. Se organizează tradițional la Cahul, orașul Dvs. natal, dar de data aceasta îl veți aduce și la Ungheni. Cum ați ales această destinație?
Maxim Cârlan: „Da, la Ungheni avem preconizate Punți de MOLDOX. Din denumire puteți să înțelegeți și de ce. Pentru că, într-adevăr, e o punte. Am ales orașul Ungheni, fiindcă considerăm că e un oraș-soră, să-i spunem așa, cu Cahulul.
Cahul și Ungheni, în afară de faptul că se află pe Prut, au și o administrație deschisă…
Altceva asemănător, în afară de faptul că se află pe Prut, au și o administrație deschisă. Dacă să vorbim doar despre Ungheni, se pare că avem o colaborare foarte bună cu municipiul. Am fost în vizită și am rămas foarte impresionați de schimbările pe care le vedem acolo, schimbări de infrastructură și cum arată orașul. Știm că sunt foarte mulți tineri acolo implicați, societatea civilă e foarte activă și ne-am zis că trebuie să ajungem și la Ungheni.
Aici s-a discutat la filmul de deschidere și dl primar Nicolae Dandiș a recunoscut că suntem într-un dialog. MOLDOX se duce acolo unde este nevoie, proiectăm acolo unde poate în paralel se încep deja reconstrucții sau vreun șantier, sau unde urmează să se deschidă un șantier, fără să știm noi că, iată, deja s-a planificat.
Este despre schimbare socială, ne este important să fim într-un dialog. Nu doar proiectăm filme, avem paneluri de discuție zilnice pe parcursul festivalului, unde se ating diferite subiecte urgente. Folosim sau tindem spre o guvernanță incluzivă, ne este interesant să aducem persoane-cheie sau factori de decizie care să fie prezenți în fața unui public deschis sau pe o platformă deschisă unde pot fi adresate întrebări direct. Tot asta o să facem și la Ungheni. Pentru noi este important să existe un dialog, să provocăm la dialog. Dar desigur că e important și să fim acceptați, în primul rând.”
