Fost vreme de aproape 40 de ani ziarist în redacția românească de la BBC, Dorian Galbinski își rememorează viața într-o carte scrisă cu talent și care aduce multe informații interesante: Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC (Humanitas, 2021). Originar din Constanța, autorul începe studii universitare de istorie la Iași dar în 1965, la vârsta de 20 de ani, emigrează împreună cu familia în Israel. Evocarea locurilor natale, a copilăriei și a adolescenței este admirabilă, de o acuratețe a detaliilor impresionantă. În Israel trăiește pentru scurtă vreme într-un kibuț dar e înrolat în armată și luptă, ca tanchist, în Războiul de Șase Zile (1967). În 1970 participă, oarecum din întâmplare, la un concurs pentru un post de redactor la secția română a BBC.
Una dintre dactilografe este fosta soție a lui Constantin Noica, grație căreia îl va întâlni și pe fiul lor, călugărul Rafail
Este angajat, pleacă la Londra și începe acomodarea cu noul mediu și cu noua meserie. Se alătură unei echipe din care fac parte câteva personaje ieșite din comun, printre care un baron – baronul Victor Stârcea și un prinț - prințul Constantin Brâncoveanu, acesta din urmă ajuns în Anglia după ce făcuse ani grei de pușcărie în România. Una dintre dactilografe este fosta soție a lui Constantin Noica, grație căreia îl va întâlni și pe fiul lor, călugărul Rafail. Pe parcurs, redacția se schimbă în permanență încât Galbinski va deveni, de la un moment dat, cel mai vechi membru al ei.
Cartea nu se limitează însă la mediul profesional. Autorul ne vorbește despre familia lui, despre prietenii din Anglia, din Israel, din Franța sau din România, despre dificultățile financiare ale începutului, despre viața lui sentimentală – prima soție, de care era foarte legat, moare răpusă de o boală incurabilă, Galbinski are șansa - și curajul – să se recăsătorească cu o femeie mai tânără care îi dăruiește (pe lângă fata din prima căsătorie) încă doi copii, îl urmărim în călătoriile sale (e un francofil împătimit) – toate astea atestând nu numai o memorie prodigioasă ci și un real talent de povestitor.
Regăsim apoi, firește, evenimentele politice ale acelor decenii. Nu lipsește nici misteriosul asasinat căruia i-a căzut victimă, în 1978, colegul de la secția bulgară Gheorghi Markov (episod cunoscut drept „umbrela bulgărească”, o umbrelă care la vârf avea otravă fiind arma crimei) și nici afacerea „meditației transcedentale” cu grele implicații la București, afacere declanșată de alt coleg, Niculaie Stoian. De notat și că Galbinski a servit drept translator în timpul vizitelor la Londra a unor delegații oficiale românești. Punctul culminant al acestor întâlniri diplomatice a fost vizita soților Ceaușescu (1978), pe care autorul o descrie în amănunt. Momentul memorabil, de un haz nebun, e atunci când Elena Ceaușescu, aflată la masă lângă regina-mamă, îi recită cu patos poezia lui Bolintineanu Muma lui Ștefan cel Mare.
Dorian Galbinski își încheie activitatea la BBC în 2008, anul în care secția română, în mod neașteptat, se desființează. Era cel mai longeviv membru al redacției și, după cum vedem, cel mai îndreptățit să-și fructifice vocația de memorialist.
