Linkuri accesibilitate

Memorie și justiție istorică în Republica Moldova


„Cine își uită trecutul, riscă să-l repete”. Această faimoasă sentință a filozofului spaniol George Santayana a răsunat de mai multe ori în cadrul manifestațiilor de comemorare a primului val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 circa 31 de mii de oameni din ambele teritorii anexate – intelectuali, gospodari ai satelor, preoți, foști primari, foști militari din Armata Regală, pe scurt: elitele societății noastre – au fost ridicați de la casele lor de echipe de NKVD-iști și trimiși cu vagoane de marfă în Siberia și Kazahstan, de unde puțini dintre ei s-au mai întors la baștină.

În Republica Moldova nu va fi niciodată suficient să facem recurs la memorie, pentru că identitatea națională și sentimentul de apartenență la o civilizație – românească și europeană deopotrivă – se sprijină în primul rând pe memoria transmisă din generație în generație prin oamenii care au avut curajul să spună adevărul și chiar să riște cu viața pentru convingerile lor.

Așa a fost în toată jumătatea estică a Europei, dincoace de Cortina de Fier, instaurată de Stalin după război, iar românii basarabeni și etniile minoritare au plătit un greu tribut amneziei, ajungând să cultive mulți dintre ei mituri false și nostalgii după URSS, să voteze partide antieuropene și antidemocratice, care au menținut Republica Moldova în sfera de influență a Rusiei după 1991.

Memoria represiunilor staliniste – deportările, asasinatele, foametea organizată – a fost mult timp interzisă, ocultată, făcându-și loc abia în ultimii ani, destul de timid, în conștiința publică. Această pagină dureroasă a istoriei naționale trebuie să intre în legalitate. De aceea este foarte important ca autoritățile statului să transmită de la cel mai înalt nivel politic – președinție, guvern, parlament – mesaje lipsite de orice ambiguitate în legătură cu ce s-a întâmplat în anii ocupației sovietice, să spună lucrurilor pe nume, să tragă o linie de demarcație clară între victime și călăi, așa cum au procedat alte popoare est-europene eliberate de comunism în 1989.

Moldovenii, urmașii celor persecutați, nu puteau avea speranțe că oficialitățile le vor oferi această reparație morală. Corifeii stângii pro-ruse și neocomuniste – Dodon, Voronin și cei de dinaintea lor – au boicotat orice dezbatere pe acest subiect, au ignorat manifestațiile consacrate jertfelor regimului sovietic, sărbătorind, în schimb, cu exces de zel „mărețele realizări” staliniste.

În acest an, 2021, oamenii adunați la monumentul deportaților de la Gara feroviară din Chișinău, au fost reprezentanți mult mai demn de autorități. Prezentă la eveniment, ca și în 2019 în calitate de prim-ministru, președinta Maia Sandu a rostit o pledoarie pentru adevăr, justiție istorică și pentru repunerea în drepturi depline a foștilor deportați și a familiilor lor. Un mesaj de compasiune și solidaritate a avut și premierul interimar Aureliu Ciocoi, participant și el la ceremonie.

Evenimente de comemorare a celor 80 de ani de la primul val al deportărilor sovietice s-au desfășurat în mai multe localități. Unii observatori au spus că aceste manifestații au miză electorală. E posibil, doar că istoria și adevărul nu țin cont de calendarul politic. Comemorarea deportaților basarabeni are un implicit substrat electoral în sensul în care îi îndeamnă pe cetățeni la o reflecție serioasă asupra viitorului lor, după 30 de ani de plutocrație și tranziție spre „nicăieri”. Lecțiile trecutului, bine însușite, ne ajută să nu greșim la urnele de vot, cum, din păcate, nu a fost cazul până acum…

Aș dori să mai amintesc un eveniment – unul cultural, editorial – care a precedat aniversarea comemorării deportărilor. Vineri, 11 iunie, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din capitală, au fost lansate două volume substanțiale ca valoare documentară și… terapeutică, se poate spune. Primul – Destine spulberate; și cel de-al doilea – Albumul Copiii Basarabiei în Gulag. Ierbar de amintiri. Sunt apariții editoriale finanțate în cadrul unui proiect susținut de Ambasada Statelor Unite de la Chișinău.

Aflată la a doua ediție și având deja versiuni în engleză, franceză și germană, volumul Destine spulberate adună 14 istorii de viață ale unor foști deportați. Din 2000 și până în prezent, aceste persoane au beneficiat de ajutor medical și psihologic din partea Centrului „Memoria” de Reabilitare a Victimelor Torturii, condus de Ludmila Popovici – editorul acestui volum.

Albumul Copiii Basarabiei în Gulag are un concept diferit, oarecum dezvoltat artistic. Alcătuitoarea și îngrijitoarea acestei lucrări, cineasta Leontina Vatamanu – cea care, alături de Virgiliu Mărgineanu, organizează de mai mulți ani Festivalul Internațional de Film Documentar „Cronograf” – oferă o imagine a deportărilor prin prisma unor oameni care aveau o vârstă foarte fragedă atunci când familiile lor au fost ridicate de NKVD.

Leontina Vatamanu a valorificat tema mai devreme în filmul Siberia din oase – o docudramă de mare impact emoțional, proiectată în 2019 –, unde deapănă destinele unor foști deportați, între care și istoria mamei sale, Elena Vatamanu-Curicheru, fiica scriitorului Mihail Curicheru, pierit în lagărele staliniste.

„Basarabeni in GULAG”, expoziție la Muzeul de Istorie, Chișinău
„Basarabeni in GULAG”, expoziție la Muzeul de Istorie, Chișinău

Albumul Copiii Basarabiei în Gulag are un subtitlu: „Ierbar de amintiri”, pentru că bogatul material fotografic pe care-l conține, alături de mărturiile scrise ale victimelor, are inserate în fiecare din cele 19 capitole plante: frunze, crenguțe, tulpinițe, petale de flori – artefacte cu valoare sentimentală, cum găseam în albumele de familie din îndepărtata noastră copilărie.

Fotografiile din acest volum au zăcut uneori zeci de ani în scrinuri dosite în poduri și debarale, întrucât subiectul „ridicaților”, discuțiile despre deportări erau tabu în URSS, puteau să le aducă mari neplăceri acelor oameni pedepsiți de regim și niciodată pe deplin „reabilitați”. Ei au fost priviți cu mefiență și ostilitate chiar și de consătenii lor, la întoarcere din surghiunul siberian.

Cu ostilitate și rareori cu remușcare pentru conduita lipsită de demnitate a unora din cei rămași acasă – detaliu remarcat de vorbitorii de la lansare. S-a întâmplat ca vecinii, oamenii din mahala să devasteze casele celor stigmatizați, să le ia un covor, un scaun, niște vase de la bucătărie sau unelte de tâmplărie din șopronul lăsat vraiște după arestarea stăpânilor, profitând de „acoperirea legală” asigurată de torționarii în uniforme…

Există, indiscutabil, pe lângă responsabilitatea călăilor, și o marjă de colaboraționism pro-sovietic a unor moldoveni resentimentari, invidioși pe oamenii de ispravă pe care sovietele au căutat să-i extermine, în dorința lor de a-și instala „orânduirea” bazată pe încurajarea imposturii, delațiunii, contraselecției. E o culpă similară cu vina legată de Holocaust, și aceasta doar parțial asumată la noi.

Memorialul de la Sighet: „Toată lumea trebuie să cunoască trecutul ca să înțeleagă viitorul”
Memorialul de la Sighet: „Toată lumea trebuie să cunoască trecutul ca să înțeleagă viitorul”

Avem nevoie în Moldova de o amplă operă de recuperare a memoriei, de un proiect care să cuprindă un „Muzeu al crimelor comuniste din Basarabia”, după modelul Memorialului de la Sighet, întemeiat de Ana Blandiana și Romulus Rusan sub auspiciile Academiei Civice, și inspirat și de alte instituții de acest fel din Polonia și din Țările Baltice.

Schimbarea pe care ne-o dorim după alegerile din 11 iulie ar trebui să așeze piatra de temelie a unor asemenea inițiative, care să ajute la educarea tinerei generații în spiritul adevărului istoric și al valorilor umaniste. Ar fi totodată și un simbolic act de justiție față de conaționalii noștri dispăruți în malaxorul regimului totalitar comunist.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG