Ascensiunea politică a magnatului ceaușismului numit Emil Bobu s-a suprapus total cu creșterea nemăsurată a puterii cuplului dictatorial. Exponent tipic al nomenclaturii comuniste, deci al unei caste profitocratice, coruptă și corupătoare, Emil Bobu s-a dorit să fie și a fost un „soldat credincios”. Nu al clasei muncitoare, cum îi plăcea să se laude, ci al unui regim declarat, pe bună dreptate, în decembrie 2006, prin vocea șefului statului român, drept ilegitim și criminal.
Emil Bobu a făcut (pe puncte) studii de drept. La fel și soția sa, Maria Bobu, ministru al justiției (adică al anti-justiției) în clipa prăbușirii dictaturii. Au contribuit amândoi la perpetuarea statului de nedrept. Să reținem că asasinarea inginerului Gheorghe Ursu a avut loc pe vremea când tovarășul Bobu tăia și spânzura ca mână dreaptă a Elenei Ceaușescu în cadrul Comisiei de Cadre a CC, iar tovarășa sa de viaţă păstorea peste fictiva instituție a „justiției socialiste”.
Nu exagerez în niciun fel afirmând că, odată cu Ceaușescu, o caricatură grotescă de bizantinism a triumfat în cultura politică a comunismului românesc: intrigile, eliminarea dușmanilor prin intermediul unor conspirații de culise, încurajarea gândirii dedublate (doublethink) și discursul paralel, demagogia ca patologie națională, disprețul pentru autenticele preocupări etice, manipularea și delațiunea, toate aceste caracteristici ale unei direcții din moștenirea Imperiului de la Răsărit, recuperate și impuse de către Stalin, au fost îmbrățișate de Ceaușescu și și-au atins apogeul în travestiul macabru care a fost cultul personalității sale. Un cult care a căpătat dimensiuni monstruoase, mai ales după nefastele Teze din iulie 1971, pensionarea lui Maurer în 1974 și potențarea rolului Elenei Ceaușescu în conducerea țării.
Membrii aparatului de partid erau uneori deranjați de tot acest carnaval îngrețoșător, dar nu puteau decât să se bucure de efectele psihologice ale cultului, în special de cauterizarea oricărei gândiri critice. Ei nu trebuiau decât să asculte orbește indicațiile conducătorului și, atât timp cât nu îi aduceau vreo ofensă, li se permitea să-și păstreze privilegiile (sau cel puțin o mare parte din ele). Din acest punct de vedere, regimul din România nu era decât un gen al speciei politice corect definită drept dictatura nomenclaturii.
Așa cum se arată în Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Emil Bobu a fost unul dintre cei direct responsabili pentru catastrofa totalitară. Cei câțiva ani de binemeritată închisoare pe care i-a făcut după 1990 nu l-au trezit moral. Nu a exprimat niciodată vreun regret autentic pentru participarea sa la un sistem politic liberticid. Din păcate, tipul uman simbolizat de Emil Bobu nu a dispărut odată cu prăbușirea regimului pe care acesta l-a servit în chip maniacal. Mentalitatea și practicile securiste nu au dispărut. Bobu e mort, dar bobii bântuie în continuare prin cetate...
Moștenirea comunistă în România este una a corupției morale și politice, a fugii de responsabilitate, a lașității devenită virtute, a supraviețuirii prin infinite abdicări și compromisuri. De această moștenire apăsătoare trebuie să scăpăm. Marii îmbogățiți de după 1990, în marea lor majoritate, vin din zonele vizibile și mai puțin vizibile ale nomenclaturii. Emil Bobu a fost un nomenclaturist tipic, tocmai de aceea am decis să scriu pe larg despre el. Torționarii securiști Vișinescu, Ficior, Istrate, etc., au fost, în fapt, instrumentele PCR. În anii ’50, Emil Bobu, ca instructor al Secției Administrativ-Politice, superviza penitenciarele, știa exact ce se petrece în închisori și în lagărele de muncă forțată. Nu legea conta pentru el, ci ordinele conducerii de partid.
Securitatea era instrumentul partidului, nu invers. Postelnicu, Pleșiță, Homoștean, Iulian Vlad, Vasile Gheorghe, Goran, Stamatoiu și alți influenți securiști au fost, în anii ’70 și ’80, subordonații unuia ca Bobu (ministru de Interne, secretar al CC, etc.). Pentru a deveni într-adevăr democratică, deci respirabilă, România trebuie în continuare să se debaraseze de mentalitățile și comportamentele de tip Bobu.
