Comunitatea a fost supusă persecutată şi în România Mare. Represiuni extrem de dure au avut loc în perioada dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu.
Bundestagul, Parlamentul federal german, a votat în favoarea propunerii de a se construi un memorial pentru membrii comunităţii religioase, Martorii lui Iehova, supuşi prigoanei în perioada regimului nazist. Propunerea a fost înaintată de către Partidul Social-Democrat (SPD), Partidul Ecologist, Partidul Liberal, Uniunea Creştin-Democrată şi Creştin-Socială (bavareză). Deputaţii acestor partide, cît şi cei ai Partidului Stângii au votat în unanimitate pentru realizarea memorialului, deputaţii partidului naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD) s-au abţinut. În textul propunerii se arată că Martorii lui Iehova au fost printre primii care s-au opus politicii naziste, devenind victime ale represiunilor. În pofida acestui fapt, se spune mai departe, de-a lungul deceniilor postbelice, Martorilor lui Iehove nu li s-a acordat nicio importanţă. În consecinţă, statul german are datoria de a acorda atenţia cuvenită şi acestei categorii de victime ignorate. Statul va sprijini ridicarea unui memorial, cinstind astfel, într-un mod demn, amintirea celor prigoniţi.
Memorialul urmează să se construiască în cartierul berlinez Tiergarten, în apropierea clădirii Reichstagului, în care se desfăşoară astăzi activitatea Bundestagului. În această zonă se mai află alte patru memoriale similare, cel al Holocaustului, dedicat evreilor europeni ucişi; cel al romilor şi populaţiei sinti; cel al homosexualilor, de asemenea, supuşi prigoanei şi cel al persoanelor cu dizabilităţi exterminate de către regimul hitlerist, pe motiv că nu merită să trăiască. Monumentul pentru Martorii lui Iehova va fi cel de-al 5-lea. În decizia parlamentului se mai precizează că se va organiza un concurs pentru desemnarea unui artist care va realiza sculptura memorială. Costurile se vor stabili ulterior.
În timpul dezbaterii parlamentare, secretara de stat pentru cultură, ecologista Claudia Roth, a reliefat necesitatea de a acorda atenţia cuvenită acestei categorii de victime, care va ocupa un loc demn în galeria memorială a Germaniei. În alocuţiunile altor deputaţi s-a arătat că Martorii lui Iehova au fost supuşi unor persecuţii masive, fiindcă au refuzat salutul hitlerist şi nu au admis înrolarea copiilor lor în organizaţia nazistă de tineret, aşa-numita Hitlerjugend (HJ). Mii de aderenţi ai comunităţii au fost maltrataţi, încarceraţi şi deportaţi. Se estimează că cel puţin 1.700 de membrii ai comunităţii au fost ucişi.
Comunitatea religioasă Martorii lui Iehova în spaţiul lingvistic românesc
Martorii lui Iehova care în documente oficiale şi neoficiale româneşti din perioada interbelică mai apar şi sub numele de Studenţi în Biblie sau Milenişti au fost considerţi drept o sectă periculoasă. În 1939 s-a emis o decizie care prevedea că pe lângă cultele tradiţionale numai trei comunităţi neoprotestante (numite asociaţii) au dreptul să funcţioneze legal: baptiştii, adventiştii de ziua a 7-a şi creştinii după Evanghelie.
Pe lângă multe alte documente, decizia amintită a fost reprodusă în volumul întocmit de Viorel Achim: Politica regimului Antonescu faţă de cultele neoprotestante. Documente (prefaţă: Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ & Editura Polirom, Iaşi, 2013).
Deşi cele trei culte neoprotestante erau admise, ele au fost denigrate atât în publicaţiile bisericii ortodoxe, cât şi în materialele emise de către autorităţile statului. Baptiştii, de pildă, erau descrişi drept duşmani care acţionează în favoarea intereselor anglo-americane şi ale Budapestei. Toate cumunităţile, cele legale şi cele interzise, erau considerate drept nişte „secte eretice” care constituie „un pericol continuu” la adresa „credinţei strămoşeşti” şi a “românismului”, care subminează „unitatea naţională” şi care propagă idei bolşevice.
În perioada dictaturii lui Antonescu s-au înăsprit măsurile administrative contre celor trei culte neoprotestante legale, iar împotriva celor ilegale s-au luat măsuri represive aspre. Astfel, în 1942, inochentiştii, de exemplu, fuseseră deportaţi în Transnistria. S-au întocmit statistici secrete, iar Antonescu intenţiona să-i deporteze şi pe aderenţii „sectelor” tolerate. Măsura ordonată pe 6. 5. 1942 (Achim, p. 17) nu a fost dusă până la capăt.
Politica dură a regimului se orienta în linii mari după normativele ortodoxe cuprinse în scrieri ca, de exemplu, cea a lui Al. N. Constantinescu: Sectologie. Istoricul şi combaterea sectelor din România. Aprobată de Sf. Sinod. (Ediţia 3-a revăzută şi adăogită. Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1943). Martorii lui Iehova care aveau relativ puţini aderenţi (la Bălţi, în decembrie 1941, au fost identificaţi numai 46, cf. Achim, pp. 335-336) erau descrişi de Constantinescu drept o sectă care „propagă ura contra organizării actuale a statelor” (p. 37).
Răspunzători de prigoana contra „sectanţilor” au fost mai ales autorităţile militare care au impus măsuri abuzive excesive. De exemplu guvernatorul Basarabiei, generalul, C. Gh. Voiculescu, împotriva baptiştilor din Bălţi (cf. Achim, p. 53).
Coşmarul s-a terminat după răsturnarea regimului antonescian, în 1944. În România a urmat un intermezzo pseudodemocratic, iar în Basarabia s-a impus regimul sovietic. În Moldova sovietică, comunitatea Martorilor lui Iehova a fost interzisă, asemenea inochentiștilor, penticostalilor, adventiștilor reformaţi și menoniţilor.
În 1949, Martorii lui Iehova din România au fost scoşi din nou în afara legii. Măsura a rămas în vigoare şi după prăbuşirea regimului comunist. Autorizaţia de funcţionarea legală s-a dat târziu, deşi Martorii care au activat după 1990 nu mai erau supuşi prigoanei de stat. În 2008, s-a publicat în Monitorul oficial, hotărîrea guvernului „privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase ‚Martorii lui Iehova’”. În România sunt recunoscute, în prezent, 18 culte religioase, în Moldova aproape 30.
